Sari direct la conținut

Dr. Anca Hâncu, nutriționist MedLife: „70% din bolile cronice sunt cauzate de stilul de viață incorect“. Cum promovează angajatorii sănătatea la birou

HotNews.ro
Dr. Anca Hâncu, nutriționist MedLife: „70% din bolile cronice sunt cauzate de stilul de viață incorect“. Cum promovează angajatorii sănătatea la birou

Atât angajatorii, cât și angajații români sunt tot mai conștienți în ultimii ani de costurile mari ale problemelor de sănătate. Și nu este vorba doar despre costurile financiare propriu-zise ale concediilor medicale – deși nu sunt deloc de neglijat – ci și de cele legate de productivitate, de motivație, de echilibru psiho-emoțional și de un mediu de lucru plăcut și armonios. Multe companii au înțeles nevoia prevenției pentru angajații lor, astfel că le oferă acestora nu doar abonamente medicale cuprinzătoare, ci și traininguri și workshopuri personalizate, cum sunt cele organizate de BetterMe by MedLife, care promovează un stil de viață echilibrat. 

Pentru mulți români a devenit tot mai important în ultimii ani ca angajatorii să dea dovadă de o preocupare constantă pentru un mediu de lucru sănătos, pentru sănătatea angajaților și pentru echilibrul între viața personală și cea profesională (work-life balance). Un sondaj realizat de MedLife și NN România, în colaborare cu eJobs confirmă: 91,2% dintre angajații români spuneau în toamna anului trecut că își doresc pachete de sănătate mai complexe în 2024.

De partea cealaltă, companiile sunt conștiente de importanța prevenției pentru sănătatea angajaților. Afecțiunile fizice și cele de emoționale întrerup sau fac dificilă desfășurarea activității la job, iar consecințele sunt atât la nivel individual, cât și la nivelul companiei și macroeconomic. Concediile medicale ale angajaților au un impact financiar deloc de neglijat asupra angajatorilor. O companie cu 3.000 de angajați poate ajunge la pierderi în valoare de 20 de milioane de lei anual, potrivit unei analize realizate de PwC pentru MedLife în 2020. De aceea, în ultimii ani, și companiile din România adoptă programe de promovare a sănătății la locul de muncă. 

Orice astfel de program de promovare a sănătății la job ar trebui să includă și elemente de dezvoltare personală – cursuri, traininguri în cadrul cărora specialiști în sănătate oferă strategii de gestionare a stresului, de renunțare la fumat, soluții practice de alimentație sănătoasă etc., recomandă Agenția Europeană pentru Sănătate și Securitate în Muncă

Legătura dintre un stil de viață sănătos și o viață împlinită

MedLife înțelege nevoia angajaților români de a-și consolida informațiile despre un stil de viață sănătos și vine în întâmpinarea lor cu workshopuri și traininguri personalizate. În cadrul unui astfel de workshop BetterMe by MedLife organizat recent pentru echipa BCR din capitală, angajații companiei au beneficiat de informații susținute științific pe teme legate de nutriție, probleme cu somnul și gestionarea stresului. 

Oamenii din companii sunt tot mai informați și tot mai interesați de elementele stilului de viață. Este tot mai clară pentru toată lumea legătura dintre un stil de viață sănătos și o viață împlinită. De asemenea, cu toții încep să realizeze legătura dintre o nutriție incorectă, sedentarism, relații toxice, lipsa somnului și probleme care apar ulterior, cum sunt și bolile cronice. Se știe că 70% dintre bolile cronice sunt cauzate de stilul de viață incorect. Astfel, nu mai e surprinzător că oamenii încep să se lase de fumat, încep să lase deoparte consumul cronic de alcool, încep să fie mult mai atenți cu ce mănâncă și caută informații corecte, de la specialist, actualizate, bazate pe evidențe științifice, pe care le primesc de la medici care studiază, care citesc, scriu, își actualizează permanent informația. Oamenii au nevoie de această informație și este foarte bine și onorant că noi, prin trainingurile organizate de MedLife, reușim să acoperim această nevoie educațională, în așa fel încât să venim în ajutorul unui public cât mai larg“, subliniază dr. Anca Hâncu, medic acreditat la nivel european în Medicina Stilului de Viață, medic generalist, nutriționist, doctor în științe medicale și coordonatoarea rețelei de  Centre de Medicina Stilului de Viață Better Me by MedLife.

Informații cu bază științifică solidă, de la specialiști cu experiență

Interesul pentru o nutriție echilibrată se situează pe un loc fruntaș în topul preocupărilor pe care dr. Hâncu le-a observat în rândul angajaților pe parcursul workshopurilor și trainungurilor susținute în companii. Dar subiectele dezbătute cel mai intens au avut legătură și cu problemele de somn și de gestionare a stresului. 

Sunt pasionată de tot ce înseamnă stil de viață sănătos și încerc să respect cât mai multe reguli. Workshopul BetterMe mi-a confirmat anumite convingeri și mă bucur că lucrul acesta s-a întâmplat în compania în care lucrez. Știu că să avem un echilibru între alimentație, minte și emoții este cea mai bună cale pentru o viață sănătoasă“, a spus Florina Andreea Cîrcovescu, o angajată BCR participantă la workshopul BetterMe by MedLife.

În general, angajații români au acces la multe date privind prevenția și stilul de viață sănătos. Însă nu de puține ori, se simt bulversați de fluxul mare de informații contradictorii și de miturile care circulă mai ales în social media. „Publicul pe care l-am întâlnit în companii este preocupat de sănătate, dar pe de altă parte, e ușor bulversat de informații contradictorii, ba chiar informații din social media controversate. Uneori, e vorba chiar de o ușoară dezinformare. Important este că oamenii realizează acest lucru și așteaptă date corecte, cu referințe bazate pe evidențe științifice, de la un profesionist, de la un specialist cu studii în spate, care este la curent cu cele mai noi cercertări și care tratează și în cabinet și are experiență clinică“, precizează dr. Anca Hâncu.

Partea practică, cea mai așteptată de angajați

O particularitate importantă a trainingurilor și workshopurilor BetterMe by MedLife este partea practică, de strategii concrete pentru modificarea eficientă și durabilă a stilului de viață. „Mi-a plăcut partea de tips and tricks a acestui workshop și cred că e foarte important ca, atunci când ești învățat ceva nou, să ți se dea și niște sfaturi concrete, utile, practice, pe care să poți să le aplici începând cu a doua zi“, a declarat Ileana Refat, angajată BCR.

Dr. Hâncu confirmă că participanții la workshopuri au nevoie de aspectul științific pentru a dobândi încredere în informația prezentată, dar și de un ghidaj de zi cu zi și de mici recomandări practice: cum să câștige timp, cum să se pună pe ei pe primul loc. „E foarte simplu să-i spui unui om: «Mănâncă sănătos, fă mișcare în fiecare zi, dormi». Dar dacă le-aduni pe toate, nu-ți ajung orele unei zile. Atunci, e suficient să-i dai câteva exemple: cum își poate construi rapid o masă sănătoasă, cum își poate gestiona viața astfel încât să aibă timp și de sport, și de somn la ora potrivită, să aibă grijă și de copii și să-și gestioneze haosul din viață. Doar prin ordine și disciplină poți face acest lucru“, precizează dr. Hâncu.

Traininguri personalizate

Pentru că interesele privind stilul de viață sănătos pot fi diferite pentru fiecare generație în parte – millennials, generația Z, decreței etc. – și workshopurile și trainingurile sunt personalizate. „În creionarea programului trainingurilor, se discută de obicei înainte cu managerii de HR sau cu cei desemnați să organizeze acel training și, în funcție de publicul-țintă, organizăm tematica specifică. De asemenea, organizăm traininguri și în limba română, și în engleză – avem și companii unde o bună parte dintre angajați sunt expați, atunci facem traininguri bilingve. Adaptăm, bineînțeles, conținutul trainingurilor pentru fiecare generație care va fi în sală și care are probleme și interese specifice“, explică specialistul în medicina stilului de viață.

Un astfel de training personalizat este cel de tulburări de comportament alimentar, care pune accent pe mindful eating – alimentație conștientă, echilibrată și responsabilă, în opoziție cu tot mai frecventul mindless eating – alimentație haotică, dezechilibrată. „Este important să ne dăm seama că uneori mâncăm sau bem puțin în plus, pentru că e o petrecere și asta nu e o problemă, dar alteori, o alimentație exagerată înseamnă, de fapt, o boală. Noi trebuie să știm să recunoaștem semnele“, atrage atenția medicul Anca Hâncu.

Servicii corporate complete

Trainingurile și workshopurile completează gama de servicii corporate oferite de MedLife companiilor din România pentru a acoperi nevoile de prevenție și de susținere a sănătății fizice și emoționale a angajaților. 

Prevenția medicală este cel mai bun tratament pentru o viață sănătoasă. Credem într-o abordare integrată, ceea ce presupune nu doar efectuarea regulată a investigațiilor anuale, ci, în primul rând, abordarea unui stil de viață sănătos, bazat pe mișcare, nutriție și sport. Este o direcție pe care ne-am bazat investițiile din ultimii ani, iar mai apoi a fost un pas firesc să dezvoltăm soluții de sănătate integrate, care să acopere o paletă cât mai largă de nevoi de sănătate. În condițiile în care forța de muncă este vulnerabilă și mult mai predispusă bolilor, dar și ca urmare a contextului macroeconomic tot mai provocator, grija față de sănătatea angajaților rămâne o investiție sigură pentru buna funcționarea a unui business, pe termen lung”, spune Mirela Dogaru, Director Comercial MedLife Group.

MedLife este primul operator medical privat care oferă abonamente medicale cu acoperire 360°: de la servicii de prevenție, la asigurări de sănătate, servicii stomatologice și sport. Alături de acestea, compania susține companiile mari, dar și IMM-urile și cu alte soluții de sănătate, precum workshopuri, cursuri online, servicii de masaj la birou, servicii de fitness online, psihoterapie și nu numai. 

***

Citește și alte articole informative, pe subiecte medicale, în secțiuneaFacem România bine.

Acest articol este susținut de MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, și își propune să fie o sursă de informare și inspirație pentru o viață sănătoasă și echilibrată.

Sănătatea reprezintă principala sursă de fericire a românilor. La MedLife, fericirea oamenilor ne bucură și ne motivează să oferim soluții medicale la cele mai înalte standarde.

Indiferent de specialitate, la MedLife găsești oricând medici buni, a căror expertiză este completată de cele mai avansate tehnologii din domeniul medical și o infrastructură modernă, asigurând o îngrijire personalizată fiecărui pacient.

Află mai multe detalii despre toate serviciile pe https://www.medlife.ro/

Articol susținut de MedLife