Sari direct la conținut

„Distrugem inamicul”. Comandanții batalionului Azov vor să se întoarcă pe front

HotNews.ro
Comandații batalionul Azov au fost aduși acasă din Turcia de Volodimir Zelenski, Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Comandații batalionul Azov au fost aduși acasă din Turcia de Volodimir Zelenski, Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Denis Prokopenko, unul dintre comandanţii batalionului Azov care au condus săptămâni întregi rezistenţa în timpul asediului de către trupele ruse a uzinei siderurgice Azovstal din Mariupol, şi-a anunţat intenţia de a se întoarce pe front împreună cu camarazii săi, după revenirea, sâmbătă, din Turcia în Ucraina, alături de alţi patru luptători şi de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit EFE, citată de Agerpres.

„Desigur. Pentru asta ne-am întors în Ucraina. Acesta este obiectivul nostru principal”, a spus Denis Prokopenko, citat de agenţia Interfax Ucraina, atunci când a fost întrebat despre acest subiect de presa strânsă la Liov, unde cei cinci luptători au ajuns via Turcia.

Totodată, Prokopenko i-a mulţumit „preşedintelui, echipei sale, forţelor de apărare şi fiecărui soldat care a continuat să lupte cu invadatorii pe linia frontului” în timp ce apărătorii Azovstal se aflau în captivitate rusă.

„Cred cu tărie că armata este un efort de echipă şi de astăzi vom continua lupta alături de voi. Cu siguranţă, vom avea în continuare un cuvânt de spus în bătălie”, a declarat el, adăugând că „principalul lucru astăzi este că armata ucraineană a luat iniţiativa strategică pe linia frontului”.

„Şi în fiecare zi avansăm, distrugem inamicul, eliberăm teritoriile ocupate temporar şi sunt sigur că vom face tot posibilul şi imposibilul pentru a grăbi acest proces, astfel încât războiul să ajungă la finalul său logic”, a spus el.

În septembrie anul trecut, în cadrul unui schimb de prizonieri, un total de 215 soldaţi ucraineni au fost eliberaţi din captivitatea rusă, inclusiv comandanţi ai apărătorilor ucraineni care au luptat la oţelăria Azovstal şi care rămăseseră de atunci în Turcia sub protecţia personală şi garanţiile de securitate ale preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan.

Zelenski, care a revenit în ţară sâmbătă după o vizită în Turcia, a sosit în Ucraina alături de cinci comandanţi ai fostei garnizoane Mariupol – Denis Prokopenko, Sviatoslav Palamar, Serhii Volinski, Oleh Homenko şi Denis Şleha – care erau nevoiţi să trăiască în Turcia până la finalul războiului, în conformitate cu termenii unui schimb de prizonieri cu Rusia, convenit anul trecut.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro