Sari direct la conținut

FOTO Cozi și loterie la Tokyo după anunțul că țara va rămâne fără ultimii săi doi urși panda

HotNews.ro
FOTO Cozi și loterie la Tokyo după anunțul că țara va rămâne fără ultimii săi doi urși panda
Urșii panda Xiao Xiao și Lei Lei, fotografiați la Grădina Zoologică Ueno din Tokyo, FOTO: Ryo Masuyama / Jiji Press Photo / Profimedia Images

La o zi după ce a apărut știrea că Japonia își va pierde în curând ultimii doi urși panda uriași, care vor fi înapoiați Chinei, mii de fani au luat cu asalt marți Grădina Zoologică Ueno din Tokyo pentru a-i vedea pentru ultima oară, mulți dintre ei luându-și rămas-bun de la gemeni cu lacrimi în ochi, relatează Reuters.

Anunțul potrivit căruia Xiao Xiao și Lei Lei, în vârstă de patru ani, vor pleca în China la sfârșitul lunii ianuarie – înainte de termenul-limită din 20 februarie – a fost știre națională în Japonia luni, provocând dezamăgirea unei țări care a avut dintotdeauna o relație specială cu urșii panda.

Mutarea lor în China fusese planificată de mult timp, însă pierderea pentru Tokyo are o puternică încărcătură simbolică, într-un context în care relațiile sino-japoneze s-au deteriorat în ultima perioadă din cauza unor tensiuni diplomatice fără precedent în ultimii ani.

Luna trecută, oficialii de la Beijing s-au înfuriat după ce prim-ministrul japonez Sanae Takaichi a declarat că un ipotetic atac chinez asupra Taiwanului ar putea declanșa un răspuns militar din partea țării sale, iar tensiunile rămân în continuare ridicate.

Oameni stau la coadă pentru a-i vedea la Tokyo pe urșii panda Xiao Xiao și Lei Lei înainte de a fi trimiși în Japonia, FOTO: Kotaro Numata / AP / Profimedia Images

Cozi de la primele ore ale dimineții pentru a vedea urșii panda

Marți, Xiao Xiao și Lei Lei au revenit în prim-planul știrilor de actualitate, camerele de televiziune surprinzând mulțimi de vizitatori care s-au așezat la cozi lungi încă de la primele ore ale dimineții.

„Vreau ca acești panda să rămână în Japonia pentru totdeauna”, a declarat Hiroyo Kashio, o lucrătoare din domeniul ospitalității în vârstă de 60 de ani. „Știu că aparțin Chinei, dar, din moment ce s-au născut în Japonia, îmi doresc cu adevărat să rămână la Grădina Zoologică Ueno”.

Gemenii s-au născut la grădina zoologică în iunie 2021 și au rămas cea mai mare atracție după plecarea în China a părinților lor, anul trecut. După plecarea lui Xiao Xiao și Lei Lei, Japonia va rămâne fără niciun panda pentru prima dată din 1972, anul în care și-a normalizat relațiile diplomatice cu China.

„Nașterea acestor gemeni ne-a oferit cu adevărat atât de mult, atât ca experiență, cât și din punct de vedere emoțional”, a declarat Hitoshi Suzuki, șeful departamentului de îngrijire a animalelor de la Grădina Zoologică Ueno. „Le sunt profund recunoscător pentru asta”, a subliniat el.

Cozi la Grădina Zoologică Ueno din Tokyo pentru a-i vedea pe Xiao Xiao și Lei Lei, FOTO: Kotaro Numata / AP / Profimedia Images

China pedepsește Japonia prin „diplomația panda”

China, în cadrul a ceea ce a fost numit „diplomația panda”, are o istorie îndelungată de a împrumuta urși panda pentru a-și recompensa aliații, iar uneori a cerut înapoierea lor pentru a-și exprima nemulțumirea. Originari din China, urșii panda uriași se întorc de regulă acasă după încheierea acordului de împrumut – iar puii născuți în străinătate nu fac excepție.

Anticipând un val masiv de vizitatori până pe 25 ianuarie, ultima zi în care Xiao Xiao și Lei Lei vor putea fi văzuți, Grădina Zoologică Ueno a început de marți să limiteze vizionarea pavilionului panda la aproximativ un minut și va introduce rezervări online începând de săptămâna viitoare.

În ultimele 12 zile, va fi organizată o loterie pentru a-i desemna pe vizitatorii norocoși.

„Poate că declarațiile prim-ministrului nostru au avut o oarecare influență asupra acestui lucru”, a spus Kashio, una dintre vizitatoare. „Dar panda nu ar trebui să fie politizați. Ei sunt simboluri ale prieteniei dintre Japonia și China, așa că sper cu adevărat ca panda să poată rămâne aici”, a adăugat ea.

INTERVIURILE HotNews.ro