Guardian: Angela Merkel trebuie să plece – spre binele Germaniei şi al Europei

Dacă Germania este inima Europei, ea este acum inima relaxată a unui om de afaceri bine hrănit, care se odihneşte pe canapea după un prânz prea bogat. Spre binele Europei şi spre propriul bine al Germaniei, inima asta trebuie să bată ceva mai iute, potrivit The Guardian, citat de Rador.

Asta nu înseamnă că, la nivel intelectual, elitele germane nu recunosc problemele care se adună în jurul lor. Berlinul, care începe să rivalizeze cu Londra ca fief al grupurilor de reflecţie, e plin de oameni extrem de inteligenţi care îţi pot spune exact de ce – confruntându-se cu problema Brexitului, cu populismul, cu Donald Trump, cu Vladimir Putin şi cu schimbările climei, ca să numim doar câteva – Europa are nevoie de o mai mare autonomie strategică, de inovaţii digitale şi de o creştere economică susţinută. Ceea ce lipseşte este însă simţul urgenţei şi capacitatea de a transforma aceste obiective abstracte într-o politică dinamică pe care alegătorii germani să o şi sprijine. În prezent, Germania doreşte rezultatele, dar nu şi mijloacele.

De ce se întâmplă asta? Pentru că Germania a dus-o destul de bine-merci. Ea nu a simţit durerile care, în vreun fel sau altul, s-au resimţit în mai tot restul continentului. Criză, ce criză? Evident, asta nu e valabil pentru toată lumea, dar chiar şi acei est-germani, care au votat recent într-un număr şocant de mare extrema dreaptă, xenofoba Alternativă pentru Germania, nu se plâng neapărat de situaţia lor economică.

Probabil, majoritatea germanilor încă mai văd îndelungatul mandat de cancelar al Angelei Merkel – care, vineri, împlineşte 14 ani – ca pe o perioadă bună şi stabilă pentru ţară. Economia germană s-a descurcat bine în toată această perioadă. Parţial, asta se datorează obişnuitei forţe a companiilor germane, dar tot parţial şi faptului că perioada în care Merkel a fost cancelar a profitat de pe urma reformelor de pe piaţa muncii şi din sistemul de asigurări sociale introduse pe vremea cancelarului social-democrat Gerhard Schröder. Dar Germania a profitat foarte mult şi de situaţia externă.

Deschiderea de după 1989 a Poloniei, Ungariei, Republicii Cehe şi Slovaciei şi aderarea lor ulterioară la piaţa unică europeană le-au oferit producătorilor germani minunata şansă de a-şi muta capacităţile de producţie chiar „în apartamentul vecin”, profitând de o forţă de muncă ieftină într-un fel de Mitteleuropa 2. Nu în ultimul rând, moneda euro a păstrat piaţa valutară germană la o rată de schimb scăzută care altminteri ar fi crescut (uitaţi ce s-a întâmplat cu francul elveţian). Astfel, maşinăria exporturilor germane a mers înainte, generând excedent comercial. Şi, pentru că ţara se ţine de angajamentul evanghelic protestant de a gestiona un buget echilibrat – „zero negru”, un adevărat totem – ea dispune de nişte finanţe publice sănătoase pentru care alte ţări capitaliste democratice şi-ar da viaţa.

Toată lumea ştie că asta este era crepusculară a lui Merkel, dar Merkeldämmerung (aluzie la Gõtterdämmerung – Amurgul zeilor, tetralogie de Richard Wagner, n. red.) durează mai mult decât epopeea lui Wagner. Şi totuşi, la ultimul sondaj Politbarometer, peste două treimi dintre cei întrebaţi au spus că vor ca Merkel şi guvernul său să rămână până la sfârşitul actualului mandat, care expiră în toamna anului 2021. Desigur, este dreptul absolut al germanilor să decidă cine vor să îi guverneze, dar eu aş sugera cu respect că acest lucru nu este nici în interesul Germaniei şi nici în al Europei.

Merkel şi vicecancelarul social-democrat Olaf Scholz plănuiesc să le supravieţuiască şi zeilor lui Wagner.

Din fericire, nici măcar politica germană nu este previzibilă. Merkel şi succesoarea sa, Annegret Ktamp-Karrenbauer se vor izbi de criticile adversarului lor de dreapta Friedrich Merz. Scholz trebuie să completeze conducerea partidului cu o pereche de candidaţi de stânga. Dacă, sub conducerea teutono-corbynistă, social-democraţii ar hotărî să părăsească marea coaliţie, atunci ar apărea mai multe posibilităţi. Poate un guvern minoritar creştin-democrat? Sau o coaliţie de timp „Jamaica”, formată din creştin-democraţi (negru), liber-democraţi (galben) şi verzi (verde). Sau noi alegeri, care ar putea duce la un guvern negru-verde.

Orice s-ar întămpla, un lucru pare să fie clar: în interesul de viitor al Germaniei şi al Europei, e vremea schimbării.