Fermierii care luptă pentru a salva solul Pământului

John Cherry se apleacă şi ia un pumn de ţărână în mâini, îl apropie de faţă şi inspiră adânc. „Poţi să-ţi dai seama după miros când e bun”, spune el, încercându-l cu degetul. „Acesta miroase a rădăcini […] are o calitate organică, bogată. Miroase bine.” Cherry face parte dintr-o armată în creştere de fermieri britanici care întorc spatele plugurilor – şi secolelor de tradiţie agricolă – într-un efort de a combate o criză ecologică puţin cunoscută, dar cu potenţial devastator: degradarea solului de pe Pământ, potrivit unui reportaj The Guardian, preluat de Rador.

ONU a avertizat că solurile de pe întreaga planetă se apropie de epuizare, estimându-se că mai avem aproximativ 60 de recolte până când ele vor fi prea sterpe pentru a mai putea hrăni Pământul.

Mesajul a fost susţinut şi de secretarul britanic al mediului, Michael Gove, care a avertizat că ţării i-au mai rămas între 30 şi 40 de ani până la „eradicarea fundamentală a fertilităţii solului.” El a adăugat: „Ţările pot rezista la lovituri de stat, la războaie şi conflicte, chiar şi la părăsirea UE, dar nici o ţară nu poate face faţă pierderii solului şi a fertilităţii sale.”

Natura apocaliptică a ameninţării a fost evidenţiată luna trecută de un raport care a dezvăluit că utilizarea excesivă a pesticidelor a dus la epuizarea solului planetei şi a contribuit la un declin drastic al populaţiilor de insecte, fapt ce ameninţă să se transforme într-un „colaps catastrofal al ecosistemelor naturale”.

Însă la ferma sa de 800 de hectare de lângă Stevenage, în Hertfordshire, Cherry spune că el, la fel ca alţii ca el din lume, a trecut la contraatac.

Mişcarea agriculturii de conservare pentru care pledează el presupune ca solul să nu fie arat sau răsturnat în vreun alt fel, ci în schimb este menţinut acoperit cu culturi pe tot parcursul anului, iar plantele cultivate sunt extrem de diverse.

Metoda implică mai multă planificare, însă beneficiile pe care le prezintă susţinătorii ei sunt remarcabile – de la prăbuşirea costurilor cu mecanizarea şi munca umană până la o reducere drastică a îngrăşămintelor şi chimicalelor. Acestea duc la rândul lor la o creştere enormă a numărului de insecte, păsări şi alte animale sălbatice, dar şi la mai puţine inundaţii şi la o rezistenţă mai mare a culturilor pe timp de secetă.

Solul sănătos poate absorbi cantităţi masive de gaze cu efect de seră – având un rol crucial în încercarea de a se combate colapsul climatic şi criza biodiversităţii. /…/

Mişcarea, care a început în SUA, prinde acum avânt peste tot în lume. Agricultura de conservare este foarte răspândită în cele două Americi din cauză că solul astfel protejat reţine mai multă apă în zonele secetoase sau fierbinţi – solul sănătos este capabil să capteze şi să reţină mult mai multă apă.

Unii experţi au lansat însă şi o notă de prudenţă. Asociaţia Solului, care promovează agricultura organică, afirmă că susţine conservarea, dar avertizează că ea nu trebuie privită ca un glonţ de argint.

Un raport întocmit de Peter Melchett pentru organizaţie şi publicat în decembrie, la scurt timp după moartea lui, arată că deşi CA reduce la minim perturbarea solului, diminuează eroziunea şi măreşte cantitatea de materie organică, doar ea, de una singură, nu e garantat că va mări biodiversitatea ori cantitatea de carbon atmosferic pe care pământul agricol o poate absorbi şi reţine.

El recomanda ca fermierii să ia în calcul şi plantarea de copaci (agro-silvicultură), introducerea de animale de fermă pe terenurile arabile şi diversificarea şi mai mare a rotaţiei culturilor, cu introducerea păşunilor în sistemele arabile. /…/

Absenţa aratului evită perturbarea microorganismelor, inclusiv a miceliului ciupercilor care stimulează viaţa biologică a solului. O mixtură de culturi pe acelaşi teren măreşte diversitatea şi sănătatea bacteriilor din sol, care la rândul lor susţin viaţa unei mari varietăţi de insecte.

Cherry spune că unul din marile beneficii este acela că acum nu mai trebuie să folosească otravă pentru melci, întrucât solul susţine o mulţime de prădători naturali ai melcului. El mai este nevoit totuşi să stropească cât de cât culturile de iarnă.

Cherry spune că: „Folosim mai puţine chimicale şi mai puţin îngrăşământ de la an la an, pe măsură ce solul îşi revine. Obiectivul nostru este să nu mai folosim absolut deloc nici îngrăşământ şi nici pesticide.”

„Sunt oameni în SUA care fac chestia asta de 30 de ani, iar solul lor e atât de fertil, se întâmplă atâtea în pământul lor, încât nu e nevoie să dai cu nimic.”

Cherry, care lucrează la fermă împreună cu fratele său Paul, a trecut la CA acum opt ani. În primii câţiva ani au avut cele mai bune rezultate din viaţă, întrucât le-au scăzut costurile cu maşinăriile, forţa de muncă şi pesticidele, iar recoltele au rămas bogate.

Cherry spune că au fost „câţiva ani dezamăgitori, căci solul se mai ajusta încă, dar costurile noastre au mers mereu în jos.” /…/ La ferma sa, Cherry examinează solul şi încâlceala de culturi de iarnă care-i acoperă câmpul.

„Insectele sunt treapta de jos a lanţului trofic şi sunt o grămadă de chestii care le mănâncă”, spune el. „De când s-au întors am văzut o creştere enormă a numărului de păsări: ciocârlii, stoluri de presuri galbene, ulii, vulturi; şi nu facem nimic special pentru a le atrage – pur şi simplu lor le plac câmpurile, sistemul pe care-l avem noi aici.” (traducere Rador)