Sari direct la conținut

Etiopia: 28 de hipopotami au fost găsiți morți într-un parc național

HotNews.ro
hipopotami, Foto: YouTube
hipopotami, Foto: YouTube

Cel puțin 28 de hipopotami au fost găsiți morți în Parcul Național Gibe Sheleko din Etiopia, a informat presa locală luni. Behirwa Mega, șeful parcului, a declarat că animalele au murit între 14 și 21 aprilie iar cauza deceselor lor este în prezent necunoscută, potrivit CNN.

Parcul Național Gibe Sheleko, care a fost înființat abia în 2011 , se întinde pe o suprafață de 36.000 de kilometri pătrați iar în el trăiesc aproximativ 200 de hipopotami. Deși cauza decesului hipopotamilor rămâne neclară, specia este descrisă de Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN) ca fiind una foarte vulnerabilă, fiind amenințată de braconaj, de boli, de distrugerea habitatului, de defrișări și de poluare.

IUCN estimează că, la nivel global, numărul hipopotamilor este între 115.000 și 130.000 iar conservarea lor ar trebui să fie o „prioritate” în țările în care trăiesc. Hipopotamii sunt vânați de braconieri care le exportă dinții din țările africane către state ca Hong Kong și Statele Unite, unde ele servesc ca înlocuitori pentru colții de elefant, spune rețeaua de monitorizare a comerțului cu animale sălbatice TRAFFIC.

În anul 2017, mai mult de 200 de hipopotami au fost uciși într-un focar masiv de antrax în Parcul Național Bwabwata din Namibia .

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro