Gazele convenționale si gazele de șist din România – rezerve și resurse

Pentru articolul de față propun două definiții:

Rezerve: opiniile conservatoare ale geologilor despre cât de multe gaze de șist pot fi exploatate într-un interval de timp cunoscut, cu tehnici cunoscute, cu costuri cunoscute și în zăcăminte cunoscute. În continuare, rezervele pot fi subîmpărțite în r. dovediteșir. nedovedite (probabile și posibile).

Resurse: opiniile optimiste ale geologilor referitoare la toate gazele de șist nedescoperite, teoretic prezente într-o anumită zonă. În continuare, resursele pot fi subîmpărțite în r. contingente (pot fi recuperate potențial din zăcăminte cunoscute, dar nu sunt încă mature pentru o dezvoltare comercială) și r. prospective (pot fi recuperate potențial din acumulări nedescoperite încă prin implementarea unor proiecte viitoare de dezvoltare. Gazele de șist din România se încadrează aici)

Care este situația rezervelor de gaze convenționale ale României ? [1][2]

¨ Gaze convenționale – rezerve dovedite:

¡ 335 MMC în 2000. (MMC= miliarde metri cubi)

¡ 102 MMC în 2013 (locul 5 în Europa, după Norvegia, Olanda, Ucraina și Marea Britanie).

¡ Rezervele de gaze convenționale ale României au scăzut, în perioada 2000 – 2013, cu 70%.

¨ Gaze convenționale – producție:

¡ 13,08 MMC în 2000.

¡ 10,08 MMC în 2013.

¡ Producția de gaze convenționale a României a scăzut, în perioada 2000-2013, cu 23%.

¨ Consumul de gaze naturale al României:

¡ 16,32 MMC în 2000.

¡ 12,03 MMC în 2013.

¨ Importurile de gaze naturale ale României:

¡ 3,23 MMC în 2000.

¡ 1,45 MMC în 2013 (Rusia -1.33, Ungaria – 0,12 MMC).

¨ CONCLUZIE: La nivelul de consum al anului 2013, rezervele de gaze convenționale ale României vor fi suficiente pentru ~8,5 ani.

Care este situația resurselor de gaze neconvenționale (de șist) ale României?

¨ În anul 2013, EIA (Energy Information Administration) a estimat resursele României de gaze de șist recuperabile tehnic la 1.444 MMC.[3] O cifră asemănătoare a fost publicată în luna septembrie a.c. de ENI.[4]

¨ Astfel, România ocupă locul 3 în Europa, după Polonia (4.190 MMC) și Franța (2.879 MMC).

¨ La nivelul de consum al anului 2013, resursele estimate de gaze de șist ale României ar putea asigura nevoile interne – fără importuri – pentru ~120 ani.

Resurse versus Rezerve

Estimările făcute de EIA și ENI trebuie considerate exact ceea ce sunt – aprecieri preliminare ale conținutului potențial al unei structuri geologice. Ele implică o doză de incertitudine care depinde de

1. metodologiile folosite (volumetrică, bilanțul material ori curba de declin al producției) pentru calculul conținutului de gaze și
2. cantitatea și calitatea datelor de intrare în algoritmii de calcul. Pentru țara noastră, datele referitoare la argilele gazeifere care găzduiesc potențiale acumulări de gaze de șist sunt foarte puține și nu de calitate maximă. În aceste condiții, modelatorii americani și italieni au folosit probabil informații generice oferite de sateliții specializați de tip Landsat (tipuri de roci și arealele ocupate de acestea) și au recurs la o extrapolare bazată pe similitudinile dintre geologia argilelor gazeifere românești și formațiuni asemănătoare din Statele Unite.

Pentru o caracterizare inițială a argilelor gazeifere, recte pentru estimarea cât mai precisă a rezervelor de gaze de șist cantonate în acele roci, trebuie cunoscuți cel puțin 20 de parametri care vor intra ulterior în algoritmii de calcul ai rezervelor:

• parametri critici (gradul de maturitate termică, grosimea netă, presiunea fluidelor din roci, prezența și numărul fracturilor naturale,  gradul de diageneză ș.a.),
• parametri importanți (cantitatea de materie organică, adâncimea, mineralogia, indicele de fragilitate ș.a.),
• parametri semnificativi (tipul de materie organică, hazarduri geologice, stres in situ ș.a.) și
• parametri flexibili ( permeabilitatea matricei minerale, prezența unor bariere naturale care pot împiedica propagarea fracturilor induse, managementul apei ș.a.).

Acești parametri nu se pot obține din satelit – este absolut necesar să fie săpate sonde de explorare din care se vor preleva carote mecanice și în care se vor efectua investigații geofizice, geochimice, geomecanice etc. Numai după obținerea și implementarea tuturor parametrilor menționați în algoritmii de calcul al resurselor, o companie se poate pronunța în legătură cu existența sau non-existența unor resurse promițătoare de gaze de șist. De asemenea, este practic imposibil să caracterizezi o zonă prospectată numai pe baza unui singur foraj. Așa cum am explicat aici, o decizie majoră (stay or quit) necesită coroborarea informațiilor provenite din mai multe surse concurente.

Un exemplu interesant îl oferă Polonia, țara creditată inițial cu cele mai mari resurse estimate de gaze de șist din Europa. Până în luna septembrie 2014, în Polonia au fost săpate 64 de sonde pentru explorare de către companii mari, mijlocii și mici. După analiza rezultatelor și considerarea unor restricții guvernamentale (permise și avize), 7 companii majore au abandonat perimetrele concesionate, dar două companii (Chevron și ConocoPhillips) continuă explorarea.[5] Deși Polonia a îmbrățișat cu entuziasm explorarea gazelor de șist și nu a cunoscut demonstrații de tip Pungești la nici unul din cele 64 de foraje, se pare că realitatea geologică este mai puțin prielnică pentru polonezi. Este posibil ca și geologia de la Pungești să fie la fel de potrivnică acumulărilor de gaze de șist.

Diminuarea incertitudinii se poate face numai prin cercetări aprofundate ale condițiilor geologice, sedimentologice, geochimice, hidrogeologice, petrofizice, structurale și ecologice ale unei zone. Iar pentru toate acestea sunt obligatorii forajele de explorare. În condițiile în care o companie, precum Chevron, cheltuiește peste $10 milioane pentru un singur foraj menit să cerceteze realitatea geologică dintr-o regiune a țării, consider că demonstrațiile de la Pungești au fost, de fapt, demonstrații anti-cercetare (noi nu vrem să știm ce avem, dacă avem, cât avem etc).

O altă cale sigură de diminuare a incertitudinii legate de volumul in situ al resurselor de gaze de șist o reprezintă testarea intensă cu foraje-pilot care vor oferi date concrete despre ratele de producție, curbele de declin ale producției, cantitatea de apă de retur care va trebui reciclată sau/și injectată etc. Aceste date preliminare vor constitui baza calculării costurilor CAPEX (investiții capitale în forajul, completarea și fracturarea hidraulică a sondelor, costul compresoarelor de GNL – gaz natural lichefiat – și GPL -gas de petrol lichefiat, construcția de conducte de transport etc.) și OPEX (costurile de operare ale platformelor de foraj, deprecierea și amortizarea conductelor, redevențe și alte taxe etc.) legate de dezvoltarea unei singure concesiuni de exploatare. În cazul Poloniei, de exemplu, se estimează că trecerea de la explorare la exploatarea unei singure concesiuni va costa între $15 și $ 25 miliarde, în funcție de numărul găurilor de sondă săpate, platformelor de foraj, centrelor de colectare și tratare a gazelor, compresoarelor etc.[5]

Citeste intreg articolul si coemnteaza peContributors.ro