Sari direct la conținut

Gabriel Oprea a fost achitat definitiv de instanță în dosarul privind moartea polițistului Bogdan Gigină, la 8 ani de la producerea accidentului

HotNews.ro
Gabriel Oprea, Foto: Agerpres
Gabriel Oprea, Foto: Agerpres

​Fostul ministru de Interne Gabriel Oprea a fost achitat definitiv miercuri în procesul în care a fost judecat pentru ucidere din culpă în legătură cu accidentul rutier din octombrie 2015 care a dus la decesul poliţistului Bogdan Gigină. Decizia a fost luată de Curtea de Apel București după ce dosarul s-a plimbat ani de zile între instanțe.

Gabriel Oprea fusese achitat și în primă instanță – Tribunalul București -, în luna martie a acestui an. DNA, care l-a trimis în judecată de Oprea în 2018, a atacat decizia Tribunalului București, iar Curtea de Apel București a respins miercuri ca nefondate apelurile declarate de procurori și de către familia lui Bogdan Gigină.

Astfel, Gabriel Oprea a fost achitat definitiv.

Daune de 150.000 de euro pentru familia polițistului Bogdan Gigină

De asemenea, Petre Mazilu, administratorul firmei General MPM Impex SRL, responsabil cu execuţia unei lucrări la instalaţia subterană de gaze, care nu era semnalizată corespunzător pe strada pe care a avut loc accidentul, a fost condamnat la doi ani şi opt luni închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă, fiind menținută decizia Tribunalului București.

Curtea de Apel București a decis ca Mazilu și firma acestuia să plătească familiei polițistului despăgubiri de aproximativ 150.000 de euro și 50.000 de lei.

Dosarul privind accidentul în care a murit polițistul Gigină, plimbat ani de zile între instanțe

Gabriel Oprea a fost trimis în judecată de DNA în mai 2018, dosarul a fost trimis de procurori la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în urmă cu mai bine de doi ani, dar s-a plimbat pe la mai multe instanţe din motive de procedură. Abia în iulie 2020 Curtea de Apel București a decis definitiv că procesul în care fostul ministru de Interne Gabriel Oprea este acuzat de ucidere din culpă în legătură cu accidentul rutier care a dus la moartea poliţistului Bogdan Gigină poate începe.

Gabriel Oprea a fost trimis în judecată alături de administratorul firmei care executa lucrările la drum, precum şi de firma acestuia.

Ce au spus procurorii:

  • „În seara de 20 octombrie 2015, agentul de poliţie Gigină Bogdan-Cosmin, în vârstă de 28 de ani, a fost implicat într-un accident de circulaţie pe o stradă din municipiul Bucureşti, în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu fractură craniană, leziuni care au cauzat decesul. La momentul producerii accidentului, victima Gigină Bogdan-Cosmin făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a ministrului Oprea Gabriel, care preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa”, arăta DNA.

Conform DNA, accidentul rutier care a determinat decesul poliţistului Gigină s-a produs ca urmare a nerespectării de către Gabriel Oprea, Petre Mazilu şi General MPM Impex SRL „a dispoziţiilor legale şi a măsurilor de prevedere pentru exercitarea unor activităţi – activitatea de însoţire a ministrului de către poliţişti rutieri în cazul lui Oprea, respectiv activitatea de realizare a unor lucrări în carosabil în cazul firmei şi administratorului acesteia”.

  • „Concret, de la preluarea, la începutul anului 2014, a funcţiei de ministru al Afacerilor Interne, inculpatul Oprea Gabriel a dispus – cu încălcarea dispoziţiilor legale privind însoţirea demnitarilor de către Poliţia Rutieră – însoţirea sa permanentă de către un dispozitiv de Poliţie Rutieră, iar din luna iunie 2015 a dispus ca din acest dispozitiv să facă parte şi un poliţist rutier motociclist. În acest mod, ministrul de Interne de la acea dată, Oprea Gabriel, şi-a conferit, în mod discreţionar, „drepturi” neprevăzute de cadrul legal, „drepturi” a căror exercitare a presupus punerea unor poliţişti rutieri în situaţii de risc sporit şi totodată a impus ca deplasarea echipajelor de Poliţie Rutieră să se facă în regim de viteză sporită”, spuneau procurorii.
  • h3: DNA: „Oprea i-a pus pe polițiștii care îl însoțeau în coloană într-o situaţie permanentă de risc sporit”

    În opinia procurorilor, Gabriel Oprea i-a pus pe poliţiştii rutieri care au executat această acţiune de însoţire într-o situaţie permanentă de risc sporit, obligându-i să participe la o activitate ce avea un potenţial ridicat de producere a unor evenimente rutiere.

  • „Referitor la inculpaţii Mazilu Petre şi General MPM Impex SRL, a rezultat că aceştia, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind executarea semnalizării rutiere, nu au luat măsuri pentru instruirea angajaţilor cu privire la modalitatea corectă de realizare a semnalizării rutiere aferente lucrărilor executate pe partea carosabilă şi au pus la dispoziţia angajaţilor semne rutiere realizate artizanal, neconforme standardelor de siguranţă, faptă care a avut ca urmare realizarea total necorespunzătoare a semnalizării rutiere aferente unei lucrări executate pe strada Ştirbei Vodă din Bucureşti, în zona în care s-a produs accidentul. Din probele administrate a rezultat că cei trei inculpaţi au prevăzut posibilitatea producerii unui accident rutier letal, însă au apreciat, fără temei, că un astfel de rezultat nu se va produce”, mai afirmau procurorii.

„Gabriel Oprea a impus, folosindu-se de ascendentul funcţiei, ca deplasarea să se facă cu viteză foarte ridicată”

Anchetatorii au luat în calcul faptul că, la momentul producerii accidentului, victima făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a ministrului de Interne, circula cu o viteză de 84 km/h în condiţii de vizibilitate redusă determinate de întuneric şi ploaie, iar dinamica producerii accidentului şi lipsa unor manevre de frânare conduc la concluzia că poliţistul nu a văzut obstacolele de pe carosabil.

  • Faţă de aceste elemente de fapt s-a verificat caracterul ilicit şi culpabil al următoarelor acţiuni care au dus la decesul victimei: prezenţa victimei ca motociclist într-o coloană oficială; viteza de deplasare şi neadaptarea acesteia la condiţiile meteorologice; modalitatea deficitară de semnalizate a obstacolelor existente pe carosabil. Cu privire la primele două cauze – prezenţa victimei ca motociclist într-o coloană oficială, viteza de deplasare şi neadaptarea acesteia la condiţiile meteorologice – a rezultat că aceste activităţi au fost determinate şi că îi sunt imputabile inculpatului Oprea Gabriel”, explica DNA.

Potrivit procurorilor, Gabriel Oprea este cel care a impus, folosindu-se de ascendentul funcţiei sale şi conferindu-şi în mod discreţionar drepturi neprevăzute de cadrul legal ce reglementează însoţirea demnitarilor, ca deplasarea să se facă cu viteză foarte ridicată, ceea ce a contribuit la producerea accidentului rutier care a dus la decesul victimei.

  • Cu privire la cea de a treia cauză a accidentului rutier, respectiv modalitatea deficitară de semnalizare a obstacolelor existente pe carosabil, a rezultat că această cauză a accidentului este imputabilă societăţii comerciale General MPM Impex SRL (care executa pe suprafaţa carosabilă o lucrare la instalaţia subterană de gaze naturale) şi lui Mazilu Petre, administratorul societăţii comerciale. A rezultat că semnele de circulaţie nu erau reflectorizante şi că erau amplasate la aproximativ 11,5 metri înainte de zona lucrărilor. Potrivit prevederilor legale, semnele de circulaţie trebuiau să fie reflectorizante. Obligaţia de a asigura şi folosi semnalizare reflectorizantă şi de a o amplasa potrivit prevederilor normative în materie revine administratorului firmei General MPM Impex SRL Mazilu Petre”, preciza DNA.

„Moartea lui Bogdan Gigină este o tragedie fără margini, pentru care nu sunt vinovat”

La scurt timp de la trimiterea sa în judecată, Gabriel Oprea susținea că își va proba nevinovăția în fața instanței și că moartea polițistului Bogdan Gigină este „o tragedie fără margini pentru care însă nu poate fi făcut responsabil”.

  • „După mai bine de doi ani și jumătate de la teribilul accident în care polițistul Bogdan Gigină și-a pierdut viața, s-a decis trimiterea în instanță a dosarului în care am fost acuzat pe nedrept. Pierderea vieții polițistului Bogdan Gigină este o tragedie fără margini, o pierdere imensă pentru care nu sunt vinovat! O spun și astăzi, așa cum am spus-o de fiecare dată. Și îmi voi dovedi nevinovăția în instanță”, a scris atunci pe Facebook fostul vicepremier.

Oprea a susținut că nu a beneficiat de nimic în plus față de alți miniștri de interne:

  • „În seara de 20 octombrie 2015 veneam de la o activitate de serviciu, de la o instituție a statului. Nu a fost o coloană oficială, ci un dispozitiv de însoțire și nu am cerut niciodată ca deplasările să fie făcute cu o anumită viteză.
  • Întrebările în legătură cu oportunitatea prezenței, în acel moment, a polițistului pe motocicletă, viteza de deplasare a dispozitivului și alte elemente care privesc organizarea și planificare misiunilor, trebuie adresate poliției rutiere.
  • În cadrul dosarului, procurorii au arătat că lucrările de la locul în care s-a petrecut accidentul nu erau semnalizate corespunzător.
  • De asemenea, în dosar se arată că autoturismul în care mă aflam se deplasa cu o viteză mai mică decât viteza maximă legală, ceea ce dovedește foarte clar că nu s-a pus problema urgenței în acea deplasare”.

Carmen Gigină: „Nevinovat este copilul meu, care a murit pe o șosea plină de apă într-o baltă de sânge, dupa 12 ore de program”

Mama lui Bogdan Gigină a scris pe Facebook în octombrie 2017, după ce Gabriel Oprea a declarat la DNA că nu e vinovat de moartea polițistului, că cel nevinovat este fiul ei, care a murit pe o șosea plină de apă, într-o baltă de sânge, după 12 ore de program și după ce cererea sa de a fi scos din dispozitiv fusese respinsă.

  • „Sunt nevinovat, repetă domnnul Gabriel Oprea pentru a nu știu câtă oară în decursul celor doi ani de când copilul meu nu mai calcă pământul.
  • Nevinovat, domnule Oprea, este copilul meu care a murit pe o șosea plină de apă, într-o baltă de sânge, după 12 ore de program; după ce timp de ore v-a așteptat în dispozitiv cu hainele ude pentru ca dumneavoastră să ajungeți în siguranță acasă”, a scris mama polițistului, Carmen Gigină.

Ea spunea că solicitarea verbală a fiului său de a fi retras din dispozitiv nu a fost acceptată.

  • „Este că și cum ați fi urcat un orb pe motor și i-ați fi cerut să vă deschidă drumul.
  • Casca nu era funcțională, era în ora 12 de program, solicitarea verbală a lui de a se retrage din dispozitiv nu a fost acceptată, iar de „coloana oficială” nu poate fi vorba. Așa este, gropile nu au fost semnalizate… dar copilul meu se află acolo la ORDIN, nu era plecat la plimbare!”, spunea Carmen Gigină.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro