Goana dupa ursi (I)

Vanatorul asteapta lasarea intunericului. Ascuns intr-un observator cu ferestre mici, folosit pentru a monitoriza comportamentul animalelor, se uita la ceas – 9.40 pm. Este frig si zapada e destul de groasa. A nins mult in ultimele zile. Ursul apare. Este un mascul mare, de cel putin 12 ani. Barbatul simte imediat emotia vanatorii. Duce arma la ochi, ocheste printr-una dintre ferestre si apasa pe tragaci. Ursul nu are nicio sansa. Moare pe loc. Glontul i-a patruns direct in inima si sangele incepe sa-i curga din rana.

„Am cerut un mascul mare si batran. Mi l-au dat. Sunt foarte multumit. Ma voi intoarce in toamna, sa vanez capre negre”, spune Fernando Pancorbo, un spaniol de 66 de ani care vaneaza de peste jumatate de secol. Vanatori din toata lumea, atrasi de numarul mare de ursi bruni ce traiesc in Romania, vin aici dispusi sa plateasca pana la 20.000 de euro ca sa impuste un exemplar. Trei sute de ursi au fost omorati pentru distractie doar in 2010.

Distractie perfect legala, in ciuda faptul ca Uniunea Europeana considera ca aceste animale sunt pe cale de disparitie si le-a inclus pe lista rosie a speciilor complet protejate. Cum este posibil asa ceva?

Problema fundamentala consta intr-o exceptie a legislatiei europene, care permite uciderea acelor exemplare care sunt periculoase sau care distrug proprietatile oamenilor. Managerii fondurilor de vanatoare au sesizat portita legislativa si exagereaza sau pur si simplu creaza rapoarte false referitoare la distrugerile cauzate de ursi. Incaseaza apoi bani frumosi din taxele pe care le cer vanatorilor straini pentru a omori animalele considerate, teoretic, periculoase.

Exceptia poate fi aplicata doar daca se demonstreaza ca uciderea ursilor selectati nu afecteaza numarul total al populatiei. Desi grupurile de interese sustin ca situatia este sub control, la nivelul tarii nu exista niciun sistem clar de a numara animalele si de a le monitoriza comportamentul.

In consecinta, vanatorii au dreptul sa impuste ursii aproape dupa bunul lor plac, speculand portite legale si un sistem de managment al ursilor care ii avantajeaza.

Reclamatii dubioase

Autoritatea care decide daca un urs trebuie omorat este Institutul de Cercetari si Amenanjari Silvice (ICAS), o institutie publica condusa de presedintele unei asociatii mari de vanatoare. Aceasta aduna rapoartele trimise de cele cateva sute de asociatii de vanatoare existente in toata tara – asociatii ale caror venituri sunt generate de activitati de vanatoare – in legatura cu numarul ursilor existenti in Romania si cu daunele pe care le provoaca.

In padure

Foto: Magda Munteanu

Pe baza acestor informatii, ICAS a propus Uniunii Euopene ca 340 de ursi sa fie impuscati anul acesta. Dupa ce a cercetat ca toate procedurile legale au fost indeplinite, UE a aprobat cota si ministrul mediului si padurilor a dat unda verde vanatorii.

Cum multe voci condamna neclaritatea sistemului si conflictul evident de interese, am decis sa vad cu ochii mei cum arata o reclamatie de daune pe baza careia ICAS aproba uciderea unui urs.

Am luat legatura cu Romsilva, singura institutie de stat care administreaza fonduri de vanatoare in majoritatea judetelor din tara. Am ales la intamplare judetul Arges, care anul trecut a primit aprobarea ICAS sa impuste 23 de ursi. Pentru aceasta zona, Romsilva avea dreptul sa recolteze 12 animale pe baza a sase reclamatii de daune trimise de primariile locale si semnate de primari.

„Nu am semnat niciodata asa ceva. Nu am mai avut probleme cu ursii in ultimii zece ani”, spune Ion Naftanila, primarul din Albestii de Muscel, cand i-am spus ca semnatura lui apare pe unul dintre documentele detinute de Romsilva.

Am vorbit apoi cu Eugeniu Patru, primarul din Pietrosani, a carui plangere exista de asemenea in dosarul Romsilva. „Am facut o reclamatie in vara anului 2009. Nu am mai trimis nimic de atunci, deoarece nu au mai existat probleme”, spune el.

Ceilalti trei primari cu care am discutat au recunoscut ca au avut unele incidente cu ursii in satele de care se ocupa si ca au trimis sesizari catre Romsilva in acest sens.

Cum sondajul meu referitor la reclamatiile legate de daune a scos la iveala nereguli clare, ce masuri ia ICAS pentru a verifica veridicitatea rapoartelor primite de la administratorii fondurilor de vanatoare? „Verificam maximum 20% din dosarele pe care le primim. Adevarul informatiilor incluse este responsabilitatea celor care le trimit”, spune Ovidiu Ionescu, seful ICAS si presedintele asociatiei de vanatoare din Brasov, care anul aceasta a primit o cota de 12 ursi, cea mai mare din judet.

Ionescu afirma ca pozitia sa in cadrul asociatiei din Brasov nu-i compromite munca pe care o face la ICAS. „Daca as fi fost implicat in numararea ursilor in cadrul organizatiei mele, as fi avut un conflict de interese. Dar din moment ce nu iau parte la acest proces, nu este nicio problema”.

Ce proceduri exista, asadar, pentru a confirma veridicitatea reclamatiilor? Potrivit legislatiei romane, plangerea trebuie depusa la primaria locala in 24 de ore de cand a avut loc paguba. Odata ce a fost inregistrata, o comisie speciala – formata din un reprezentant al ministrului mediului, un membru al Agentiei de Protectie a Mediului (APM) si oficiali ai primariei si ai managerului fondului de vanatoare – trebuie sa mearga la locul faptei, sa o evalueze si sa identifice ursul care a creat probleme.

​Populatia de ursi a Romaniei (estimare)

Harghita – 600-800

Covasna – 500-700

Brasov – 500-700

Arges – 400-600

Mures – 400-600

Sursa: ICAS

Desi procedura pare bine structurata, realitatea este cu totul alta. „Vin sa verifice daunele in mai putin de jumatate din cazuri. Daca un urs a mancat o oaie, ce mai trebuie sa verifice?”, spune Remo Mateescu, vice-primarul din Corbeni, judetul Arges.

Problema este ca, atat timp cat administratorii fondurilor de vanatoare au un interes economic sa obtina derogarile de la UE, tentatia de a supraestima sau chiar de a inventa daune create de ursi este mare.

„In Vrancea, am vazut aproximativ zece reclamatii identice, scrise de administratorii fondurilor de vanatoare, care erau semnate in orb de primari si sateni”, afirma Silviu Chiriac, reprezentantul APM Vrancea.

Protrivit acestuia, plangerile fabricate de administratori arata ca exista pagube, fara insa a le cuantifica sau a incerca sa identifice acei ursi care le-au creat.

Intr-adevar, reclamatiile din judetul Arges nu aveau decat cateva randuri, spuneau doar ca ursii au mancat oi sau ca au distrus livezi, si cereau autoritatilor sa faca ceva in acest sens.

Continuarea investigatiilor a scos la iveala faptul ca nimeni nu se ocupa, la nivelul intregii tari, de monitorizarea daunelor create de ursi si ca ministrul mediului si padurilor nici macar nu stie ce venituri genereaza activitatile de vanatoare. S-a ajuns astfel la situatia in care un vanator, dispus sa scoata din buzunar mii de euro, are dreptul legal sa omoare un animal protejat.

„Marimea ursului pe care-l impusca depinde de cati bani are in buzunar. Cred ca mai putin de zece la suta din ursii vanati sunt chiar cei care au creat probleme. Este de fapt o vanatoare de trofee”, spune Chiriac de la APM Vrancea.

In ciuda suspiciunilor legate de modul in care sistemul de exceptii al UE functioneaza in Romania, Ctibor Kocman, reprezentantul Comisiei Europene care se ocupa de aceste probleme, spune ca nu poate face nimic pana cand nu are dovezi clare ca populatia totala de ursi este afectata de cota aprobata.

„Am dubii legate de metodele stiintifice pe care Romania le aplica in managementul ursilor. Nu putem interzice vanatoarea pentru ca nu avem dovezi legate de efectele negative ale cotei asupra acestora”, spune Kocman.​ (va urma)

Acest articol a fost produs de Balkan Investigative Reporting Network, parte a Balkan Fellowship for Journalistic Excellence Alumni Initiative, infiintata si sustinuta de Robert Bosch Stiftung si ERSTE Foundation.