Sari direct la conținut

Diplomații americani au avertizat încă din 2018 despre existența unor noi coronavirusuri capabile de transmitere la om

HotNews.ro
Laborator Wuhan, China, Foto: CHINE NOUVELLE/SIPA/ Profimedia
Laborator Wuhan, China, Foto: CHINE NOUVELLE/SIPA/ Profimedia

Diplomați americani de la Ambasada SUA din Beijing au avertizat Washingtonul încă din 2018 că Laboratorul din Wuhan a descoperit noi coronavirusuri la lilieci care ar putea infecta cu ușurință celulele umane și că laboratorul are probleme de securitate, dar nimeni nu a făcut nimic, scrie Politico.

La sfârșitul lui 2017, oficiali din domeniul cercetării și ai sănătății de la Ambasada SUA din Beijing au participat la o conferință în capitala Chinei. Acolo, ei au fost prezenți la prezentarea unui nou studiu realizat de către un grup de cercetători chinezi, inclusiv de la Laboratul din Wuhan împreună cu Institutul Național de Sănătate (NIH) al SUA.

De la epidemia de SARS din 2002 – boala mortală cauzată de un coronavirus transmis de lilieci în China – oamenii de știință din întreaga lume căutau modalități de a prezice și limita viitoarele focare de boli similare.

Pentru a sprijini efortul, NIH a finanțat o serie de proiecte care au implicat oamenii de știință ai Institutului de Virologie din Wuhan, inclusiv o mare parte din activitatea laboratorului Wuhan care viza coronavirusuri de la lilieci. Noul studiu a fost intitulat „Descoperirea unui bazin genetic bogat de coronavirusuri asociate cu SARS oferă noi informații despre originea coronavirusului SARS”.

Acești cercetători, au aflat oficialii americani, au găsit o populație de lilieci din peșterile din provincia Yunnan, care le-a oferit o perspectivă asupra modului în care au apărut și s-au răspândit coronavirusurile SARS.

Cercetătorii s-au lăudat că ar fi găsit peștera de unde a apărut coronavirusul SARS. Dar tuturor diplomaților americani le-a păsat de faptul că acești oameni de știință au descoperit trei noi virusuri care aveau o caracteristică unică: conțineau o „proteină spike” care era deosebit de bună la a se prinde de un receptor specific din celulele pulmonare umane cunoscut sub numele de receptor ACE2. Asta înseamnă că virusurile erau potențial foarte periculoase pentru oameni – și că aceste virusuri se aflau acum într-un laborator cu care ei, diplomații americani, erau în mare parte nefamiliari.

Conștienți de semnificația descoperirii virologilor din Wuhan și știind că laboratorul de biosiguranță de nivel superior al WIV (BSL-4) era relativ nou, oficialii de la Ambasada SUA în domeniul sănătății și științei au decis să meargă la Wuhan și să-l verifice. În total, ambasada a trimis trei echipe de experți la sfârșitul anului 2017 și la începutul anului 2018 pentru a se întâlni cu oamenii de știință ai WIV, printre care și Shi Zhengli, denumită adesea „femeia liliac” din cauza experienței sale extinse în studierea coronavirusurilor identificate la lilieci.

Diplomații americani au fost șocați de ceea ce au auzit. Cercetătorii chinezi le-au spus că nu au suficienți tehnicieni instruiți corespunzător pentru a folosi în siguranță laboratorul BSL-4. Oamenii de știință din Wuhan au cerut mai mult sprijin pentru ca laboratorul să se ridice la standarde de top.

Diplomații au scris două telegrame către Washington raportând cu privire la vizitele lor la laboratorul din Wuhan. Trebuie făcute mai multe pentru a ajuta laboratorul pentru a îndeplini standardele de siguranță, au spus ei, și au cerut Washingtonului să se ocupe de asta. Ei au avertizat de asemenea că cercetătorii de la Laboratorul din Wuhan au descoperit noi coronavirusuri la lilieci care ar putea infecta cu ușurință celulele umane și care ar folosi aceeași cale celulară folosită de către coronavirusul original SARS.

Luate împreună, aceste două puncte – un grup de virusuri deosebit de periculoase studiate într-un laborator cu probleme de securitate – aveau intenția de a avertiza cu privire la o potențială criză de sănătate, arată una dintre telegrame. Telegramele au fost ținute neclasificate pentru că voiau ca mai mulți oameni de acasă să ajungă să le citească.

Dar nu a existat niciun răspuns de la sediul Departamentului de Stat și nu au fost făcute publice niciodată. Și pe măsură ce tensiunile SUA-China au crescut în cursul anului 2018, diplomații americani au pierdut accesul la laboratoare precum cel de la WIV.

”Telegrama a fost o avertizare”, a spus un oficial american.

”Îi implorau pe oameni să fie atenți la ceea ce se întâmplă”.

Telegramele nu mi-au fost dezvăluite de niciun oficial politic al administrației Trump, așa cum mulți din mass-media au presupus în mod greșit.

De fapt, secretarul de stat Pompeo a fost supărat când a aflat despre scurgeri de informații. Trebuia să păstreze spoiala unor bune relații cu China, iar aceste dezvăluiri ar fi îngreunat acest lucru, potrivit oficialului.

Citește și:

Concluziile misiunii OMS în Wuhan: Nu există indicii privind prezența virusului înainte de decembrie 2019 / Teoria unui virus scăpat din laborator, „extrem de improbabilă” VIDEO

Coronavirus: Ce se știe despre laboratorul de virusologie din Wuhan, acuzat de administrația Trump că ar putea fi sursa pandemiei de coronavirus

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro