Sari direct la conținut

Hunter Biden cere anularea dosarelor penale pe numele său după ultima victorie obținută de Donald Trump în justiție

HotNews.ro
Hunter Biden, Joe Biden si nepotul sau, Beau, Foto: Julia Nikhinson-Pool via CNP / The Mega Agency / Profimedia Images
Hunter Biden, Joe Biden si nepotul sau, Beau, Foto: Julia Nikhinson-Pool via CNP / The Mega Agency / Profimedia Images

Fiul preşedintelui american Joe Biden, Hunter Biden, urmărit în două dosare separate pentru deţinere ilegală de arme de foc şi fraudă fiscală, a cerut joi renunţarea la urmăririle împotriva sa, invocând o decizie dintr-un caz în care este implicat Donald Trump, relatează agențiile AFP și Reuters, citate de Agerpres.

Hunter Buden a fost condamnat în primă instanţă în iunie de un tribunal din Delaware pentru deţinerea ilegală a unei arme de foc, în 2018, iar în septembrie urmează să fie judecat în California pentru fraudă fiscală.

Cum cele două cazuri au fost instrumentate de un procuror special numit în august 2023, David Weiss, avocaţii lui Hunter Biden invocă decizia de zilele trecute care a anulat o procedură federală împotriva lui Donald Trump.

Judecătoarea Aileen Cannon, care supervizează procesul din Florida împotriva fostului preşedinte republican în care acesta este acuzat că a păstrat documente secrete după ce a plecat de la Casa Albă, a anulat luni respectiva procedură, apreciind că numirea în 2022 a procurorului special Jack Smith a fost ilegală.

Fără a se pronunţa asupra fondului, judecătoarea a afirmat că numirea şi modul de finanțare a anchetei instrumentate de procurorul special încalcă prevederile constituţionale privind numirile şi cheltuielile.

Cannon s-a bazat pe opinia similară formulată de judecătorul conservator al Curţii Supreme Clarence Thomas în cadrul deciziei inedite de la 1 iulie a celei mai înalte instanţe a SUA care a recunoscut atunci preşedinţilor americani o largă imunitate privind acţiunile oficiale.

Avocaţii lui Hunter Biden au prezentat joi aceste argumente în faţa tribunalelor din Delaware şi California.

„Odată cu identificarea acestei deficienţe şi utilizarea ei pentru a invalida o procedură instruită de un procuror special împotriva fostului preşedinte Trump, (Hunter) Biden ar trebui să obţină un rezultat echivalent. Acuzaţi diferiţi, dar aceleaşi vicii constituţionale”, se arată în recursul avocaţilor la tribunalul din Delaware.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro