Sari direct la conținut

O nouă prescriere: Un fost secretar de stat de la Transporturi a scăpat, în timp ce angajatul care a mințit pentru demnitar a primit o condamnare definitivă

HotNews.ro
Ionel Minea, la o conferință din 2018 la care a participat în calitate de secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor. Foto: AGERPRES
Ionel Minea, la o conferință din 2018 la care a participat în calitate de secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor. Foto: AGERPRES

Tribunalul Ilfov a decis joi, 18 decembrie, încetarea procesului penal în cazul lui Ionel Minea, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, pe motiv că faptele s-au prescris, potrivit soluției pe scurt, publicate pe portalul instanței. Decizia instanței nu este definitivă și vine după 23 de amânări ale pronunțării. HotNews a relatat despre cum a fost tergiversat acest dosar timp de patru ani la instanța de fond.

  • Ionel Minea a fost surprins de radar conducând cu 201 km/h pe autostradă, în 2019, dar l-a pus pe șeful său de cabinet să spună că era la volan, potrivit acuzațiilor DNA, care l-a trimis în judecată.
  • Faptele s-au prescris în februarie 2024, se menționează în hotărârea pronunțată joi de Tribunalul Ilfov. Mai exact termenul de prescripție s-a împlinit la 2 ani și 3 luni după trimiterea dosarului în judecată.  
  • Dumitru Nistor Stejărel, angajatul lui Minea care a luat vina asupra lui, a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, fiind condamnat în martie 2022 la 2 ani și 2 luni închisoare cu suspendare, sentință definitivă.

„Dispune încetarea procesului penal față de inculpatul Minea Ionel pentru săvârșirea infracțiunilor de: – instigare la comiterea infracțiunii de fals în declarații, prev. de art. 47 raportat la art. 326 alin.1 Cod penal (termen împlinit cel mai târziu la data 11.02.2024) și – participație improprie la infracțiunea de fals intelectual, prev. de art. 52 alin.3 Cod Penal raportat la art. 321 Cod Penal (termen împlinit la data de 29.02.2024), ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale”, se menționează în soluția publicată pe portalul instanței. Decizia nu este definitivă.

Ionel Minea a fost trimis în judecată de DNA pentru participație improprie la abuz în serviciu, însă Tribunalul Ilfov a schimbat încadrarea juridică, motivând că acesta nu a încălcat o legislație primară.

Analizând parcursul dosarului trimis, termenul de prescripție s-a împlinit chiar după ce primul judecător desemnat să judece cazul ieșise în pronunțarea sentinței. Cercetarea judecătorească s-a finalizat, potrivit datelor din dosar în octombrie 2023. Judecătorul a ieșit în pronunțare, însă a amânat succesiv sentința din octombrie până în luna ianuarie când s-a mutat de la Tribunalul Ilfov la Penitenciarul Slobozia ca judecător delegat pentru supravegherea măsurilor preventive. 

În februarie 2024, când a intervenit termenul de prescripție, dosarul a fost reluat de la zero de cel de-al doilea judecător. După reluare, judecata pe fond s-a încheiat în februarie 2025,  iar de atunci și până în 18 decembrie, sentința în dosarul Minea a fost amânată de 23 de ori. 

Acuzațiile DNA

Fost secretar de stat în perioada 2017-2019, Ionel Minea a fost pus sub acuzare de procurorii DNA după ce, în ianuarie 2019, mașina acestuia de serviciu a fost surprinsă de radar rulând pe Autostrada Soarelui cu 201 km/h. La volan se afla Minea, conform DNA. Când polițiștii au trimis adresă pentru a li se comunica cine s-a aflat la volan, Minea i-a cerut însă șefului său de cabinet, Dumitru Nistor Stejărel, care se afla la sediul ministerului, să-și asume contravenția. 

Minea a scăpat, angajatul a fost condamnat

Pus sub acuzare de procurori, Stejărel a recunoascut că nu el era la volan, ci secretarul de stat, dar a spus că a fost constrâns psihic de Minea să își asume el vina. 

Dumitru Nistor Stejărel a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, fiind condamnat în martie 2022 la 2 ani și 2 luni închisoare. Ionel Minea a contestat încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat de fostul său subaltern, însă în decembrie 2022 Curtea de Apel București i-a respins contestația ca fiind inadmisibilă.

INTERVIURILE HotNews.ro