Sari direct la conținut

Guvernul vrea sa vanda pe bursa mai multe pachete de actiuni detinute la companii. Din vanzarea participatiilor minoritare ar obtine peste 1 miliard de euro

HotNews.ro

Guvernul vrea sa renunte la cat mai multe participatii ale statului detinute la diverse companii. Astfel, Guvernul sustine ca a reanalizat portofoliul de participatii ale statului la societati nationale strategice (blue chips), a identificat companiile cu cel mai mare potential de a trezi un interes ridicat din partea investitorilor romani si straini si a aprobat continuarea programului de listari in orizontul de timp 2015-2016, atat prin oferte publice initiale (IPO), cat si prin majorari ale cotelor de free-float pentru societati deja listate. Vezi de la ce companii vrea Guvernul sa vanda actiunile detinute de stat.

Potrivit celor mai recente estimari, listarea societatilor prioritare la care statul detine participatii minoritare ar putea suplimenta veniturile bugetare cu peste 1 miliard de euro, in timp ce listarea companiilor prioritare la care statul are si isi pastreaza participatia majoritara ar putea aduce acelor companii finantari de peste 2,2 mld. euro necesare retehnologizarii, eficientizarii activitatii si atingerii obiectivelor strategice, sustine Guvernul.

Analiza portofoliului actual al statului a relevat existenta a trei categorii de societati nationale care pot contribui la cresterea lichiditatii si a volumelor de tranzactionare de pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB):

  • Societati detinute majoritar de stat si neprivatizate (ex. Hidroelectrica, Portul Constanta, Aeroporturi Bucuresti, Salrom)
  • Companii privatizate, in care statul are detineri minoritare, dar nelistate (ex. Telekom, Enel, E.ON)
  • Societati cu participarea statului, minoritara sau majoritara, si deja listate, in cazul carora poate fi majorata cota de free-float (ex. Romgaz, Nuclearelectrica, Petrom).

In acest context, Guvernul a aprobat crearea unui colectiv de lucru operativ, insarcinand Ministerul Finantelor Publice si Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) sa gestioneze coordonarea programului de listare astfel incat noi listari sa aiba loc inca din toamna acestui an.

Prin aceasta decizie, Executivul isi reconfirma angajamentul de a continua listarile, consolidand un palmares in care sunt incluse ofertele de la Electrica, Romgaz, Nuclearelectrica, Transgaz sau Transelectrica.

Detalii privind societatile incluse pe lista de prioritati, metodele si graficele estimative de listare vor fi comunicate de Ministerul Finantelor Publice si grupul de lucru desemnat pentru operationalizarea deciziei de continuare a programului de listari.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro