Dl Diaconu își continuă mandatul

Asta deși citesc că, ”Senatul a luat act de încetarea mandatului în cazul lui Mircea Diaconu. Anunţul a fost făcut, marţi, de către preşedintele Senatului, Crin Antonescu.” (România Liberă)

Președintele Senatului nu știe ce vorbește. Sigur, și presa s-a arătat confuză în acest caz, dar de la președintele instituției aș avea pretenții mai mari, ar trebui să cunoască deciziile în speță precum și legislația incidentă acestui caz. Presa a scris că prin decizia Curții Constituționale dl Diaconu își pierde mandatul de senator. Nici vorbă. Curtea Constituțională n-a decis așa ceva, ci a constatat formal existența unui conflict juridic de natură constituțională provocat de refuzul Senatului de a lua act de o decizie a Înaltei Curți. Atât. Nici Înalta Curte nu a decis că dl Diaconu a rămas fără mandatul de senator. Nu, judecătorii au decis, conform legii și cât se poate de temeinic, că dl Diaconu s-a aflat în stare de incompatibilitate. Înalta Curte nu are dreptul să revoce mandatul unui senator, există ceva numit autonomia de reglementare a Camerelor, e un principiu constituțional, parte a separației puterilor în stat. Doar Senatul poate decide, în condițiile legii, că mandatul unui senator a încetat. Însă legea este imperativă, este la fel de obligatorie pentru Senat ca și pentru orice altă instituție a statului! Iar legea spune, negru pe alb, că în caz de incompatibilitate mandatul de senator încetează; nu spune că ”poate înceta” dacă colegii senatori își exprimă această dorință la vot. Nu e un caz de decizie și prerogativă politică.

Ce se întâmplă aici este o confuzie asupra căreia am scris, confuzia între ”putere” și ”îndreptățire”. Este greșeala de a considera că dacă o instituție nu poate fi cenzurată în mod formal în luarea unei decizii atunci este îndreptățită să ia orice decizie dorește. Senatul nu poate fi cenzurat în ce privește organizarea internă, inclusiv privind încetarea mandatelor. Asta nu înseamnă că legea nu mai operează în acest caz. Nici vorbă, operează și e la fel de imperativă ca în orice alt caz similar. Anularea mandatului imperativ înseamnă că orice act administrativ care ar obliga un membru al parlamentului să voteze într-un anumit fel este nul de drept. Dar însăși folosirea sintagmei ”de drept” ar trebui să indice un fapt elementar: legea, în sine, nu e anulată în acest fel. Faptul e oricum evident la nivel de logică simplă: dacă legea ar permite explicit ignorarea ei, atunci inclusiv această permisiune, fiind bazată tot pe lege, n-ar avea valoare.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro