"Eram printre morți. Dar nu eram mort". Povestea unui supraviețuitor al cazului Charlie Hebdo

Pe 7 ianuarie 2015, teroriștii au pătruns în birourile unei revistei satirice, omorând 12 persoane. Într-un extras din nouă sa carte, publicată în Franța, este prezentată povestea uimitoare a unui supraviețuitor, potrivitThe Guardian.

„În momentele în care nu te aștepți, cam cât durează să înțelegi că vine moartea? Atunci nu doar imaginația este ocolită de realitate, ci și simțurile.

Am auzit zgomote mici, nimic asemănător cu scenele din filme. Pentru un moment, m-am gândit că ar putea fi niște copii. Am auzit o femeie strigând: „Ce …?”, apoi încă una și încă una. A treia oară am auzit un strigăt mare, furios, mai strident, mai agresiv, un fel de „Aaaaaah”.

Știu a cui era vocea. A fost Elsa Cayat. Pentru mine, strigătul ei însemna pur și simplu: „Cine naiba mai sunt și ăștia?” Acel strigăt se răspândea dintr- o încăpere în alta. Era plin de furie și teamă, dar și mai mult, era plin de libertate. Poate a fost prima dată în viața mea când acel cuvânt „libertate” era mai mult decât un cuvânt-era o senzație fizică.

Morții aproape că se țineau de mâini. Piciorul unuia atingea burta celuilalt, ale cărui degete erau pe față unui al treilea, care, la rândul său, se inclină spre șoldul celui de-al patrulea, în timp ce acesta părea că se uită la tavan. Ar fi putut fi o postură dintr-un dans macabru. Sau un șir de cifre de hârtie mici tăiate de o mană de copil sau chiar o versiune necunoscută și foarte intunecată din “The Dance” a lui Matisse.

Eram culcat pe burtă cu capul întors spre stânga. Am deschis prima data ochiul stâng și am văzut o mână sângerând care ieșea din mâneca sacoului meu. Mi-a luat o clipă să înțeleg că această mană era a mea.

În spital, toată lumea părea ingrozită. Pentru ei, am fost victima a ceea ce îi îngrozise. Eu, o victimă? Un jurnalist poate fi ucis sau rănit în timp ce raportează, dar un jurnalist nu este cu adevărat victimă. Un jurnalist poate fi o tintă, dar niciodată un subiect.

De la părăsirea spitalului, străinii, în special negustorii, m-au întrebat ce s-a întâmplat cu mine. „Un accident”, răspund mereu. Este mult prea vag pentru ei.

Mulți inceaca să ghicească. „Ai fost mușcat de un câine, nu-i așa?” Întotdeauna spun da. Spun da tuturor ipotezelor cu care vin. Spunându-le da, îi liniștesc.

Nimeni nu a ghicit incă.”