Sari direct la conținut

Frontierele dintre Belarus şi UE pot fi închise în cazul unor incidente cu grupul Wagner, spune Polonia

HotNews.ro
mercenari Wagner si soldati belarusi pozeaza impreuna in timpul exercitiilor militare, Foto: Belarus' Defense Ministry / AP / Profimedia
mercenari Wagner si soldati belarusi pozeaza impreuna in timpul exercitiilor militare, Foto: Belarus' Defense Ministry / AP / Profimedia

Polonia, Lituania şi Letonia ar putea decide împreună să îşi închidă graniţele cu Belarus, aliat apropiat al Rusiei, dacă vor avea loc incidente grave cu grupul Wagner de-a lungul frontierelor lor cu această ţară, a declarat joi ministrul polonez de interne, citat de Reuters.

Polonia, membră NATO, a decis la 19 iulie să mute unităţi militare în estul ţării după ce mercenarii companiei private ruse Wagner au început să antreneze forţele speciale belaruse la câţiva kilometri de graniţa sa.

Două zile mai târziu, preşedintele Vladimir Putin a acuzat Polonia că are ambiţii teritoriale în fosta Uniune Sovietică şi a declarat că orice agresiune împotriva Belarusului va fi considerată un atac împotriva Rusiei.

„Fără îndoială, în cazul în care vor exista incidente grave în care va fi implicat grupul Wagner la graniţele ţărilor NATO şi UE, cum ar fi Polonia, Lituania sau Letonia, vom lua o măsură împreună”, a declarat ministrul Mariusz Kaminski. „Nu exclud că, dacă vom decide că acesta este răspunsul potrivit în acel moment, vom proceda la izolarea completă a Belarusului”, a adăugat el.

Polonia, care neagă orice ambiţii teritoriale în Belarus, a fost un refugiu important pentru opozanţii preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko, iar Varşovia a devenit unul dintre cei mai fermi susţinători ai Kievului de când Rusia a invadat Ucraina în 2022.

Traficul rutier între Polonia şi Belarus a fost restricţionat din februarie, pe fondul deteriorării relaţiilor dintre cele două ţări.

Polonia a acuzat, de asemenea, Belarusul că a creat în mod artificial o criză a migranţilor la graniţă, aducând cu avionul persoane din Orientul Mijlociu şi Africa şi încercând să le împingă peste graniţă. Belarusul a negat în mod repetat acest lucru.

ARHIVĂ COMENTARII
pehash • 2019-10-02 20:31:39
#ciumarosie se gandeste ca la Transporturi e ciolanul.. acolo sunt bugetele uriase, din care un comisar poate sa-si traga o "taxa de consultanta". Marian Marinescu se gandeste ca influenta politica e la Vecinatate. De parca vasilica si restul bandei de infractori ar dori sa faca o cariera in politica europeana.. :)
1 12
Rezistam • 2019-10-02 23:44:06
Daca Ungaria (de facto Rusia lui Putin) pune mana pe politica de vecinatate, asta ar insemna favorizarea lui Dodon si a Rusiei in Republica Moldova, ar insemna atacuri constante la Ucraina, ar insemna incercarea de dezbinare in Balcani pentru ca nimeni sa nu mai intre in NATO etc.etc.
1 5
g01an • 2019-10-03 01:03:10
noi am avut agricultura, dezvoltarea regionala si acum avea sens sa avem transporturile pentru ca au fost si sunt capitolele cele mai prioritare in ce priveste absorbtia de fonduri (iar la transporturi stam semnificativ mai prost decat la celelalte doua capitole de pana acum). noi n-avem nimic in clin cu aderarea noilor membrii - noi insisi nu suntem inca membrii deplini (MCV, schengen, zona euro, etc, balcanice/dambovitene, etc, etc), ce treaba am avea noi cu aderarea noilor membri si de ce sa nu ne vedem de interese? sigur, cu comisar pus pe treaba de transporturi si nu de umplut buzunare. rocada ar avea sens doar in cazul in care UE are intentii pentru aderarea Moldovei in ritm accelerat si atunci noi am putea facilita si urgenta procesul. dar in mod sigur nu ar trebui sa abandonam problema transporturilor FFS.
2 3
Habermas • 2019-10-03 10:43:06
cel mai important lucru. Cu adevarat important este modul in care portofoliul obtinut ajuta la cresterea influentei Romaniei in UE pe TOATE temele. Comisia Europeana nu functioneaza ca o insiruire de departamente care fiecare taie si spanzura pe topicul lor. Comisia functioneaza unitar, toate problemele se discuta la nivelul intregii Comisii si cu Parlamentul European si Consiliul European. Prin urmare, pentru a avea un impact cat mai mare si favorabil in mod specific Romaniei (nu in sens egoist ci ca parte a UE, evident), atunci conteaza doar cum Comisarul desemnat de Romania pote comunica cat mai amplu si mai eficient cu toti ceilalti comisari si cu toate celelalte institutii si actori. Astea fiind spuse, Ungaria nu va fi de capul ei cu Politica de Vecinatate, chiar daca va avea acest portofoliu. Si nici Romania nu va fi de capul ei cu Politica de Transporturi. Hai sa ne scoatem capul din cur si sa gandim inteligent.
0 1
Habermas • 2019-10-03 10:44:28
Budapestei, nu prea vad unde este marea problema :)
0 0
INTERVIURILE HotNews.ro