DOSAR 10 ani cu filmul romanesc. Episodul 9 – Anul 2009. Corneliu Porumboiu: Pentru cineva care se duce numai la filme americane fireste ca „Politist, adjectiv” e o porcarie

2009 a fost un an bogat. “Politist, adjectiv” si “Amintiri din Epoca de Aur” la Cannes, “Katalin Varga” (regizat de un englez, Peter Strickland, dar produs de Libra Film Production) si “Cea mai fericita fata din lume” la Berlin, “Medalia de onoare” la Salonic, “Francesca” la Venetia, “Concertul” (coprodus si de Romania) pe ecrane. Plus scurtmetrajele “Bric-brac” si “Renovare” tot la Berlinala.

Corneliu Porumboiu: Politistul in urmarire e un animal de prada. Un asemenea tip de personalitate nu poate fi descrisa prin dialoguri

Imagine din „Politist, adjectiv”

Foto: Hotnews

In „Politist, adjectiv”, Corneliu Porumboiu pune in discutie limbajul cinematografic si notiunea de limbaj prin intermediul unei povesti cizelate ca un diamant in care societatea postcomunista transpare in cele mai mici nervúri. Un tanar politist pe nume Cristi are o dilema morala majora la un caz minor – cel al unui licean turnat de colegul lui ca ofera hasis. Cristi nu vrea sa-i faca flagrant adolescentului pentru ca nu vrea sa-i fure sapte ani din viata.

Porumboiu – care a plecat de la cazul real al unui tanar care si-a tradat propriul frate (Cain si Abel) intr-o problema de droguri, si-a dat seama de-abia la a treia varianta a scenariului ca filmul despre politistul Cristi trebuie sa se refere si la tradarea cuvintelor si a legilor morale.

Corneliu Porumboiu, azi:

“Politist, adjectiv” a avut foarte multe reactii in Romania. Are si fani, dar au fost si oameni carora nu le-a placut deloc. Sincer, nici mie nu mi-ar place daca un critic care nu scrie pe gustul meu mi-ar aprecia filmul. Adevarul e, insa, ca nu mai reactionez. Ma afecteaza jignirile personale, dar reactiile la un film de-al meu nu ma mai afecteaza.

De fapt, e normal ca filmul sa nu placa tuturor. Pentru cineva care se duce numai la filme americane fireste ca „Politist, adjectiv” e o porcarie, mai ales ca e un film care presupune nu antrenament, cat o anumita curiozitate cinematografica.

Nu mi-am dorit ca filmul sa aiba o tematica sociala. Chestia cu drogurile a venit in mod adiacent. Vroiam, de fapt, sa fac un film despre Cain si Abel. Nu conta ca eroii erau hoti sau ca aveau de-a face cu drogurile. Am auzit de un caz real care m-a inspirat si m-a miscat. Mi-am propus sa fac un film despre cum e posibil ca o lege sa incalce o lege umana, biblica.

Corneliu Porumboiu continua:

„Dupa ce mi-am facut documentarea, am simtit ca asa trebuie facut filmul, cu toate acele lungimi din prima parte. Pentru mine fiecare moment e important. Toate momentele petrecute in tacere… Exista o anumita placere a politistului in urmarire. El e un animal de prada. Are asta in sange. Un asemenea tip de personalitate nu poate fi descrisa prin dialoguri.

Intrand in subiect si vazand si rapoartele ajungi sa te intrebi daca forma birocratica in care acestea sunt scrise nu ajunge sa influenteze felul in care vezi realitatea. Desfacand si cautand personajul, am ajuns la aceasta formula. In general, filmele politiste sunt taiate pe actiune. Eu am mers pe nonactiune. Este un mod de a te raporta la cinema.

Finalul filmului lui Cristi Puiu, „Aurora”, eu nu l-am luat ca pe o referinta la finalul filmului meu. Vazand „Aurora”, nici nu m-am gandit la „Politist, adjectiv”. Filmele noastre au teme diferite si stilistici diferite. Se intalnesc doar pe imposibilitatea de comunicare, dar altfel sunt cu totul diferite”.

“Politist, adjectiv”

Regie – Corneliu Porumboiu

Scenariu – Corneliu Porumboiu

Cu: Dragos Bucur, Vlad Ivanov, Irina Saulescu, Ioan Stoica

Premiul Juriului sectiunii „Un Certain Regard” si Premiul FIPRESCI – Cannes, 2009

Constantin Popescu: Filmarea a decurs pana la urma foarte usor. Am decis ca porcul sa fie carat cu o patura

Aducand pe ecrane unele dintre cele mai cinematografice legende urbane ale perioadei comuniste, producatorul, co-regizorul si scenaristul Cristian Mungiu si-a

Imagine din „Amintiri din Epoca de Aur”

Foto: Hotnews

propus cu “Amintiri din Epoca de Aur”sa faca in primul rand un film de public, dar si sa dea sansa debutului unor cineasti mai tineri.

Hanno Hoefer isi aduce aminte:

„Amintirea cea mai pregnanta pe care o am in legatura cu “Amintiri din Epoca de Aur” si cu filmuletul regizat de mine, “Legenda fotografului de partid”, este chiar filmarea si reintalnirea cu Casa Scanteii – pe care o stiam destul de bine pentru ca ambii mei parinti lucrasera acolo la ziarul german, chiar in perioada in care se petrece actiunea din film.

Deseori ma luau si pe mine, iar eu ma jucam pe holuri. Filmarile mi-au dat prilejul sa ma joc din nou pe holuri, de data asta ca adult. Nu mai tin minte cum s-au impartit scenariile, stiu doar ca eu de la inceput mi-am ales episodul acesta, din motivele de mai sus”.

Pentru prima oara, comunismul nu mai era intunecat si sordid, ci colorat, tragi-comic, suprarealist. Catharsisul a functionat. Prima parte a acestui filmul-omnibus, „Amintiri din Epoca de Aur 1: Tovarăşi, frumoasă e viaţa!”, care a avut premiera in septembrie, a fost filmul romanesc cu cel mai mare numar de spectatori in 2009.

Constantin Popescu a regizat „filmul cu porcul”:

„Filmările la „Legenda militianului lacom” au fost suprarealiste, daca ar fi sa-mi amintesc fie si numai ziua cand a sosit momentul sa filmam secventa cu urcatul porcului pe scari, in apartament. A fost o intoarcere in timp, la universul cozilor pentru butelii, a cutiilor de creveti vietnamezi, a macelariilor goale si a imnului cantat in picioare inaintea primei ore.

Filmarea a decurs pana la urma foarte usor. Am decis ca porcul sa fie carat cu o patura. A fost mai comic, mai putin traumatizant pentru porc si, intr-o oarecare masura, ceva mai usor pentru actori. Bietul porc a fost de o blandete neobisnuita, dispus sa colaboreze cu bunavointa. Numai noi eram ca speriati de bombe, de parca ne apropiam de un terorist.

Odata ce s-a obisnuit cu noi, am filmat foarte repede secventa, mai chinuiti decat animalul fiind actorii care s-au caznit sa-l care in patura. Ion (n.red.- Ion Sapdaru) si-a fortat spatele. Din cate stiu, sufera si acum. Pana la terminarea filmarii din noaptea aceea, Mihai (n.red.- Mihai Constantin) s-a imprietenit cu porcul. L-a si botezat – Ghita, parca. La fel ca in scenariu”.

Partea a doua, “Dragoste in timpul liber” a intrat in cinematografele romanesti in octombrie 2010, si a facut aproape 16.000 de spectatori.

„Amintiri din Epoca de Aur”

Regie: Ioana Uricaru, Hanno Hoefer, Constantin Popescu, Razvan Marculescu, Cristian Mungiu

Scenariu – Cristian Mungiu

Cu: Diana Cavallioti, Radu Iacoban, Vlad Ivanov, Tania Popa, Alexandru Potocean, Teo Corban, Avram Birau, Paul Dunca, Ion Sapdaru, Virginia Mirea

Prezentat în sectiunea „Un Certain Regard” – Cannes, 2009

Calin Peter Netzer: Mi-au placut caldura, umorul si latura umana a scenariului

Imagine din „Medalia de onoare”

Foto: Hotnews

Anul 1995. Pensionarul Ion I. Ion din Bucuresti, rau-platnic la intretinere, primeste intr-o zi instiintarea ca i se va acorda o medalie comemorativa pentru eroismul din cel de-al Doilea Razboi Mondial. Desi nu-si aminteste ce act de eroism a savarsit (si se va dovedi ca n-a savarsit), el se va agata de medalie pentru ca e singurul lucru care ii mai da demnitate.

„Medalia de onoare” vorbeste fara pretiozitati despre o generatie pierduta cu tot cu demnitatea ei. In cea mai importanta scena din film, cea in care eroul e invitat la Cotroceni impreuna cu alti veterani si premiat de presedinte (acesta fiind “interpretat” de Ion Iliescu), avem masura exacta a integritatii omului nostru.

Filmul a luat nu mai putin de cinci premii la Festivalul de la Salonic, printre care prima distinctie internationala de interpretare obtinuta de Victor Rebengiuc.

Calin Peter Netzer spune azi:

„De la „Maria“ la „Medalia de onoare“ sper ca am evoluat putin. Interventia regizorala nu a fost atat de mare ca la „Maria“ si probabil ca a fost mai bine asa. Am avut un scenariu si actori foarte buni. Nu stiu daca „Medalia de onoare“ imi e mai apropiat decat „Maria“ sau invers.

Retrospectiv, as schimba foarte multe in ambele filme. Cred si sper ca este vorba despre o evolutie, despre o maturizare. Filmul pe care il pregatesc acum (n.red. – „Pozitia copilului“) va fi facut in cu totul alta maniera fata de celelalte doua.

Cand am ales sa regizez „Medalia de onoare“, mi-au placut in primul rand caldura, umorul si latura umana a scenariului. M-am si indentificat oarecum cu subiectul. L-am simtit aproape. Mi se pare important sa vorbesti despre lucruri pe care le stii. Sa fii onest in ceea ce povestesti pe ecran e elementar daca doresti sa fii credibil.

Cred ca cel mai greu lucru la film a fost sa strang finantarea. Am castigat concursul la CNC in 2007 si n-am inceput filmarile decat in 2009. In rest, am obtinut cam tot ce am vrut. Mai putin muzica originala compusa de Philip Glass. Dar am fost pe-aproape…”

„Medalia de onoare”

Regie – Peter Calin Netzer

Scenariu – Tudor Voican

Cu: Victor Rebengiuc, Camelia Zorlescu, Mimi Branescu, Constantin Draganescu

Premiul „Silver Alexander”, Premiul pentru scenariu, Premiul de interpretare masculina– Victor Rebengiuc, Premiul FIPRESCI, Premiul Uniunii Tehnicienilor de Film si Televiziune din Grecia – Salonic, 2009

Radu Jude: Modestia mea e impusa de slabele rezultate obtinute pana acum

Delia a castigat o masina la un concurs organizat de o firma de racoritoare. Vine din provincie cu parintii la Bucuresti pentru a filma spotul publicitar. Vrea sa conduca masina cand va deveni majora, dar parintii au decis deja s-o vanda.

Radu Jude declara ca nu-i e clar despre ce trateaza filmul sau, iar la Berlin le-a spus spectatorilor ca filmul ar putea avea macar un merit: peste ani va fi un document despre cum arata Piata Universitatii in 2008.

“Cea mai fericita fata din lume” e, insa, un ecorseu al relatiilor viciate dintre parinti si copii intr-o neclara societate de consum, un tablou cinic al industriei publicitare si un omagiu adus celei de-a saptea arte.

Radu Jude:

„Daca apartin Noului Cinema Romanesc, atunci sunt undeva in marginea fenomenului. Filmuletele mele sunt departe de a fi la fel de bune ca cele ale cineastilor cu adevarat talentati si importanti din Romania.

Nu sunt deloc autoironic cand vorbesc despre munca mea, iar modestia este impusa de slabele rezultate obtinute pana acum. Sper sa fac filme mai bune si atunci

Imagine din „Cea mai fericita fata dun lume”

Foto: Hotnews

vanitatea mea nu va mai avea limite.

Pentru mine, meseria de regizor e un mijloc de a castiga niste bani (mai ales din regia de spoturi publicitare) si de a cunoaste fel de fel de oameni pe care altminteri nu i-as putea cunoaste. In rest, profesia de regizor este atat de insignifianta incat nici nu stiu ce ti-ar putea placea cu adevarat la ea.

Poate tocmai aceasta insignifianta devine o invitatie la modestie si la intelegerea naturii iluzorii a vietii. Dar la acest capitol regia de teatru are un avantaj enorm: odata reprezentatia incheiata, spectacolul nu mai exista. Pe cand filmele mai rezista un timp, putand da celor mai slabi de inger iluzia ca au facut ceva durabil.

Cativa dintre colegii mei (Hadrian Marcu, Cristi Puiu, Radu Muntean, Corneliu Porumboiu, Tica Popescu, Paul Negoescu, Titus Muntean si multi altii) au avut generozitatea sa citeasca scenariul filmului meu de debut sau sa vada o prima varianta de montaj.

Parerile lor, mai ales ale celor care au fost sinceri si nu m-au menajat, mi-au fost de un imens ajutor. Le multumesc mult”.

„Cea mai fericita fata din lume”

Regie – Radu Jude

Scenariu – Augustina Stanciu, Radu Jude

Cu: Andreea Bosneag, Vasile Muraru, Violeta Haret Popa, Serban Pavlu, Luminita Stoianovici

Premiul C.I.C.A.E. – Berlin, 2009

Bobby Paunescu: “Francesca” e pentru mine e un film de neatins

Dupa ce finantase „Moartea domnului Lazarescu” si infiintase impreuna cu Cristi Puiu compania Mandragora, omul de afaceri Bobby Paunescu s-a molipsit de pasiunea

Imagine din „Francesca”

Foto: Hotnews

pentru film.

A urmat la School of Cinematic Arts din Los Angeles un internship de vara de sase saptamani, (care adunau cam doi ani de facultate) la sfarsitul caruia a facut un scurtmetraj si in 2007, cand a aparut Cazul Mailat, i-a propus lui Cristi Puiu sa faca un film legat de acesta si de romanii din Italia.

“De ce nu il faci tu?”, i-a spus Puiu si asa a inceput totul. Bobby Paunescu a scris scenariul si a filmat cu prietena sa, Monica Barladeanu, in rolul principal. Filmul a deschis sectiunea “Orizzonti” a Festivalului de la Venetia, starnind un scandal in Italia datorita referirilor deloc delicate la adresa unor politicieni italieni rasisti.

“Francesca” e debutul onorabil al cuiva care a intrat tarziu in cinema. El infatiseaza o poveste credibila, avand curajul unui punct de vedere intr-o dezbatere publica manipulata de xenofobie si rasism.

„E foarte interesant, “Francesca” e pentru mine e un film “untouchable” si nu pentru ca mi se pare ca ar fi perfect, dar daca l-as modifica acum nu ar mai fi niciodata „my first time director” film”, spune azi Bobby Paunescu, pregatindu-se de filmarile la cel de-al doilea lungmetraj al sau.

Facand “Francesca”, Bobby Paunescu spune ca a eliminat anumite bariere de genul” nu se face asta”, iar reactiile de tipul: „Cum? Tu scrii, produci, regizezi si prietena ta o sa joace rolul principal?…Come on! O sa fie o prostie. Majoritatea celor care au incercat asta au dat-o de gard si cu filmul si cu relatia lor personala” – astfel de reactii, asadar, au devenit pe urma penibile.

“Francesca”

Regie – Bobby Paunescu

Scenariu – Bobby Paunescu

Cu: Monica Birladeanu, Dorian Boguta, Doru Ana, Luminita Gheorghiu

Selectionat la Venetia, in sectiunea „Orizzonti” – 2009

Gabriel Achim: M-am obisnuit atat de tare cu “Bric-brac” incat parca nu mai e filmul meu

Impotriva liniei neorealiste cu care se intalneste in privinta naturaletii interpretarilor si a senzatiei de autenticitate, Gabriel Achim se interogheaza in acest film in oglinda despre legaturile dintre film si viata.

El pune mai multe rame povestii unui regizor (interpretat chiar de el) care vrea sa faca un film despre doi indragostiti jucati de doi tineri care formeaza un cuplu si in realitatea filmului (Ioana Blaj si Paul Ipate fiind un cuplu si in viata.)

Cu filmul sau de absolvire, Gabriel Achim a concurat in Berlinale Shorts pentru Ursul de Aur, alaturi de un alt film romanesc, “Renovare”, de Paul Negoescu.

Gabriel Achim:

Imagine din „Bric-brac”

Foto: Hotnews

„Am un afis cu „Bric-brac” lipit pe perete. M-am obisnuit atat de tare cu el incat parca nu mai e filmul meu. Cand cineva vorbeste despre el, ma gandesc intai la ce se refera si pe urma hop, realizez ca e vorba despre filmul meu.

Azi nu cred ca l-as mai face la fel. Primul meu lungmetraj e in aceeasi zona de cautare – rolul cineastului, relatia lui cu actorii si cu realitatea. (Lucruri despre care ar trebui sa faci filme la batranete mie mi-au venit la tinerete…) Acum ma gandesc la o poveste simpla. Ma tot gandesc la o drama cinica dar, cu cat ma gandesc mai mult, tot spre comedie bat.

Ce pot spune cu siguranta e ca „Bric-brac” a anticipat lungmetrajul „Visul lui Adalbert”. Acum imi dau seama ca a fost o obsesie fireasca, insa, cand lucram la lungmetraj, nu m-am gandit nicio secunda ca e pe aceeasi filiatie cu „Bric-brac”.

„Bric-brac”

Regie – Gabriel Achim

Scenariu – Gabriel Achim

Cu: Paul Ipate, Ioana Blaj, Gabriel Achim

Selectionat la Berlinale Shorts – 2009

Paul Negoescu: Am incercat o poveste spusa din trei unghiuri pentru ca ma interesa cum se pozitioneaza spectatorul

Pe acelasi principiu al povestilor spuse din punctul de vedere al mai multor personaje (care la noi a mai fost exploatat de Nae Caranfil in „E pericoloso sporgersi” si de Cristian Mungiu in „Occident”), Paul Negoescu priveste din mai multe unghiuri impactul pe care renovarea unui apartament il are asupra unei familii din zilele noastre.

Inspirandu-se partial din propria sa familie, Paul Negoescu face un film care, datorita scenariului bine articulat si regiei meticuloase, iti da impresia ca isi modifica forma in functie de unghiul din care il privesti.

Paul Negoescu povesteste:

„La “Renovare”, care e o poveste de familie, inspiratia a venit – cum era si firesc – din sanul propriei familii. Revelatia am avut-o cand bunica mea a venit la mine cu

Imagine din „Renovare”

Foto: Hotnews

un cap de dus pe care insista sa-l montez la mine in baie. Mi s-a parut oarecum comic momentul, dar si foarte trist, stiind ca eu ii dadeam flit iar ea avea cele mai bune intentii.

Am incercat o poveste spusa din trei unghiuri pentru ca ma interesa sa vad cum se pozitioneaza spectatorul in acest triunghi. Nu m-a solicitat intr-un mod iesit din comun, doar am testat sa vad cum iese. Am avut in acelasi timp si un montaj linear intr-o singura poveste, dar mi se parea ca nu merge. (In continuare mi se pare interesant faptul ca un spectator tinde sa tina cu personajul principal, indiferent daca e pozitiv sau negativ).

De multe ori ma inspir din ce mi se intampla. Inspiratia pentru “Tarziu”(n.red.- scurtmetraj selectionat la Berlinale Shorts in 2008) mi-a venit dupa ce am auzit-o pe sora mea cum vorbea la telefon cu o fosta prietenă din liceu – cu care nu mai vorbise de şapte-opt ani – cerandu-i ceva de care avea nevoie urgent. Am simtit un gol în stomac si am realizat ca si eu apelez la fosti prieteni doar atunci cand vreau ceva de la ei. M-a pus cumva pe ganduri cum se pierd pe drum niste prietenii care la un moment dat pareau stabile”.

„Renovare”

Regie – Paul Negoescu

Scenariu – Paul Negoescu, Simona Ghita

Cu: Andrei Runcanu, Clara Voda, Simona Bondoc, Mircea Rusu, Diana Cavallioti

Prezentat in Berlinale Shorts, 2009