„Exorcizarea” de la Tanacu si Romania medievalade Miruna Munteanu
Nu imi amintesc de vreun alt caz care sa ma fi cutremurat atat ca „exorcizarea” fatala de la Tanacu. O tanara in varsta de 24 de ani, bolnava psihic, a fost torturata si lasata sa moara de foame si de sete, legata pe o cruce, intr-o manastire din Moldova. Sub privirile si cu participarea intregii congregatii monahale. Cica „sora Irina” era posedata de diavol.
Nu, aceasta oroare nu s-a consumat cu secole in urma, in tenebrosul Ev Mediu. S-a petrecut saptamana trecuta, in Romania. In tarisoara noastra, care aspira sa devina, peste doi ani, membra a Uniunii Europene.
Relatarile cu privire la „exorcizarea” Irinei Cornici sunt terifiante. Par desprinse dintr-un film de groaza. Timp de trei zile, victima a zacut incuiata intr-o lada din beciul manastirii, legata la maini si la picioare. A fost apoi scoasa in curte si inlantuita de o cruce. A rezistat astfel inca vreo trei zile. Fara mancare si fara apa.
In cele din urma a murit, din cauza deshidratarii, dar si sufocata de calusul pe care maicutele i-l varasera in gura. Totul la comanda „parintelui Daniel”, un calugar cu statut incert, considerat de localnici drept preot si staret al manastirii din Tanacu.
Timp de aproape o saptamana, cinci asa-zisi slujitori ai lui Dumnezeu au asistat impasibili la cutremuratoarea agonie a unei femei. Nici unul nu s-a gandit sa opreasca chinul. Nimanui nu i-a trecut prin cap ca ceea ce face „parintele Daniel” este gresit. Nimeni n-a incercat sa-l opreasca. Mai grav, nici acum nimeni nu se simte vinovat.
Declaratiile participantilor la aceasta crima mistica sunt halucinante. „Nu ne-am facut decat datoria; parintele a facut doar ce era duhovniceste”, marturisea, lipsita de orice remuscare, una dintre calugarite.
Vinovati pentru tragedia de la Tanacu nu sunt, insa, numai cinci dezaxati imbracati in vesminte monahale, probabil la fel de bolnavi ca si victima lor. Fiindca „sora Irina” fusese intr-adevar diagnosticata ca schizofrenica, fiind internata, la sfarsitul lunii aprilie, intr-un spital de psihiatrie.
A fost scoasa de acolo la cererea – si pe raspunderea – manastirii, pentru a fi mai bine ingrijita. Pacat ca medicul care i-a semnat foaia de iesire nu s-a preocupat sa afle pe mana cui isi incredinteaza pacienta. Pentru un specialist nu ar fi fost probabil greu de observat ca nu are de-a face cu oameni normali.
Soarta Irinei a fost pecetluita, practic, inca de la iesirea din spital. „Parintele Daniel” a decis ca „dracii nu se vindeca cu pastile, ci ies cu rugaciuni”. In lipsa tratamentului medicamentos, starea fetei s-a deteriorat. Prilej pentru ca toata congregatia sa porneasca la batalie cu „necuratul”.
Cea mai mare responsabilitate revine, insa, Bisericii Ortodoxe Romane. Cum este posibil ca un personaj ca „parintele Daniel” sa devina liderul spiritual al unei comunitati, fie ea si dintr-un catun inapoiat? Cum se poate ca un fanatic intr-o doaga, fara studii teologice, sa fie acceptat drept preot? Sau staret al unei manastiri? Si inca al uneia de maici.
In loc sa se preocupe de construirea catedralelor sau de improprietaririle promise – in campanie – de PSD, BOR ar face bine sa acorde mai multa atentie calitatii reprezentantilor sai din mediul rural. Fiindca, din pacate, cazul de la Tanacu se inscrie intr-un fenomen mult mai amplu.
Reporterii sositi la fata locului au aflat ca exorcizari similare au loc si in alte manastiri din zona, chiar daca pana acum acestea nu s-au incheiat la fel de tragic. „Posedatii” legati in lanturi nu sunt, se pare, ceva neobisnuit in Moldova. Slujbele speciale pentru „alungarea diavolului” se practica, insa, in intreaga tara. Ele au adus notorietate (si donatii generoase) multor manastiri.
Mai ales daca „exorcizarile” s-au desfasurat in prezenta unor echipe de televiziune. Multi epileptici au facut spume la gura la vederea cadelnitei si multi schizofrenici s-au zvarcolit cand au fost stropiti cu aghiasma. Spre deliciul multimilor de credinciosi. Slujitorii Domnului nu ar trebui sa incurajeze aceste practici demne de „Mama Omida”.
Ar trebui sa-si invete enoriasii ca atunci cand li se imbolnaveste vaca, e mai bine sa cheme veterinarul, nu pe popa „sa-i citeasca”. Rolul Bisericii ar trebui sa fie acela de a lumina o comunitate, nu de a o indobitoci si mai tare, cultivandu-i superstitiile, speculandu-i ignoranta si intetindu-i spaimele.
Din pacate, BOR a tolerat aceste practici cu iz medieval. Nu stiu daca a incurajat fanatismul, dar nici nu l-a condamnat. Fiindca asistam, astazi, la o primejdioasa exacerbare a fanatismului religios. La Tanacu, dupa izbucnirea scandalului, o „delegatie” a „Tineretului ortodox” isi asumase cu de la sine putere rolul de „garda pretoriana” a „parintelui Daniel”.
Junii barbosi barau accesul presei, punand la un moment dat in discutie chiar si dreptul procurorului de a interoga „un om sfant”. Nici statul, nici Biserica nu au voie sa tolereze asemenea excese.