Emil Dumitru, Pro Agro: "România Agricolă 2019 nu se poate hrăni din politici agrare din trecut, ci din politici agricole europene"

​​Emil Dumitru, care a fost preşedinte al Federaţiei Naţionale Pro Agro timp de cinci ani, va rămâne în fruntea organizaţiei până la finalul acestei luni, ca președinte interimar, pentru a organiza alegerile pentru un nou șef. Emil Dumitru este producător agricol și conducătorul unei ferme de familie din Chiselet, județul Călărași. Domnia sa ne-a acordat, în exclusivitate, un interviu în care ne-a spus punctul său de vedere cu privire la dezvoltarea agriculturii din ţara noastră, problemele cu care se confruntă fermierii, relaţia cu autorităţile din domeniu, scrie financialintelligence.ro.

Federația Națională PRO AGRO este o organizaţie profesională înfiinţată în anul 2012 de şi pentru producătorii români din agricultură, industria alimentară şi servicii conexe, în vederea promovării, reprezentării, susţinerii şi apărării intereselor membrilor organizaţiilor profesionale reprezentative la nivel naţional în raporturile cu instituţiile europene, naţionale publice şi private. De asemenea, aceasta este singura organizație care îndeplineşte simultan condiţiile de reprezentativitate la nivelul sectoarelor de activitate agricultură și industria alimentară, constatată de Tribunalul Bucureşti.

Reporter: Stimate domnule Emil Dumitru, care este opinia dumneavoastră cu privire la dezvoltarea agriculturii din România, la mai mult de 10 ani de la aderarea ţării noastre la UE?

Emil Dumitru: Agricultura României a cunoscut dezvoltarea, o dată cu apariţia fondurilor europene. Suntem în al doilea exerciţiu financiar, au venit foarte mulţi bani în sectorul agro -alimentar românesc, însă, din păcate, nu reuşim să valorificăm întreg potenţialul agricol al României.

În toată Europa se pune accent pe fermele de familie, dar ţara noastră are o agricultură polarizată – avem ferme foarte mari şi avem ferme de subzistenţă, iar clasa de mijloc încă nu este consolidată. Cred că, pentru următorul exerciţiu financiar, autorităţile ar trebui să facă nişte politici dedicate fermelor de familie.

Reporter: Cum a evoluat România în ceea ce priveşte dezvoltarea agriculturii, comparativ cu alte ţări din Europa Centrală şi de Est, cum ar fi Polonia, spre exemplu?

Emil Dumitru: Diferenţa dintre România şi Polonia este că Polonia a avut o strategie pe termen mediu şi lung care, indiferent de partea politică ce s-a perindat în zonele de decizie publică, a fost consecventă faţă de agricultura şi industria alimentară a ţării.

De la început, polonezii au mizat pe o accesare facilă a fondurilor europene, pe o simplificare la maxim, pe când România a ales calea de a birocratiza foarte mult măsurile, de a-și face programe de dezvoltare rurală scrise de firme care nu înțelegeau care este specificitatea agriculturii noastre. De aici au apărut tot felul de derapaje de la obiective majore pentru o țară agricolă importantă, cum este România.

Acum că deja avem experiența a două exerciții financiare este foarte clar că, în următorul exercițiu financiar 2021-2027, ar trebui să revoluționăm cu adevărat modul de organizare și funcționare a filierelor de produs, modul în care reușim să transformăm materia primă obținută, pentru că degeaba producem grâu și porumb, dacă nu facem produse cu valoare adăugată mare.

Dacă ne vom uita pe balanţa comercială a României, vom constata că avem un deficit nemaîntâlnit, de 1,63 miliarde de euro.

Practic, consumatorul din România finanțează industria agro-alimentară a altor state membre, în loc să ne dezvoltăm noi, local. Asta nu înseamnă că Europa sau cineva din afară – o forță nevăzută – ne-au împiedicat pe noi, românii, să facem niște politici publice agricole sustenabile pentru sectorul agro-alimentar românesc.

De fapt, vorbim de incapacitatea celor care ocupă vremelnic funcţii de decizie publică în România de a înțelege mecanismele europene și de a se apleca cu adevărat asupra sectorului agricol românesc.

Reporter: Vă referiți la autorități?

Emil Dumitru: Absolut. O dată la patru ani, autoritățile lansează mesaje populiste, fără să țină seama de niște obiective de țară agricole importante. Și atunci apar tot felul de măsuri disparate, care nu oferă rezultate notabile.

Auzeam acum câteva zile și pe ministrul agriculturii și pe alți factori de decizie politică vorbind de un real succes în ceea ce privește Programul Tomata.

Nu poți să vorbești doar de un program nișat, dintr-un sector legumicol foarte vast. Vorbim doar de un produs.

Vedem că, după ce au acordat ajutoare de 43 milioane de euro, în luna noiembrie anul trecut, aveam cu doar 700 de kg de roșii produse în plus față de anul în care nu a funcționat Programul Tomata. Asta înseamnă că a fost o măsură care nu a fost fundamentată corect și care nu a adus nici un fel de beneficiu, în afară de acele sume de bani cu care s-au capitalizat legumicultorii în piața agro-alimentară românească. Dar nimeni nu răspunde în fața unor astfel de eșecuri.

Cred că era mai bine dacă dădeam sectorului legumicol o subvenție pentru construcția de spații protejate, care să fie conforme, care să poată să reziste la intemperii și să respecte toate condițiile, iar legumicultorul să aibă opțiunea să cultive acolo, în spațiul acela protejat, ce produse îi cere piața.

Pentru că nu trebuie să cultivăm numai tomate. Fiecare avem altă piață și vrem să producem tot felul de produse. Este frumos șorțul pe care îl vedem la televizor ilustrând Programul Tomata, dar cred că, dincolo de mult tam-tam, ar fi trebuit să se ia în considerare niște aspecte de ordin tehnic.

În general, agricultura este un sector care nu presupune neapărat o amprentă foarte puternică în ceea ce privește politicul, pentru că avem deja o politică agricolă comună unitară la nivel național.

Reporter: În ciuda apariţiei Programului Tomata, totuși, în piețele din România se găsesc destul de greu roșii românești, la prețuri foarte mari. Cum vă explicați acest fapt?

Emil Dumitru: Pe de o parte, perioada rece a presupus o investiţie destul de mare în încălzirea solarului de către producătorul nostru și atunci acesta nu poate să ofere un preț cu care să fie competitiv, comparativ cu produsele de import.

De asemenea, producătorul român nu are forță de negociere și s-ar putea ca în piețele agro-alimentare să nu-l vedeți, pentru că el e preocupat să producă și nu să comercializeze. Aici avem o problemă cu modul în care funcționează filiera de produs. Uneori, comerciantul sau intermediarul câștigă nesimțit de mult, chiar dacă pare un termen dur, în condițiile în care riscurile sunt la producătorul nostru.

România are un climat temperat continental. Dacă tot vrem să ne finanțăm producția autohtonă, mai degrabă să finanțăm o producție rezonabilă de tomate pentru consumatorul român. Să construim sere încălzite, să utilizăm căldura de la stațiile de biogaz– acolo unde există – sunt multe opțiuni pe care statul român le-ar avea la dispoziție.

Reporter: Care sunt, în opinia dvs, principalele probleme cu care se confruntă agricultura din România?

Emil Dumitru: Cred că, în primul rând, vorbim foarte mult de intensitatea subvenției și nu discutăm de accesul la piaţă.

În toți acești patru ani, cât am fost președintele Pro-Agro, am constatat că este în egală măsură la fel de important dacă fermierul român are acces la piaţă, pentru că el are o forţă de negociere foarte mică, nu-şi poate cumpăra inputurile la preţuri competitive pentru că, neavând această forță, cumpără la prețuri impuse, nu este capitalizat, nu-şi poate vinde producția ulterior la prețurile colegilor lui din alte state membre. Toate aceste lucruri slăbesc competitivitatea fermierului român.

Citește interviul integral pe financialintelligence.ro.