Ideea că IA creează mai multe joburi decât elimină s-ar putea să nu fie valabilă pentru România, spune un expert. Cum va afecta IA sectorul public, turismul sau HoReCa

IA nu va afecta fiecare parte a economiei în același mod. În timp ce automatizează multe sarcini, ar putea crește valoarea activităților „cu amprentă umană”, scrie Valentin Tătaru, economistul șef al ING Bank, într-o analiză transmisă HotNews.

Tătaru analizează potențialul impact al Inteligenței Artificiale în aproape toate zonele economiei: în industrie, agricultură, sectorul public, cel bancar, horeca sau IT

Industrie: IA și robotica ar putea face irelevant atuul României

Riscul: erodarea avantajului „low-cost”. Dinamica industrială a României s-a bazat mult timp pe un echilibru între o forță de muncă relativ calificată și costuri competitive. IA și robotica ar putea face acest avantaj irelevant. Dacă o fabrică poate funcționa 24/7 cu o supraveghere umană minimă atât în România cât și în Germania sau Franța, stimulentul de a delocaliza (sau menține) producția în România scade – cu excepția cazului în care România urcă în lanțul valoric (ceea ce va necesita o forță de muncă capabilă să întrețină roboți, nu doar să asambleze piese) și/sau demonstrează avantaje comparative distincte (un mediu fiscal mai competitiv, locație strategică, legături de transport etc.)

Perspectiva forței de muncă: pe măsură ce fabricile integrează IA și robotica pentru a rămâne competitive, producția poate crește, dar ocuparea forței de muncă ar putea scădea. Forța de muncă trebuie să urce în lanțul valoric (către activități mai complexe) sau să se confrunte cu dislocarea, arată analiză lui Valentin Tătaru.

O posibilă oportunitate: energia. România este un lider regional în energie, cu un mix de producție divers și în expansiune (nuclear, hidro, gaz, regenerabile). Gestionarea acestei rețele complexe va necesita o capacitate de procesare masivă a datelor – un caz perfect pentru utilizarea IA. Implementarea IA pentru echilibrarea „rețelelor inteligente” (smart grids) ar putea permite României să integreze mai bine energia solară și eoliană, surse care pot  genereaza numeroase bătăi de cap administratorilor de sistem datorită fluctuațiilor inerente de producție.

Agricultura: reprezintă sub 5% din PIB-ul României, dar angajează circa 20% din forța de muncă

Inevitabila eficientizare: agricultura reprezintă sub 5% din PIB-ul României, dar angajează circa 20% din forța de muncă. Acest dezechilibru masiv indică o productivitate scăzută. Agricultura de precizie bazată pe IA (drone, tractoare autonome, senzori inteligenți, imagini satelitare și irigații automatizate etc.) oferă o cale de a crește randamentele în fermele mari, angajând în același timp foarte puțini oameni.

Perspectiva forței de muncă: un boom de productivitate în agricultură este dezirabil economic, dar problematic social. Implică potențiala dislocare a mii de fermieri de subzistență și muncitori cu calificare redusă. În trecut, acești lucrători s-ar fi putut muta în fabrici, dar pe măsură ce și fabricile automatizează producția, capacitatea de absorbție scade. Acest lucru creează riscul unui șomaj structural pe termen lung în zonele rurale.

Oportunitatea „organică”: pe măsură ce IA pătrunde în viața de zi cu zi făcând mâncarea industrială mai ieftină, cererea va crește probabil pentru produse „slow”, organice și artizanale – lucruri care se simt autentice și „finisate de mână”. România păstrează încă, în ansamblu, soluri agricole relativ curate, cu excepția unor zone localizate afectate de poluare industrială. În același timp, structura agricolă este dominată de ferme mici și familiale, ceea ce reflectă o tradiție solidă a agriculturii la scară mică, specifică mediului rural românesc. În loc să concureze doar pe zona de eficiența industrială, România ar putea absorbi forța de muncă rurală pivotând în mod organizat către agricultura ecologică premium, bazându-se mai mult pe munca manuală „pură”. De obicei, acest lucru generează un preț mai mare pentru respectivele produse.

HORECA – „Economia experiențelor”

Valoarea conexiunii umane: pe măsură ce IA preia tot mai multe sarcini, experiențele de viață ”adevărate” devin mai valoroase. Oamenii ar putea căuta interacțiuni și medii care se simt autentice – ceva ce tehnologia nu poate replica ușor.

Potențialul: sectorul turistic al României contribuie cu aproximativ 5% la PIB, dar rămâne subdezvoltat raportat la atuurile naturale și culturale pe care România le are. Acest sector poate fi în mare parte „rezistent la IA” deoarece se bazează pe empatie, servicii și prezență fizică. Extinderea eco-turismului și a ofertelor bazate pe experiențe ar putea crea locuri de muncă bune care valorifică abilitățile sociale și interpersonale. Succesul va depinde însă și de îmbunătățiri în sistemul educațional pentru a consolida capacitățile de comunicare, servire și orientare asupra clientului.

IT și outsourcing: Asistenții de codare și instrumentele de IA generativă pot gestiona acum sarcini de rutină

Riscul (inițial): scăderea oportunităților pentru începători (entry-level). Miracolul IT al României a fost construit în mare parte pe outsourcing (BPO) și programare de bază. Asistenții de codare și instrumentele de IA generativă pot gestiona acum sarcini de rutină și suport pentru clienți, amenințând fundația modelului de outsourcing al României.

Perspectiva forței de muncă: în timp ce arhitecții seniori și specialiștii în date (data scientists) își vor crește productivitatea și, posibil, veniturile, locurile de muncă de nivel începător care au alimentat boom-ul IT din România ar putea fi vulnerabile. Dacă soluțiile bazate pe inteligență artificială vor prelua activitățile de suport pentru clienți și sarcinile de programare de bază, oportunitățile pentru avansarea profesională ale celor aflați la început de carieră se pot reduce semnificativ. Pentru a rămâne relevanți, profesioniștii IT vor trebui să facă tranziția de la rolul de „programatori” la cel de inovatori – oameni care rezolvă probleme complexe și creează produse cu valoare adăugată.

Servicii bancare și financiare– IA ar putea genera scoruri de credit bazate pe date alternative (de exemplu, plățile la utilități) pentru a oferi credite

Impulsionate de concurența intensă și de nevoia de a reduce costurile operaționale, băncile au adoptat progresiv un model operațional „digital-first”. De peste un deceniu, sectorul bancar a cunoscut o reducere a personalului și a sucursalelor fizice, concomitent cu o creștere a activelor. Având în vedere sistemele AI care se dezvoltă rapid și pot gestiona sarcini tot mai complexe, această tendință nu pare să se tempereze prea curând, iar joburile rămase devin din ce în ce mai specializate. În acest context, sectorul, tradițional un mare angajator de absolvenți universitari, riscă să își diminueze semnificativ rolul de motor pentru crearea de locuri de muncă pentru clasa de mijloc.

În același timp, IA ar putea reduce costul deservirii clienților din mediul rural și cu venituri mici. IA ar putea genera scoruri de credit bazate pe date alternative (de exemplu, plățile la utilități) pentru a oferi credite și/sau servicii financiare în sensul larg, românilor care nu au un istoric de credit tradițional, deblocând activitatea economică în regiuni cu un nivel mai scăzut de bancarizare.

Sectorul public– IA ar putea perturba serios structura tradițională a angajării

În 2024, România s-a clasat pe ultimul loc în UE pentru serviciile publice digitale în indicele DESI, cu doar 27% din populație utilizând servicii de e-guvernare, față de o medie UE de 75%.

Riscul: eficiență vs. număr de angajați. Digitalizarea administrației publice ar putea economisi miliarde pentru România, dar adevărata eficiență dată de IA merge dincolo de digitalizarea de bază. Ea înseamnă automatizarea unor fluxuri birocratice întregi, cum ar fi procesarea licențelor, a declarațiilor fiscale sau a cererilor de beneficii, toate cu intervenție umană minimă. Această transformare ar reduce semnificativ timpii de procesare și ar îmbunătăți calitatea serviciilor, dar poate perturba serios structura tradițională a angajării în sistemul public.

Perspectiva forței de muncă: deși digitalizarea poate rezolva lipsa de personal în roluri hiper-specializate, ea ridică inevitabil întrebări despre dimensiunea forței de muncă din sectorul public, care istoric a fost unul dintre cei mai stabili angajatori din România. Automatizarea pe scară largă ar putea perturba această stabilitate, creând provocări sociale și politice. Chiar și cu măsuri proactive pentru recalificare și redistribuire a celor afectați, o tranziție complet lipsită de tensiuni este greu de imaginat.

Tabloul macroeconomic: creștere economică ridicată cu șomaj ridicat?

În cele din urmă, cea mai importantă problemă ce reiese din toate aceste posibile evoluții este cea legată de piața muncii. Ideea că automatizarea creează mai multe locuri de muncă decât elimină s-ar putea să nu fie valabilă pentru România (și multe alte țări) pe termen scurt și mediu. Acest lucru se datorează în mare parte faptului că adoptarea IA accelerează mult mai repede decât reforma educațională și recalificarea forței de muncă pot ține pasul.

Amenințarea șomajului structural

Trebuie să ne pregătim pentru posibile dezechilibre structurale. Am putea vedea o situație în care companiile au mii de poziții deschise pentru „prompt engineers” sau „eticieni de date”, în timp ce concediază simultan funcționari de back-office, muncitori de la liniile de asamblare și agenți de call center. Având în vedere decalajele educaționale (reflectate în datele PISA), a aștepta o tranziție rapidă a forței de muncă de la roluri cu calificare redusă la roluri cu cerințe cognitive ridicate este nerealist. Există riscul ca să traversăm în același timp o perioadă cu șomaj mai ridicat dar și cu rate mari de neocupare a posturilor vacante.

Boom-ul profiturilor fără crearea de locuri de muncă

Mulți se tem de o decuplare între creșterea PIB-ului și a salariilor. IA poate permite companiilor să scaleze producția fără a angaja oameni noi. Pentru România, acest lucru ar putea însemna o creștere robustă a PIB-ului alimentată de eficiența roboților (bună pentru statistici), în timp ce creșterea salariilor nu ține pasul pentru cea mai mare parte a forței de muncă. Recent, în cadrul Raportului asupra Stabilității Financiare, BNR estimează că adoptarea pe scară largă a IA ar putea adăuga 14-16 miliarde de euro anual la PIB-ul României. Totuși, dacă puterea de negociere a salariaților scade deoarece pot fi înlocuiți prin automatizare, ponderea venitului național care merge către muncă va scădea, în timp ce randamentele capitalului vor crește. Acest lucru poate exacerba inegalitatea într-o țară care are deja unul dintre cele mai mari decalaje de venituri din UE.

Paradoxul cererii: cine cumpără când roboții produc?

​Dincolo de cifre, apar și o dilemă, crede economistul șef al ING Bank România. Dacă și producția și șomajul cresc, cine va consuma respectiva producție? Într-o economie de piață tradițională, salariile angajaților de astăzi sunt vânzările companiilor de mâine. Dacă IA transferă masiv veniturile dinspre muncă (salarii) înspre capital (profituri), puterea de cumpărare a marii mase a populației riscă să scadă. Roboții și algoritmii sunt producători excelenți, dar nu sunt consumatori: ei nu cumpără haine, nu merg în vacanțe și nu contractează credite ipotecare.

​Pe termen scurt, spune Tătaru, o strategie de impulsionare a exporturilor ar putea da ceva rezultate, dar și aici ne putem lovi rapid de o problemă evidentă: este posibil și chiar probabil ca și alții să încerce același lucru în același timp. Spre deosebire de valurile anterioare de industrializare când producția se muta dinspre vest spre est căutând forță de muncă ieftină, adopția IA are loc aproape simultan la nivel global. Dacă partenerii comerciali ai României automatizează în aproximativ același ritm, cererea externă se va contracta simultan cu creșterea capacității de producție. Într-o lume în care toți încearcă să devină exportatori prin automatizare, ecuația riscă să devină un joc de sumă nulă.

​În fața acestui blocaj – rafturi pline, dar buzunare goale – se conturează două filozofii economice distincte de rezolvare a crizei:

​1. Soluția intervenționistă: decuplarea venitului de muncă

Adepții intervenției statale susțin că, dacă piața nu mai poate distribui bogăția, statul trebuie să preia acest rol. Printre soluțiile vehiculate regăsim:

• Taxarea roboților: impozitarea muncii automatizate pentru a compensa pierderea impozitului pe venit

• Venitul Minim Universal (Universal Basic Income – UBI): reciclarea profiturilor din IA către populație sub forma unui venit garantat. Logica este simplă: pentru ca economia să funcționeze, oamenii trebuie să aibă bani să consume produsele mașinilor, chiar dacă nu muncesc pentru a-i câștiga.

​2. Soluția pieței libere: (posibila) deflație și ordinea spontană

Pe de altă parte, o perspectivă inspirată de gânditori precum Friedrich Hayek și Școala Austriacă sugerează că temerile privind o „criză a cererii” ignoră mecanismele de ajustare a prețurilor. Putem avea efecte precum:

• Deflația benefică: dacă roboții produc bunuri la un cost marginal apropiat de zero, prețurile de la raft ar trebui să scadă. Într-un astfel de scenariu, puterea de cumpărare reală poate crește chiar și în condițiile unor venituri nominale mai mici și/sau a unui timp de lucru redus voluntar. Intervenția statului pentru a menține prețurile sus (inflaționism) ar fi, în această viziune, adevăratul pericol

• Ordinea spontană: liberalii clasici avertizează asupra „aroganței” planificatorilor centrali care cred că pot anticipa viitorul. Istoria arată că piața liberă găsește utilizări pentru resursele umane pe care birocrații nu le pot anticipa azi. Este probabil ca eliberarea oamenilor de sarcinile repetitive să ducă la o explozie de noi industrii creative și vocaționale, imposibil de planificat de către stat. Din această perspectivă, încercarea de a „rezolva” problema prin taxe și reglementări ar putea tocmai să sufoce inovațiile care ar crea noile locuri de muncă

Cel mai probabil, conchide autorul analizei, dilema va fi alegerea unui dozaj optim între a proteja veniturile prin redistribuire (cu riscul de a frâna inovația) și permiterea unei competiții libere (riscând instabilitate socială cel puțin pe termen scurt), sperând că piața va genera acea „ordine spontană” care să reechilibreze piața muncii.

Citește aici analiza integrală făcută de Valentin Tătaru, economistul șef al ING Bank România