Sari direct la conținut

Rusia și Coreea de Nord au semnat un pact ce include o clauză de apărare reciprocă. De ce vizita lui Putin la Phenian „e o veste proastă pentru restul lumii”

HotNews.ro
Rusia și Coreea de Nord au semnat un pact ce include o clauză de apărare reciprocă. De ce vizita lui Putin la Phenian „e o veste proastă pentru restul lumii”
Vladimir Putin și Kim Jong Un: Gavriil GRIGOROV / AFP / Profimedia

Vladimir Putin și Kim Jong Un au semnat miercuri la Phenian un pact de parteneriat strategic care include chestiuni de securitate și chiar o clauză de apărare reciprocă, a anunțat președintele rus, citat de Reuters. În acest context, Kim și-a anunțat sprijinul deplin pentru războiul Rusiei din Ucraina. Relația bună a celor doi lideri este o veste proastă pentru restul lumii, a spus pentru BBC o fostă analistă CIA.

Vladimir Putin s-a bucurat de o primire fastuoasă la Phenian, unde a consolidat relațiile cu omologul său Kim Jong Un și cu Coreea de Nord.

Cei doi au semnat un tratat de parteneriat strategic cuprinzător care include o clauză de apărare reciprocă, conform căreia fiecare țară este de acord să o ajute pe cealaltă să respingă o agresiune externă, a declarat președintele rus Vladimir Putin.

„Acordul de parteneriat global semnat astăzi prevede, printre altele, asistență reciprocă în cazul unei agresiuni împotriva uneia dintre părțile din acest acord”, a declarat Putin.

În acest context, Putin a atras atenția asupra declarațiilor Statelor Unite și ale altor țări NATO care au fost de acord să lase Ucraina să lovească ținte din interiorul Rusiei cu arme furnizate de Occident.

„Nu este vorba doar de declarații, ci se întâmplă deja, iar toate acestea reprezintă o încălcare flagrantă a restricțiilor pe care țările occidentale și le-au asumat în cadrul diferitelor obligații internaționale”, a spus Putin.

FOTO. Cadoul luxos făcut de Vladimir Putin prietenului Kim Jong Un, în timpul vizitei la Phenian

Kim a declarat și el că pactul extinde cooperarea politică, economică și militară. Relațiile bilaterale au fost ridicate la rangul de alianță, a mai adăugat el.

Acest pact de apărare reciprocă ar putea avea ramificații pentru războiul Rusiei din Ucraina. Este neclar deocamdată cât de mari.

„Ar putea Rusia să implice Coreea de Nord mai mult în acest conflict, invocând atacurile ucrainene asupra unor orașe rusești precum Belgorod sau a unor regiuni anexate pe care le consideră acum teritoriu rusesc?”, întreabă o analiză BBC.

Statele Unite și aliații săi au spus deja că se tem că Rusia ar putea oferi ajutor pentru programele nucleare și de rachete ale Coreei de Nord, care sunt interzise de rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU, și au acuzat Phenianul că a furnizat rachete balistice și obuze de artilerie pe care Rusia le-a folosit în războiul său din Ucraina.

O posibilă schimbare dramatică a situației strategice din Asia de Nord-Est

În funcție de formularea exactă a tratatului, care nu a fost făcută publică deocamdată, documentul semnat de cei doi lideri ar putea genera o schimbare dramatică a întregii situații strategice din Asia de Nord-Est, a explicat pentru Reuters Artiom Lukin, de la Universitatea Federală din Orientul Îndepărtat din Rusia.

Deși are un tratat în domeniul apărării cu China, Phenianul nu are o colaborare militară activă cu Beijingul, așa cum a dezvoltat cu Rusia în ultimul an. Coreea de Nord a semnat, de asemenea, un tratat în 1961 cu Uniunea Sovietică, care includea promisiuni de sprijin reciproc în cazul unui atac.

China, principalul sponsor politic și economic al Nordului, nu a comentat imediat la semnarea tratatului.

În orice caz, demersul lui Putin a alarmat Statele Unite și pe aliații săi asiatici.

Agențiile lor de informații încearcă să afle cât de departe va merge șeful Kremlinului și ce tehnologie pentru rachete sau chiar nucleară ar putea transmite Rusia Coreei de Nord în schimbul munițiilor primite pentru războiul din Ucraina.

Războiul din Ucraina a schimbat strategia lui Putin în privința Coreei de Nord

Coreea de Nord este adesea văzută ca un stat paria, izolat de lume. Însă, timp de decenii, a avut relații complexe, deși turbulente, cu Rusia și China.

Relația Coreei de Nord cu Rusia s-a redus în intensitate în anii care au urmat prăbușirii Uniunii Sovietice, a observat Jean Lee, observatoare a Coreei de Nord, în cadrul podcastului The Global Story de la BBC.

Ceremonie fastuoasă pentru primirea lui Putin la Phenian. FOTO: Vladimir Smirnov / AP / Profimedia

Phenianul a devenit „aproape în întregime dependent” de China pentru 90% din comerțul său în ultimele decenii, a spus ea.

Dar invazia Rusiei în Ucraina a schimbat abordarea lui Putin față de Coreea de Nord.

„Coreea de Nord nu face multe lucruri bine. Dar pot construi arme, le pot construi la scară largă și iau războiul foarte în serios”, a subliniat Christian Davies, corespondentul de la Seul al Financial Times.

Având în vedere întârzierea cu care Ucraina a început să primească muniție din SUA, este îngrijorător faptul că Rusia are un partener care este capabil să îi furnizeze cantități mari de obuze.

Într-un alt semnal că Rusia, un membru cu drept de veto al Consiliului de Securitate al ONU, își reevaluează abordarea față de Coreea de Nord, Putin a lăudat Phenianul înainte de sosirea sa pentru că a rezistat la ceea ce el a spus că este presiunea economică, șantajul și amenințările SUA.

Într-un articol publicat în ziarul oficial al partidului de guvernământ din Coreea de Nord, el a promis să „dezvolte mecanisme alternative de comerț și de soluționare reciprocă care să nu fie controlate de Occident” și să „construiască o arhitectură de securitate egală și indivizibilă în Eurasia”.

Articolul lui Putin implică faptul că există o oportunitate pentru creșterea economică a Coreei de Nord în cadrul unui bloc economic anti-occidental condus de Rusia, un mesaj care este probabil atrăgător pentru Kim Jong Un, a scris Rachel Minyoung Lee, analistă a programului 38 North din Washington.

„Dacă Phenianul vede Rusia ca pe un partener viabil pe termen mai lung pentru îmbunătățirea economiei sale – oricât de irațional ar părea acest lucru pentru unii – există și mai puțin stimulent pentru el să încerce să îmbunătățească relațiile cu Statele Unite”, a subliniat ea într-un raport.

Veste proastă pentru restul lumii

Pentru o fostă analistă CIA, vizita lui Putin la Phenian evidențiază modul în care două „state paria” își consolidează legăturile în ciuda izolării lor de comunitatea internațională.

„Cred că este destul de patetic faptul că Putin trebuie să se bazeze pe a 198-a economie din lume pentru a-și susține efortul de război”, a declarat Sue Mi Terry pentru BBC News.

„Este o veste proastă în general pentru restul lumii“””, a continuat Terry, subliniind îngrijorarea că parteneriatul permite Coreei de Nord să își testeze eficient armamentul.

Dar Terry, care este acum directoare la centrul de reflecție Wilson Center, a declarat că parteneriatul ar putea dura doar atât timp cât durează și invazia Rusiei în Ucraina.

O primire fastuoasă

O gardă de onoare, inclusiv soldați călare, și o mulțime mare de civili s-au adunat miercuri în piața Kim Il Sung, pe malul râului Taedong, care traversează capitala, pentru a-l întâmpina pe Vladimir Putin, potrivit unei înregistrări video difuzate de presa rusă.

Ceremonie pentru primirea lui Vladimir Putin la Phenian. FOTO: TASS / ddp USA / Profimedia

Coregrafia a inclus copii care țineau baloane în mână și portrete uriașe ale celor doi lideri, cu steaguri naționale care împodobeau clădirea principală a pieței.

Kim și Putin au mers apoi la Palatul Kumsusan pentru discuțiile propriu-zise. Și în vreme ce liderul nord-coreean și-a arătat susținerea pentru Rusia, Putin s-a arătat recunoscător.

„Apreciem foarte mult sprijinul dumneavoastră consistent și de neclintit pentru politica rusă, inclusiv în direcția ucraineană”, a declarat Putin la începutul discuțiilor, citat de agenția de presă de stat rusă RIA.

Putin a declarat că Moscova luptă împotriva politicii hegemonice, imperialiste a Statelor Unite și a aliaților săi, a relatat presa rusă.

Phenianul sprijină „operațiunea militară a Rusiei din Ucraina”

Kim a declarat că relațiile dintre Coreea de Nord și Rusia intră într-o perioadă de „nouă prosperitate”. „Acum, situația din lume devine mai complicată și se schimbă rapid. Într-o astfel de situație, intenționăm să consolidăm în continuare comunicarea strategică cu Rusia, cu conducerea rusă”, a declarat Kim.

Coreea de Nord „își exprimă sprijinul deplin și solidaritatea față de guvernul, armata și poporul rus în desfășurarea unei operațiuni militare speciale în Ucraina pentru a proteja suveranitatea, interesele de securitate, precum și integritatea teritorială”, a spus el.

Mulțimi entuziaste la primirea lui Vladimir Putin la Phenian. FOTO: Gavriil Grigorov / AP / Profimedia

Este prima călătorie a lui Putin în capitala nord-coreeană din ultimii 24 de ani, o vizită care probabil va remodela decenii de relații Rusia-Coreea de Nord într-un moment în care ambele țări se confruntă cu izolarea internațională.

Parteneriatul dintre cele două țări este un „motor pentru accelerarea construirii unei noi lumi multipolare”, iar vizita lui Putin demonstrează invincibilitatea și durabilitatea prieteniei și unității lor, a declarat agenția de presă de stat nord-coreeană KCNA.

INTERVIURILE HotNews.ro