Forțele Terestre Americane în Europa, după ce militari americani au distrus, din greșeală, culturi agricole din Ialomița: Ne vom asigura că cei afectați vor fi compensați
Persoanele ale căror culturi agricole au fost distruse de tancurile unor militari ai Armatei SUA, participanți la exerciţiul multinaţional Saber Guardian 19, vor fi despăgubite potrivit procedurilor NATO, au precizat vineri Forțele Terestre Americane în Europa (USAREUR), într-un comunicat în care exprimă „respectul” Armatei SUA față de poporul român și regretul pentru „orice neplăcere cauzată de recentul incident”.
„Despăgubirile rezultate din acest incident vor fi acordate potrivit procedurilor NATO existente pentru astfel de evenimente și ne vom asigura că cei afectați vor fi compensați respectând cu exactitate aceste proceduri.
Colaborăm îndeaproape cu autoritățile militare și civile din România pentru investigarea acestui incident și pentru a ne asigura că astfel de evenimente nu se vor mai repeta”, se arată în acest comunicat.
„Vehiculele se aflau în zonă pe timpul desfășurării unor activități de instruire din cadrul Exercițiului Multinațional Saber Guardian 2019, exercițiu condus împreună cu Comandamentul Forțelor Întrunite din România. Apreciem modul în care România găzduiește acest exercițiu și mulțumim Forțelor Armate Române pentru cooperare și sprijin”, adaugă Forțele Terestre Americane în Europa.
În urmă cu o zi, militari ai Armatei SUA care se deplasau joi, în condiții meteo nefavorabile, în zona Insulei Ialomiței, au traversat din eroare, cu tancurile, o zonă agricolă, producând distrugerea unor culturi, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN) într-un comunicat.
„Joi, 20 iunie, în jurul orei 14, în zona Insulei Ialomiței, pe timpul desfășurării unor activități de instruire din cadrul Exercițiului Multinațional Saber Guardian 19, militari ai Armatei SUA, care se deplasau în condiții meteo nefavorabile, au traversat, din eroare, cu tehnica de luptă blindată din dotare o zonă agricolă, rezultând distrugerea unor culturi”, se arată în comunicatul ministerului.
MApN precizează că zona în cauză nu era situată pe traseul de deplasare convenit cu autoritățile locale și cu agenții economici care au în proprietate terenuri în zonă.
De asemenea, mai menționează MApN, „în jurul orei 18.30, s-a desfășurat la primăria localității Stelnica o întâlnire a reprezentanților comisiei cu cei ai primăriei Stelnica și proprietarilor terenului, pentru evaluarea pagubelor, stabilirea valorilor despăgubirilor și a modului de acordare a acestora, în conformitate cu legislația națională și acordurile bilaterale în vigoare”.