Fondurile UE pentru resurse umane, de peste 4 miliarde euro, au ramas fara niciun coordonator. Criza din sistem se adanceste
Ministrul Muncii Mihai Seitan a declarat pentru HotNews.ro/EurActiv.ro ca vineri, 5 februarie a expirat perioada legala de interimat pentru directorul Programului Operational Dezvoltarea Resurselor Umane, Cristina Iova. Astfel, autoritatea pentru fondurile UE in valoare de 4,2 miliarde euro a ramas fara director general iar secretarul de stat care sa coordoneze acest domeniu inca nu a fost numit. Noua problema nu poate decat sa inrautateasca gestionarea acestui program in conditiile in care beneficiarii acuzau, cu circa 2 saptamani in urma, printr-o scrisoare publica, intarzieri de luni intregi in evaluarea proiectelor si rambursarea cheltuielilor.
„Cristina Iova a avut functia de director interimar, pe o perioada de 6 luni. Aceasta perioada legala a expirat vineri”, a declarat Mihai Seitan, ministrul Muncii pentru HotNews.ro/EurActiv.ro. Intrebat de ce nu a fost organizat un concurs pentru postul de Director General in tot acest timp, Seitan a raspuns ca dansul se afla in functie de numai o luna si ca acest concurs urmeaza sa fie organizat.
In plus, secretarul de stat care va prelua in subordine acest domeniu nu a fost inca numit de catre premierul Emil Boc. Cine va coordona acest departament si cine va semna pentru contracte? Oficialii spun ca vor fi delegati inlocuitori.
Lipsa unor coordonatori nu poate decat sa inrautateasca gestionarea fondurilor europene derulate prin Ministerul Muncii. Beneficiarii si consultantii cu proiecte depuse sau finantate in cadrul Programului Dezvoltarea Resurselor Umane acuza de mai mult timp probleme in sistem. Cu aproximativ 2 saptamani in urma, printr-o scrisoare publica adresata Primului Ministru, peste 100 de organizatii non-profit, patronate si sindicate solicitau, intre altele, adoptarea unor masuri pentru „reducerea birocratiei in ceea ce priveste evaluarea cererilor de finantare depuse de solicitanti, incheierea contractelor si in asigurarea fluxului financiar necesar bunei desfasurari a proiectelor aflate deja in derulare” si rezolvarea urgenta a situatiei extrem de grave in care se afla autoritatile de management din punct de vedere al personalului”.
In cadrul POS DRU, se mai arata in scrisoarea publica,
- „exista cereri de rambursare depuse de unii dintre semnatarii acestei scrisori in luna iunie 2009 si carora li s-a raspuns in luna noiembrie, precum si cereri inaintate Autoritatii de Management in luna septembrie, care inca nu au inceput a fi procesate in cadrul departamentului financiar al Autoritatii.
- In aceste conditii, organizatiile care deruleaza proiecte ajung in imposibilitatea de a-si plati furnizorii pentru perioade de timp inacceptabil de lungi si sunt nevoite sa amane derularea multora dintre activitatile planificate.
- Astfel, un proiect poate sa intre foarte usor in blocaj la numai cateva luni de la demararea lui, nu numai pentru ca activitatile planificate se desfasoara cu intarzieri foarte mari, ci si din cauza cercului vicios in care intra proiectul: daca nu se primeste rambursarea solicitata, nu exista bani pentru derularea activitatilor, deci nu se cheltuiesc sumele minime pentru care se poate solicita rambursarea urmatoare si, in consecinta, nu se mai pot face cereri de rambursare”.
UPDATE Beneficiarii reactioneaza
Oana Preda, Director – Centrul de Resurse pentru participare publica – CeRe, aflat intre semnatarii scrisorii deschise mentionate, a declarat pentru HotNews.ro/EurActiv.ro:
- „Faptul ca pozitia de director general al Autoritatii de Management din cadrul Ministerului Muncii este neocupata in acest moment poate sa agraveze si mai rau situatia semnalata de noi in urma cu doua saptamani.
- Cel mai probabil verificarea dosarelor va intarzia si mai mult. Plecarea unei persoane dintr-o pozitie cheie trebuie bine planificata si pregatita. In momentul finalizarii interimatului directorului general, la AM POS DRU ar fi trebuit sa existe deja o persoana pregatita sa preia functia respectiva.
- Din pacate, sistemul nu este suficient de rodat cat sa poata sa asigure un management fluent in lipsa unui director general. Faptul ca in lipsa directorului institutia nu poate sa functioneze nu este decat o dovada de management defectuos.
- Avand in vedere multimea de beneficiari ai acestui program si situatia in care se afla dosarele acestora, balbaielile Guvernului nu fac decat sa creasca panica.”
Irina Zugravu, consultant VAPRO OVP Romania:
- “Situatia este trista, din perspectiva beneficiarilor. Multi dintre ei, (dupa cum se poate vedea si din majoritatea mailurilor/initiativelor care circula in ultima vreme intre “colegi de suferinta”) se afla in situatia de a suspenda activitatile proiectelor din cauza rambursarilor care nu mai vin.
- Realitatea este ca la 31 ianuarie 2010, s-au rambursat doar 11.789.268 euro (49.898.076 lei), conform situatiei publicate pe site-ul ACIS. Anul 2010 este esential deoarece este anul in care va trebui sa finalizam cheltuirea celor aproximativ 260 milioane euro, alocarea totala pe 2007, conform regulii „n+3”. Stim ca primele contracte pe POSDRU s-au semnat incepand cu octombrie-noiembrie 2008 si ca majoritatea proiectelor din primul val au inceput implementarea la 1 ianuarie 2009. Intr-un an de zile si o luna, am reusit sa rambursam DOAR 11.789.268 euro. Mai sunt 11 luni in care va trebui sa cheltuim diferenta de aproximativ 248.800.000 euro, ca sa nu intoarcem banii de unde au venit, adica la Uniunea Europeana.
- Este o discrepanta uriasa intre multitudinea de proiecte aprobate – aproximativ 3 miliarde de euro, contracte semnate – 700 milioane euro si situatia concreta a rambursarilor de pana acum aproximativ 11 milioane euro.
- Gradul de absorbtie pe 2007 – rambursari efective versus alocare – este de 4.52%. Daca se va continua in acest ritm, in fiecare zi pierdem sute de mii de euro din alocarile pe 2007. Este prematur sa tragem concluzii acum deoarece primul bilant definitiv se va face la 31 decembrie 2010, insa nu este prematur sa fim ingrijorati.
- A doua linie sa va trage la 31 Decembrie 2011, cand vom arata UE ce s-a cheltuit din alocarea pe 2008 si 2009 – aproximativ 1 miliard de euro!”