Guvernul a modificat Codul Fiscal: Contributii de asigurari pentru drepturile de autor, tichetele de masa se impoziteaza cu 16%
Guvernul a aprobat ordonanta de urgenta privid modificarea Codului Fiscal prin extinderea bazei de impozitare de la 1 iulie. Ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, a afirmat ca una dintre principalele modificari vizeaza drepturile de proprietate intelectuala, in cazul acestora cota de cheltuieli deductibile fiind redusa la 20% din venitul brut, fata de 40% in prezent. Alte modificari se refera la impozitarea cu 16% a tichetelor de masa si de vacanta, a dobanzilor bancare si a veniturilor de pe piata de capital.
www_server_root = ‘http://worker.contentchannel.ro/player’; if(typeof flowplayer == ‘undefined’) { document.write(”); document.write(”); } var domain = document.domain; var domain_split = domain.split(‘.’); var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + „.” + domain_split[domain_split.length-1]; document.write(unescape(„%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_max/c6368b0c39a0e403833d0487b828897e/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));
„La drepturile de autor va fi 20% deductibilitate, deci nu mai aveti 40%, ca pana acum. Poate pentru un sculptor, deductibilitatea de 40% are sens pentru ca discutam despre achizitionarea unei piese de marmura si de prelucrarea ei. Ma intreb, pentru un masinist, ce achizitioneaza cu acel 40%, ca sa aiba deducere la salariu, sau, pentru diversi alti angajati din diverse alte societati comerciale din diverse zone de activitate, unde foarte multi salariati care nu aveau niciun fel de legatura cu actul de creatie in sine erau platiti in acest sistem„, a explicat Vladescu jurnalistilor.
Potrivit acestuia, se va plati 16% impozit la suma ramasa dupa ce se scade deductibilitatea de 20%.
„Se plateste 16% impozit pe venit, la aceasta suma ramasa. Deci de la 10%, cat se platea pana acum, o sa fie circa 12,8%. Dupa care exista o obligatie de plata a contributiilor individuale, deci numai acele plati platite de individ, nu si cele de societate, o obligatie de plata a contributiilor individuale care se aplica la o suma care se limiteaza la cinci salarii medii pe an, asa cum sunt ele definite prin Legea bugetului, deci nu la intreaga suma primita, ci numai la o parte limitata din aceasta suma, in asa fel incat pe de-o parte taxarea sa nu fie excesiva, pe de alta parte fiecare sa contribuie atat la sistemul de sanatate cat si la cel de pensii sau la fondul de somaj, si bineinteles, aceste sisteme la care mai devreme sau mai tarziu fiecare dintre noi apeleaza sa fie functionale„, mai spus ministrul.
Potrivit acestuia, noile prevederi sunt necesare pentru ca beneficiarul drepturilor de autor sa poata primi pensie.
Ordonanta de urgenta mai prevede ca tichetele de masa si cele de vacanta sa fie impozitate cu 16%, nu si cu contributii, platiti de catre angajat. De asemenea, dobanzile bancare vor fi impozitate cu 16%, fie ca e vorba despre depozite sau conturi curente.
Veniturile din operatiuni pe piata valutara sau monetara vor fi impozitate cu 16%, impozitul aplicandu-se la diferenta dintre pierdere si castig, cu raportare si plata trimestriale, cu decont la finalul anului si cu posibilitatea recuperarii pierderii in urmatorii sapte ani fiscali.
UPDATE Masurile detaliate, transmise printr-un comunicat al Ministerului de finante:
„In domeniul impozitului pe venit intervin:
- modificarea cotelor de cheltuiala forfetara acordata la calculul venitului net anual din drepturi de proprietate intelectuala in sensul diminuarii acesteia de la 40% la 20% iar in cazul veniturilor de aceasta natura provenind din crearea unor lucrari de arta monumentala de la 50% la 25%;
- includerea in veniturile salariale a urmatoarelor sume acordate angajatilor:
* contravaloarea tichetelor cadou acordate potrivit legii;
* contravaloarea tichetelor de cresa acordate conform legii;
* contravaloarea tichetelor de vacanta acordate conform legii;
* contravaloarea tichetelor de masa acordate potrivit legii.
Reglementarile referitoare la contributiile sociale obligatorii aferente acestor tipuri de venituri salariale, prevazute de Legea nr. 93/2006 privind acordarea tichetelor cadou si a tichetelor de cresa, de Legea nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masa si de Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.8/2009 privind acordarea tichetelor de vacanta, raman in vigoare, persoana fizica datorand pentru veniturile respective numai impozitul pe venitul din salarii.
- Includerea in veniturile salariale si impozitarea platilor compensatorii, acordate potrivit legii.
Reglementarile prevazute de legislatia specifica referitoare la contributiile sociale obligatorii aferente platilor compensatorii acordate potrivit legii raman in vigoare, persoana fizica datorand pentru veniturile respective numai impozitul pe venitul din salarii.
- Impozitarea veniturilor obtinute din dobanzi la depozitele la vedere/conturi curente de catre persoane fizice rezidente cu cota de 16%.
- Impozitarea veniturilor sub forma dobanzilor bonificate la depozitele clientilor constituite in baza legislatiei privind economisirea si creditarea in sistem colectiv pentru domeniul locativ cu cota de 16%.
- Impozitarea veniturilor obtinute din dobanzi pentru depozite la termen, si/sau instrumente de economisire de catre persoane fizice rezidente cu cota de 16%, indiferent de data constituirii raportului juridic.
- Unificarea cotei de impunere a veniturilor obtinute din transferul titlurilor de valoare altele decat partile sociale si valorile mobiliare in cazul societatilor inchise la 16%, indiferent de perioada de detinere a titlurilor si reportarea pierderii nete anuale in urmatorii 7 ani consecutivi si stabilirea si efectuarea de catre contribuabili, in cursul anului fiscal, a platilor anticipate la sfarsitul fiecarui trimestru, in contul impozitului anual datorat.
- Modificarea cotei de impunere anticipata a castigurilor din operatiuni de vanzare cumparare valuta la termen pe baza de contract, precum si orice alte operatiuni de acest gen de la 1% la 16% pentru persoane fizice rezidente.
- Unificarea cotei de impunere pentru castigurile din jocuri de noroc la 25%.
In domeniul impozitelor si taxelor locale, a fost propusa instituirea unei TAXE DE SOLIDARITATE pe cladiri. Astfel, se are in vedere impozitarea cu:
a) 50% din impozitul datorat in anul 2010 pentru prima cladire in afara celei de la adresa de domiciliu;
b) 100% din impozitul datorat in anul 2010 pentru a doua cladire in afara celei de la adresa de domiciliu;
c) 200% din impozitul datorat in anul 2010 pentru cea de-a treia cladire si urmatoarele in afara celei de la adresa de domiciliu.
In domeniul contributiilor de asigurari sociale, pentru veniturile din activitati profesionale (altele decat cele de natura salariala) se vor plati numai cota angajatului pentru:
* contributii sociale de sanatate; (5,5% din venit)
* contributii de asigurari sociale; (10,5% din venit)
* contributii la fondul de somaj. (0,5% din venit)
Baza de calcul a acestor contributii este limitata la 5 salarii medii pe economie, asa cum este stabilit in bugetul de asigurari sociale. (Salariul mediu, stabilit de Legea Bugetului pe 2010, este de 1.836 lei). Baza de calcul in acest moment este deci 9.180 de lei (5×1836 lei).
UPDATE 2 Explicatii MFP pentru HotNews.ro: Contributiile sociale vor fi platite de catre angajat la aceeasi cota, pentru toate veniturile pe care le inregistreaza, fie cele salariale, fie de alta natura (n.r. drepturi de autor). Nota red: Pina acum, contributiile mentionate nu erau platite daca persoana avea si un contract individual de munca pe linga veniturile din drepturile de autor.