Dreptate de un ban jumate. Despre bonurile lui Emmely si bonusurile unor nerusinati

Mi se pare normal, in Germania, ca o casiera care a palmat doua bonuri sa fie data afara din firma. Mi se pare la fel de normal, ca instantele de judecata sa pecetluiasca concedierea. N-ar fi prima oara. O vanzatoare care a mancat o portie de prajitura Bienenstich (intepatura albinei) a zburat si ea din spatele tejghelei, in 1984. Nu conteaza valoarea fraudei, conteaza principiul.

• Sentinta Bonurilor

Ca-i vorba de 1,30 euro, pe care orice om si firma normala in Germania i-ar trece la „sume derizorii”, n-a interesat intransigentul management de la Kaiser`s Tengelmann, care a concediat-o pe Barbara E., dupa 31 de ani de munca la casieria firmei. Doua instante de judecata au considerat concedierea ca justificata, data fiind „spulberarea increderii” in angajata.

In dosarul Landesarbeitgericht Berlin 7 Sa 2017/08 se mentioneaza ca sentinta tribunalului pe probleme de munca n-are de-a face cu activitatea sindicala a casierei, bazandu-se exclusiv pe dovezile prezentate in proces. Se pare ca Emmely s-ar fi incurcat in declaratii, ca jurnalul casei de marcat si doua colege ar fi dat-o de gol. Asa sa fie.

Derizoriul sumei nu-i relevant. Conteaza insa ca statul de drept functioneaza ca o masinarie ireprosabila. Mai ales cand e vorba de gainarii. „Sentinta Bonurilor” a fost data in doua instante, e definitiva. Ceea ce lumea asteapta, cu infinit mai mult interes, este insa o „Sentinta a Bonus-urilor” de miliarde, incasate de CEO, banksteri si consultanti. Un proces „Emmely”, aplicat cu aceeasi rigoare, faptasilor Crizei 2008. Mai precis, un proces pentru fiecare in parte.

• Profitorii de top

Ne-au aruncat intr-o criza epocala. Lacoma si lipsita de scrupule, infatuata si indiferenta la consecinte si realitate, gasca de jucatori de elita la cazinoul finantelor globale are indrazneala sa-si ceara „premiile de succes”, pe o prestatie de loseri. Ingineriile financiare in numele „libertatii de piata”, practicate fara masura si fara control timp de doua decenii, au tras in abis burse, economii si state intregi.

Chemat la alarma e statul, caruia i s-a dat nu demult cu tifla, din zgarie-norii finantelor mondiale. Statul german se afla in durerile facerii unui cadru legal care sa-i permita interventia sau chiar nationalizarea unor banci si firme, salvandu-le astfel de la faliment. Injectiile de capital de la stat ne indatoreaza, ne vom cocosa si mai mult, sub povara taxelor si impozitelor. Dar asta pare a interesa doar pe cei multi si marunti. Cei „care conteaza” se ocupa, zilele astea, sa-si incaseze bonus-urile „de buna purtare” pe anul trecut.

Saptamanalul Spiegel, in editia sa din 16 februarie, titreaza „Nerusinatii”. Publicatia afiseaza pozele si numele unor varfuri ale finantelor mondiale, cu subtitlul: „Profitori ai nebuniei bonusurilor”. In poze apar: Stefan Jentzch (Dresdner Bank), Stefan Ortseifen (IKB), Georg Funke (Hypo Real Estate), Baoz Weinstein (Deutsche Bank), Peter Wuffli (UBS), Arcel Ospel (UBS), Joachim Neupel (IKB), Fred Goodwin (RBS), John Mack (Morgan Stanley), Richard Fuld (Lehman Brothers), John Thain (Merrill Lynch), Andy Hornby (HBOS), James Cayne (Bear Stearns), Stan O`Neal (Merrill Lynch), Sandy Weill (Citigroup), Lloyd Blankfein (Goldman Sachs). Lista poate continua.

• Exemplul Dresdner

Stefan Jentzsch (48) -ex-sef al bancii de investitii Dresdner Kleinwort- a devenit brusc o notorietate, aproband plata de bonusuri in valoare de 400.000.000 de euro, dupa ce banca sa a pierdut miliarde. Allianz a pierdut, in ambitia sa de a crea un institut financiar complet, impreuna cu Dresdner Bank-Die Beraterbank (n.t.banca de consultanti) aproape 20 de miliarde de euro. Concernul de asigurari a fost catapultat „in cifre rosii, pentru a doua oara in istoria sa de 119 ani“, dupa cum declara seful Allianz, Michael Diekmann.

Dresdner Bank a fost vanduta anul trecut de concernul de asigurari Allianz, bancii Commerzbank, la care statul german a cumparat, ca sa o tina pe linia de plutire si sa acopere „gaurile negre” ale Dresdner, un sfert din actiuni. Prima transa pompata de stat la Commerzbank este de 18,2 miliarde de euro.

Cu toate acestea, managerii sectorului de investitii a Dresdner, care niciodata n-a functionat grozav, iar anul trecut chiar tare in pierdere, isi asteapta bonusurile pe 2008, promise de Allianz, Acestea ar fi fost calculate in pretul de vanzare a Dresdner Bank. Toti cei inclusi in Bonuspool nu renunta la pretentii, in cazul neonorarii lor se vor deschide sute de procese de munca, pentru nerespectari de contract.

• Sentinta Bonusurilor

In luna februarie, s-au numarat „bobocii”, adica bonusurile. La o pierdere de 35,2 miliarde de euro (scor provizoriu) in 2008, Royal Bank of Scotland (RBS) a platit bonusuri in valoare de 1,3 miliarde de euro. UBS AG (Elvetia), unul dintre cele mai mari institute financiare din lume, a marcat cu minus 12,4 miliarde de euro la profit. Si-a recompensat insa „performerii” cu bonusuri in valoare de 1,4 miliarde de euro.

La Deutsche Bank, plicurile cu „Boni” s-au impartit deja, de la expertii in comertul cu derivate bancare, pana la secretare. Media sumelor primite a fost de 234.085 euro. Deutsche Bank a avut o pierdere de 7,4 miliarde de euro pe sectorul bancilor de investitii, compensata partial din profitul sectorului clienti privati si astfel reducandu-se „doar” la 3,9 miliarde de euro.

Sistemul de premiere atinge cifre astronomice in SUA: daca in 1985 bonusurile de pe Wall Street cumulau 1,9 miliarde de dolari, mentinandu-se relativ constante pana in 1990, in 1995 ele s-au triplat, iar in 2000 au ajuns la 19,5 miliarde de dolari. Dupa doi ani de scadere, premiatii au luat nou avant, ajungand sa incaseze 34,1 miliarde de euro in 2006 (venitul anual a cca 1 milion de americani), si -in cifre nedefinitive- 32,9 miliarde in 2007 si 18,4 miliarde in 2008. (Sursa: State Deputy Comptroller / 28.01.09 /Spiegel-Grafik 16.02.09)

„Cand Henry Paulson, seful bancii de investitii Goldman Sachs, s-a retras in 2006, pentru a intra in slujba guvernului SUA, ca ministru de finante, acesta a primit nu doar un bonus gras, de 18,7 milioane de dolari, ci a avut dreptul sa-si vanda inainte de termen actiunile Goldman pe care le acumulase, in valoare de 480.000.000 de dolari. O jumatate de miliard de dolari, castigati in cativa ani. Ce munca poate sa aiba aceasta valoare?” se intreaba Spiegel. „Nici una, nici macar o munca onesta” conchide publicatia germana.

Pentru o munca onesta de 31 de ani si o greseala de 1,30 euro, Emmely si-a pierdut locul de munca si reputatia. Pentru speculatii si aranjamente financiare care n-au generat valori reale, ci au imbogatit pe putini, cernand cu sita riscurile asupra unei mase de „miei” si punand in pericol economia planetei, inca nu exista sentinte. Decat doar favorabile, acoperite de literele mici din contract.