Sari direct la conținut

FOTOGALERIE Pe cele doua hectare retrocedate in Parcul Tineretului a aparut fundatia primei cladiri. Vecinii au cerut oprirea lucrarilor in instanta

HotNews.ro
FOTOGALERIE Pe cele doua hectare retrocedate in Parcul Tineretului a 
aparut fundatia primei cladiri. Vecinii au cerut oprirea lucrarilor in 
instanta

In locul copacilor defrisati ilegal in ultimele luni in Parcul Tineretului, pe cateva sute de metri din cele doua hectare retrocedate in 2007-2008 Marioarei Miscunescu, a aparut deja fundatia primei cladiri. Vecinii din blocurile de vizavi de parc, care doresc salvarea spatiului verde, au cerut in instanta ordonanta presedentiala pentru oprirea defrisarilor si sitarea lucrarilor de construire, procesul urmand a fi judecat pe 6 august. Potrivit unei autorizatii de construire emise de Primaria Sectorului 4, in urma unei decizii judecatoresti, pe teren ar urma sa se construiasca un ansamblu de vile cu subsol, parter, doua etaje si mansarda.

Defrisarea arborilor de pe cele doua hectare din Parcul Tineretului a inceput in luna mai 2014, iar de atunci proprietarii au taiat peste 50 de copaci, potrivit informatiilor furnizate de Primaria Sectorului 4. Reprezentantii Primariei Capitalei au declarat ca defrisarile se fac ilegal, neexistand un aviz in acest sens. Pana acum, proprietarii spatiului verde au fost amendati doar de Primaria sectorului 4 cu circa 5.000 lei, o suma infima pentru un dezvoltator imobiliar.

Marioara Micsunescu a cumparat in 2004 terenurile din Parcul Tineretului, in zona Salii Polivalente, aceste terenuri fiind retrocedate fostilor proprietari. Inca din 2005, deoarece erau mai multe cereri de retrocedare in parc, unele chiar in mijlocul acestuia, Consiliul General al Municipiului Bucuresti a aprobat un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) prin care a stabilit, la marginea parcului, o fasie de teren de 7 ha unde sa fie relocati toti cei care aveau teren pe spatiul verde. Potrivit PUZ, in acea zona se puteau construi cladiri cu maxim doua etaje. In 2008, Consiliul General al Municipiului Bucuresti a aprobat un schimb de terenuri prin care Marioara Micsunescu renunta la terenul de langa Sala Polivalenta si primea la schimb un teren echivalent in fasia de relocare.

In 2009, Consiliul Local al Sectorului 4 a aprobat un Plan Urbanistic de Detaliu (PUD) care reglementa cum va arata cartierul rezidential pe care Marioara Micsunescu urma sa-l construiasca in Parcul Tineretului. Dupa aprobarea PUD-ului, urmatorul pas ar fi fost eliberarea autorizatiei de construire, insa primarul de sector Piedone s-a opus. Marioara Micsunescu a obtinut in instanta o hotarare judecatoreasca prin care l-a obligat pe primarul Sectorului 4 sa emita autorizatia de construire pentru un ansamblu de vile cu doua etaje si mansarda. Aceasta autorizatie a fost emisa in urma cu doi ani.

In 2010, PUZ-ul care stabilea fasia pentru relocare a terenurilor retrocedate in Parcul Tineretului a expirat. In acest moment zona respectiva este spatiu verde – Parcul Tineretului. Legea interzice construirea in spatiile verzi.

Potrivit unor documente obtinute de HotNews.ro, pe 28 noiembrie 2013, Marioara Micsunescu, a incheiat un antecontract de vanzare-cumparare pentru o suprafata de 15.000 mp din cele doua hectare detinute in parc cu firma Constructii Locuinte Noi CHI.

Interesant este ca autorizatia de construire emisa de Primaria sectorului 4 pe 26.10.2012, institutia fiind obligata de instanta sa faca acest lucru, a fost prelungita pe Primarie pe 26.10.2013, avand termen de valabilitate inca un an. Asta desi primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a declarat in nenumarate randuri ca apara parcul.

In momentul de fata, o asociatie de proprietari dintr-un bloc de vizavi de parc, Asociatia Salvati Bucurestiul si Ecocivica au cerut instantei prin ordonanta presedentiala oprirea lucrarilor de defrisare si de construire, procesul urmand sa se judece pe 6 august. In paralel, cele trei parti au cerut in alt dosar readucerea spatiului verde la starea initiala.

Intr-un alt proces, aflat la faza de recurs, Marioara Micsunescu cere instantei sa oblige Primaria Capitalei sa emita avizul de defrisare pentru cele doua hectare de teren din parc. Procesul urmeaza sa se judece in octombrie 2014.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro