Sari direct la conținut

Dmitri Medvedev, mesaj enigmatic despre „agenții și cârtițele” Rusiei în Europa: „Așteaptă un ordin separat”

HotNews.ro
Dmtrii Medvedev, Foto: Ekaterina Shtukina / AP / Profimedia
Dmtrii Medvedev, Foto: Ekaterina Shtukina / AP / Profimedia

Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a afirmat luni că Rusia nu știe cine se află în spatele valului de perturbări provocate de drone pe aeroporturile din o serie de țări europene, el făcând comentariul într-un mesaj enigmatic în care a vorbit despre „agenți și cârtițe” rusești în Europa, relatează Reuters.

Medvedev, care este acum vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a minimizat teoria conform căreia perturbările recente – inclusiv cele care au afectat traficul aerian din Germania și din Danemarca – ar fi rezultatul unor acțiuni legate de Rusia sau de forțe care simpatizează cu aceasta.

Cancelarul german Friedrich Merz a declarat cu o zi în urmă că Berlinul suspectează că Rusia este în spatele majorității acestor incidente și că frecvența incursiunilor în spațiul aerian european este fără precedent, chiar și în comparație cu perioada Războiului Rece.

„Oamenii care simpatizează cu țara noastră (în Europa) nu își vor irosi resursele ieșind din ascunzătoare. ‘Agenții și cârtițele’ noastre așteaptă un ordin separat”, a scris Medvedev pe canalul său oficial de Telegram, fără a oferi mai multe detalii.

Dmitri Medvedev spune că europenii „trebuie să se teamă”

Medvedev, care și-a construit o reputație de „șoim” antioccidental de la începerea invaziei rusești în Ucraina, a spus că cel mai important lucru, indiferent cine este responsabil, este că cetățenii europeni au avut ocazia să simtă ce ar putea însemna un război pentru continentul lor.

El i-a acuzat pe Merz și pe președintele francez Emmanuel Macron că încearcă să stârnească un război între Rusia și Europa din motive politice și financiare.

„Cel mai important este ca europenii cu viziune îngustă să simtă pericolul războiului pe propria piele. Să se teamă și să tremure ca niște animale proaste dintr-o turmă condusă spre abator”, a declarat Medvedev pe Telegram, adăugând că speră ca oamenii să se întoarcă în cele din urmă împotriva celor doi lideri europeni.

Această parte a mesajului său pare o referință la discuțiile purtate în Uniunea Europeană cu privire la folosirea activelor ruse înghețate pentru a finanța achiziții de arme pentru Ucraina.

Alături de propunerile privind doborârea aeronavelor militare rusești care ar pătrunde în spațiul aerian european și de planurile pentru construirea unui „zid de drone” pe flancul de est al continentului, aceasta i-a înfuriat pe oficialii guvernului rus.

INTERVIURILE HotNews.ro