Sari direct la conținut

Guvernul Boc a ramas fara solutii dupa decizia Curtii Constitutionale. Vezi in text de ce Legea Educatiei risca sa ramana blocata in Parlament

HotNews.ro

Motivarea Curtii Constitutionale permite, in interpretarea Guvernului Boc, ca procedura angajarii raspunderii pe Legea Educatiei sa continue, dar fara finalitate, dupa cum admit chiar reprezentatii PDL. Prima problema: daca procedura continua, PNL, sustinut de PSD, depune motiune de cenzura. Daca Executivul scapa de demitere, se loveste de a doua problema: o noua sesizare la Curtea Constitutionala. Conform Constitutiei, inainte de promulgare, Opozitia poate contesta legea la Curte. Practic, Legea Educatiei poate ajunge din nou pe masa judecatorilor, cu sanse mari sa pice din nou. A treia problema: gestionarea relatiei cu UDMR, care a amentintat cu iesirea de la guvernare daca Legea Educatiei nu va fi adoptata pana la finalul anului.

In ce priveste rezolvarea conflictului intre puterile statului, Curtea Constitutionala a explicat in motivare ca aceasta cerere ii depaseste competenta si a pasat problema in curtea Parlamentului, care va decide daca suspenda sau nu procedura de asumare.

Procedural, Birourile Permanente se vor reuni, cel mai probabil luni, sa ia act de motivarea Curtii Constitutionale si sa decida ce pasi trebuie sa urmeze. Pentru reprezentantii Puterii, transferarea conflictului in Parlament nu constitutie o problema, acestia avand majoritate, fapt care le-ar permite sa continue procedura de asumare. Opozitia va incerca prin diverse artificii legislative sa anuleze procedura angajarii raspunderii, insa decizia finala apartine plenului, unde Coalitia are o majoritate confortabila.

Daca la prima vedere pare ca reprezentantii Puterii au castigat lupta, lucrurile nu stau deloc asa. Situatia se complica pe masura ce procedura legislativa se desfasoara. Conform Constitutiei, Opozitia poate contesta angajarea raspunderii Guvernului pe o lege prin posibilitatea depunerii unei motiuni de cenzura. Daca motiunea trece, Guvernul este demis iar asumarea este respinsa de Parlament.

In cazul in care Guvernul nu a fost demis, proiectul de lege prezentat, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern. (Constitutie, articolul 114 alin 3)

Daca Opozitia inregistreaza un esec in demiterea Guvernului, mai are totusi o parghie pentru a bloca iarasi Legea Educatiei: o noua sesizare la Curtea Constitutionala. Potrivit Constitutiei, inainte de a merge la promulgare, orice lege poate fi constestata de un numar de parlamentari la Curtea Constitutionala.

Cu alte cuvinte, Legea Educatiei poate ajunge din nou pe masa judecatorilor constitutionalisti.

PSD a anuntat deja, prin vocea senatorului Dan Sova, ca intentioneza sa foloseasca toate parghiile juridice pentru a stopa Legea Educatiei.

  • Dan Sova, senator PSD, pentru HotNews.ro: Daca Guvernul va continua procedura de asumare, vom vota o motiune de cenzura, in mod evident, si daca aceasta motiune de cenzura nu va intruni cele 236 de voturi necesare, vom ataca din nou Legea Educatiei la Curtea Constitutionala cu obiectie de neconstitutionalitate, care va privi procedura de adoptare si continutul normativ al legii. In mod firesc, avand in vedere ca deja Curtea Constitutionala a avertizat guvernul ca procedura de adoptare a acestei legi prin asumare este neconstitutionala, va fi admisa obiectia de neconstitutionalitate si legea va fi desfiintata, urmand sa ramana in discutie tot proiectul aflat la Senat.

Democrat-liberalii recunosc ca Legea Educatiei ar putea fi din nou blocata la Curte, dar nu au deocamdata solutii. Vicepresedintele PDL, Ioan Oltean, a declarat pentru HotNews.ro ca problema va fi discutata impreuna cu partenerii de guvernare pentru a se gasi o rezolvare.

  • Ioan Oltean, pentru HotNews.ro: „Daca vom merge pe asumare, cel mai probabil legea va fi din nou contestata de Opozitie la Curtea Constitutionala. In momentul de fata, nu avem nici o alternativa si trebuie sa discutam in sedinta Coalitiei ce solutii am putea gasi”.
  • Emil Boc, citat de Mediafax: „Decizia permite Guvernului continuarea procedurii asumării răspunderii, iar ca argumente sunt cele care ţin de motivarea deciziei (…) din punctul nostru de vedere, din momentul în care Curtea a fost sesizată de preşedintele Senatului despre existenţa unui conflict juridic au mai intervenit două elemente noi care ne fac să credem că procedura poate fi continuată şi dusă până la capăt: în primul rând acceptarea de către Parlament a angajării propriu-zise prin citirea de către primul-ministru a asumării în faţa plenului, după ce preşedintele Senatului a sesizat CC”.
  • Kelemen Hunor, UDMR: „CCR nu are cum, dar nici nu are dreptul să stabilească dacă Guvernul îşi asumă sau nu îşi asumă răspunderea pe un anumit proiect de lege. (…) Eu cred că din acest punct de vedere conflictul dintre Parlament şi Guvern rămâne în continuare în curtea Parlamentului şi a Guvernului şi procedura asumării, într-o formă sau alta, poate fi continuată”.

Pe langa riscul atacarii legii la CCR, democrat-liberalii mai au o probema: UDMR. Partenerii de Coalitie au amenintat ca ies de la guvernare daca actul normativ nu este adoptat in varianta Guvernului pana la finalul anului. Democrat-liberalii nu au solutii pentru adoptarea legii in varianta conventita cu UDMR. O solutie de compromis ar fi ca parlamentarii PDL sa accepte in Parlament sistarea procedurii de asumare.

Teoretic acest lucru ar fi posibil, daca Opozitia ar elabora un proiect de hotarare prin care sa ceara respingerea angajarii raspunderii. Pentru a fi adoptat, acest proiect are nevoie de votul majoritatii. Cum Opozitia nu are majoritate, reprezentantii Puterii ar trebui sa voteze anularea procedurii. In practica acest lucru ar insemna pentru Guvern anularea propriului demers si distrugerea relatiei cu partenerii de guvernare, in speta UDMR.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro