Elegie pentru Japonia

Japonia sangereaza din nou. Sub daramaturi, namol, flacari si groaza unor necontrolabile explozii nucleare, de data aceasta venite nu din cer. Ce proportii atinge dezastrul? Nu stie inca nimeni. „Ce ceata, vai, ce ceata deasa. Nu mai cunoastem drumul catre casa” scria Eugen Jebeleanu, in memoria victimelor de la Hiroshima. „In doua saptamani la Tokyo, am supravietuit doua cutremure. In timpul ultimului, eram la la etajul 21 al unui hotel. Si n-a fost prea placut”, spunea un sas originar din Romania.

E una dintre amintirile lui Christian Krauss, un sas din Stuttgart. Lucrand in industria semiconductorilor, el a fost trimis in interes de serviciu, cu catava vreme in urma, in Tara Soarelui Rasare. Japonia miracolelor, Japonia cutremurelor. Dupa seism si tsunami-ul devastator, s-a declansat alarma nucleara in arhipelagul nipon si teama, in lume, de un nou Cernobil.

Intre apa si foc

Misterioase forte ale strafundurilor au scos la suprafata, in timpul Facerii, puzderia de insule si insulite ale arhipelagului japonez. Din pamanturile sarace in resurse presarate de-a lungul extremitatii orientale a Asiei, intre Oceanul Pacific si Marea Japoniei, nici o palma de teren cultivabil n-a ramas nefolosita.

Darzenia cu care, de milenii, japonezii lupta pentru supravietuire, nu mai e un secret. Incordati cu bratele si mintea pentru munca, ei au avut permanent in spate umbra unui aliat, dar si a unui dusman: natura. La ea se inchina japonezul, ca la un zeu suprem. Iar zeul pare ca s-a infuriat tare, acum.

Eram in masina cand la radio s-a dat stirea despre cutremurul de 8,9 pe scara Richter din apropierea coastelor Japoniei, urmat de un urias tsunami. Dupa-masa, televiziunile de stiri transmiteau imagini si cifre din ce in ce mai ingrozitoare despre catastrofa.

Dupa miscarile seismice si furia apei, a inceput lupta cu focul de la o rafinarie aflata langa capitala nipona. Sambata a avut loc un nou cutremur, de intensitate 6,8, cu epicentrul in aceeasi zona din nord-estul coastelor Japoniei.

Explozia de la reactor

In dimineata zilei de sambata, 12 martie, a avut loc si o explozie la centrala nucleara Fukushima-Daiichi. Imaginile de la televiziuni au aratat cum s-au prabusit peretii cladirii unui reactor. „In jurul acestuia, radioactivitatea este de opt ori mai mare decat valorile normale, iar in centrul de control al reactorului, de 1000 de ori mai mare“ scrie Focus.de. „Patru angajati ai centralei au fost raniti si 50.000 de locuitori, de pe o suprafata de 10 km din jurul centralei, au fost evacuati preventiv“, mai scrie publicatia sus-numita.

Statisticile evalueaza la circa 30% din energia electrica consumata in Japonia, ca provenind de la centralele atomice. Chiar si fara explozia unor reactoare, dereglarea activitatii la aceste centrale are un impact serios asupra alimentarii cu electricitate din firme, transport, locuinte, telecomunicatii.

Mai cu seama marile orase sunt victime ale intreruperilor de curent electric. Iar fara metrou, Tokyo-ul e paralizat. Christian spunea: „La serviciu se merge cu metroul, care dimineata si seara e arhiplin. Am fost surprins de exactitatea cu care circula acestea. Precum si de cat de mult iubesc japonezii detaliile, de cat sunt de constiinciosi si de precisi“.

Aceste calitati nu i-au ajutat decat intr-o oarecare masura pe japonezi in fata naturii dezlantuite. Desi se zice ca Japonia ar fi cea mai bine pregatita tara din lume pentru a face fata cutremurelor, cel de acum a sarit din grila de profetii.

Padurea sinucigasilor

Dupa secole de izolationism, Japonia si-a invins teama de straini si alienarea spiritului nipon adusa de acestia. Din feudalism, ea a plonjat intr-un capitalism acerb, in care competitivitatea n-a mai avut limite. Lovita in rarunchi de esecul din cel de-al doilea razboi mondial, semetia japoneza s-a transformat in spirit revansard. Japonia si-a recuperat pierderile de razboi si s-a transformat intr-un „miracol economic“.

In uriasele concerne industriale din Japonia, „corporate identity“, spiritul de identificare neconditionata cu firma a atins apogeul, in ultimele decenii ale secolului trecut. Tot in Japonia s-a nascut si mitul „salariatului stoic“, care lucreaza fara preget si doarme cateva ore pe noapte, intr-o nisa a unui zgarie-nori. Dupa criza de la bursele asiatice de la finele secolului trecut, Japonia a renascut iar, ca pasarea Phoenix, din propria-i cenusa.

In 2008, criza financiara globala a atins-o din nou, cu toata taria. Odata cu ea, stravechiul spirit al sacrificiului japonez a fost rectivat. 2.645 de sinucideri s-au inregistrat in ianuarie 2009, dupa datele Guvernului de la Tokyo. O serie dintre ele au avut loc in Aokigahara, supranumita „padurea sinucigasilor“.

Sa fie acesta un semn de slabiciune al spiritului japonez, sau doar materializarea, prin gestul sacrificiului de sine final, a unei filozofii de viata in care esecul aduce rusine, iar rusinea pateaza obrazul si onoarea unui om?

Turnul din Tokyo s-a strambat

Religia originara nipona este sintoismul, care isi bazeaza doctrina pe o puternica disipare a spiritului sacru in tot ce fiinteaza pe Pamant. In consecinta, si identificarea japonezilor sintoisti cu natura este foarte puternica, ducand la eliminarea fricii de trecerea in neant.

Premierul Japoniei a apelat la calmul populatiei. Antrenamentul japonezilor fata de frica si calamitati e bine pus la punct nu doar prin exercitiile „de cutremur“, ci si printr-o spiritualitate perpetuata de milenii.

Aseara, un corespondent al televiziunii de stat din Germania relata despre starea de spirit din Tokyo, care era departe de panica si isteria declansate de regula, in astfel de momente. „Insa turnul din Tokyo s-a strambat“ spunea corespondentul. El se referea la efectele cutremurului asupra „turnului Eiffel“ japonez si efectele psihologice ale deteriorarii acesti simbol.

Mapamondul sta cu ochii atintiti pe Japonia si catastrofa care s-a abatut asupra ei. Pentru mine, Tara Soarelui Rasare a fost un vis de copil. Vineri, acesta s-a transformat intr-un cosmar. Iar azi, gandul la neputinta omului in fata naturii dezlantuite m-a facut sa-mi aduc aminte de tristul si ciudatul cantec al unui japonez venit la un festival de la Stuttgart.

Pe cand a inceput el sa cante la fluier, marile tobe japoneze au tacut. Apoi a tacut si el, si-a pus fluierul pe genunchi si si-a atintit privirea, meditativ, undeva departe. N-am stiut, atunci, incotro. Acum stiu. Cantecul cel trist venea din sufletul tarii lui, pe veci amenintate de cutremure.