Donald Trump ia în considerare grațierea unor militari americani acuzați de crime de război
Președintele american, Donald Trump, a declarat vineri că ia în considerare grațierea a „doi sau trei” militari americani acuzați de crime de război, idee despre care a declarat că va fi controversată, dar care este justificată, deoarece aceștia ar fi fost tratați „în mod nedrept”, potrivit Reuters citat de Mediafax.
Trump le-a declarat reporterilor acreditați la Casa Albă că încă nu a luat o decizie în acest sens, însă a declarat că ar putea aștepta până când militarii își vor primi sentințele. „Unii militari sunt oameni care au luptat mult. Știți, îi învățăm să fie luptători străluciți, iar atunci când își fac treaba, sunt tratați în mod nedrept”, a spus președintele american.
Trump nu a făcut o referire clară la cazurile pe care le are în vedere pentru grațiere.
Publicația The New York Times a anunțat pe 18 mai că Donald Trump a solicitat Departamentului de Justiție o serie de documente referitoare la cazurile unor militari acuzați de crime de război, pentru pregătirea unei eventuale grațieri.
Potrivit aceleiași surse, una dintre solicitările lui Trump are legătură cu Edward Gallagher, un militar din Forțele Navale, acuzat că ar fi înjunghiat mortal un militant ISIS rănit, aflat în custodia sa, dar și că ar fi împușcat doi civili neînarmați în perioada cât s-a aflat în Irak, în 2017.