Sari direct la conținut

​Doctorul Leonard Azamfirei, desemnat pentru a treia oară rector al Universității de Medicină de la Târgu Mureş

HotNews.ro
Leonard Azamfirei, Foto: Hotnews
Leonard Azamfirei, Foto: Hotnews

​Profesorul universitar doctor Leonard Azamfirei a fost desemnat marţi, pentru a treia oară consecutiv, rector al Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureş, pentru mandatul 2020-2024. Potrivit site-ului UMFST Târgu Mureş, Leonard Azamfirei a fost singurul candidat pentru funcţia de rector şi a prezentat planul de management „Inovaţie, integrare, internaţionalizare 2020-2024”.

Prin acest plan de management, candidatul şi-a asumat prioritar obiectivul de ocupare în ierarhia universităţilor a unei poziţii de lider naţional în învăţământul superior şi în cercetare, care să aibă la bază cele trei componente menţionate: inovaţia, integrarea şi internaţionalizarea, realizate într-o formă de guvernanţă şi management strategic.

„În contextul actual de dezvoltare a universităţii, continuitatea proiectelor este prioritară. Din acest motiv, actualul Plan managerial este, în fapt, şi o propunere de Plan strategic pentru dezvoltarea universităţii în perioada 2020-2024, constituind o declaraţie de asumare în continuarea misiunii, aşa cum este ea prevăzută în Carta Universităţii, dar şi ca esenţă a aspiraţiilor noastre viitoare. Acest Plan managerial expune modul în care universitatea îşi va depăşi limitele actuale, utilizând oportunităţi generate de imperativele cotidiene. În egală măsură, implementarea acestuia va impune totala noastră implicare, o atitudine deschisă şi receptivă la schimbările continue din mediul academic, în scopul creşterii competitivităţii universitare. Obiectivul strategic propus în acest Plan managerial este o viziune comună pentru excelenţa în educaţie şi cercetare obţinută prin inovaţie, integrare, internaţionalizare”, a arătat rectorul. În privinţa inovaţiei, rectorul a spus că aceasta trebuie să se regăsească nu doar în programe de studii noi, dar şi în actualizarea conţinuturilor celor existente, în modul de predare şi în managementul universitar. Cât priveşte integrarea, UMFST Târgu Mureş are şansa de a avea, sub aceeaşi cupolă, domenii de studii şi de cercetare diferite: medico-farmaceutice, inginereşti şi de IT, socio-umane, economice şi juridice. „Diversitatea acestor domenii trebuie să se constituie într-o formă de complementaritate realizată prin integrarea programelor de studii, care să susţină şi să promoveze atât componenta medicală a activităţii noastre, cât şi specificul şi nevoile actuale ale societăţii”, a subliniat Azamfirei.

Potrivit rectorului, acest caracter universal al învăţământului academic se complineşte la UMFST Târgu Mureş prin statutul de universitate multiculturală, având programe de studii în trei limbi, română, maghiară şi engleză. „Internaţionalizarea reprezintă garanţia apartenenţei la reţelele academic internaţionale şi modalitatea prin care România poate fi cunoscută în întreaga lume ca furnizor de cunoştinţe şi de expertiză. (…) În prezent, Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureş are şapte facultăţi şi o extensie a Facultăţii de Medicină în limba engleză la Hamburg, în Germania. Cei aproape 12.000 de studenţi sunt înmatriculaţi la programe de studii universitare pe cele trei niveluri, studii universitare de licenţă cu 36 programe de studii, studii universitare de masterat cu 31 programe de studii, studii universitare de doctorat cu două şcoli doctorale cu 7 domenii ştiinţifice”, a precizat rectorul.

Leonard Azamfirei şi-a bazat planul managerial pe o analiză SWOT a situaţiei existente în universitate care indică atât punctele tari, cât şi punctele slabe, oportunităţile şi vulnerabilităţile. Astfel, ca puncte tari analiza a evidenţiat brandul regional medical şi academic, capacitatea de interacţiune interdisciplinară în cadrul aceleiaşi instituţii, precum şi relaţiile excelente cu mediul economic.

Alături de acestea se regăsesc facilităţile multiple ale campusului, infrastructura de cercetare fundamentală, proiectele de dezvoltare a infrastructurii aflate în derulare, stabilitatea financiară şi relaţiile foarte bune de la nivel internaţional. Ca puncte slabe, analiza SWOT a evidenţiat dualitatea administrativă a sistemelor academic şi medical, o curriculă eterogenă, insuficient centrată pe student, excesiv teoretizată, adaptarea insuficientă la nevoile actuale ale pieţei muncii, îndeosebi la programele de studii nonmedicale, dar şi lipsa unui sistem de evaluare unitar a studenţilor.

De asemenea, birocraţia specifică sistemelor administrative publice, numeroasele responsabilităţi administrative ale cadrelor didactice şi insuficienta dezvoltare a unei culturi organizaţionale, suportivă pentru proiectele universităţii. Între oportunităţi, analiza a identificat diversitatea temelor de cercetare (interdisciplinaritate), utilizarea în comun a facilităţilor existente, dezvoltarea unor priorităţi naţionale (simulare aplicată în medicină, cercetare fundamentală), existenţa variatelor surse de finanţare extrabugetare destinate universităţilor, interesul cetăţenilor străini pentru a studia în România şi existenţa unor colaborări de tradiţie cu universităţi din ţară şi din străinătate, inclusiv a unor relaţii bilaterale privilegiate.

Analiza pe care rectorul şi-a bazat planul de management a identificat şi o serie de ameninţări, între care rezistenţa umană la schimbare, competiţia centrelor universitare din regiune, exodul absolvenţilor, cadrul legislativ şi salarial neatractiv pentru cadrele didactice tinere şi discrepanţele salariale mari faţă de domeniul sanitar şi didactic-educativ de stat. Leonard Azamfirei este profesor universitar din anul 2009, precum şi conducător de doctorat din anul 2010, a fost rector al UMFST Târgu Mureş în perioada 2012-2020, anterior ocupând funcţiile de prodecan ştiinţific al Facultăţii de Medicină, din anul 2008, apoi de decan al Facultăţii de Medicină, în perioada 2010-2012.

Asociaţia Maghiară pentru Pregătirea Medicală şi Farmaceutică din România (AMPMFR) a organizat, marţi, un protest în apropierea UMFST Târgu Mureş, solicitându-le membrilor Comisiei de selecţie şi recrutare a rectorului să nu desemneze pentru al treilea mandat „un rector care timp de două mandate a încălcat în mod repetat legislaţia ţării şi normele de etică şi conduită”.

AMPMFR îi reproşează rectorului UMFST Târgu Mureş faptul că nu a aplicat art. 135 din Legea educaţiei naţionale, cu privire la organizarea departamentelor în cadrul liniei de studiu în limba maghiară.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro