In Numele Trandafirului. WikiLeaks fata in fata cu secretele si abuzurile Puterii

Pe la anul 1300, cunoasterea era doar apanajul puternicilor si inaltilor prelati ai vremii. Gloata era buna doar pentru slugarit si biruri. In romanul lui Umberto Eco „Numele trandafirului”, manuscrisele valoroase si cartile unor mari carturari sunt ascunse intr-un labirint cu capcane, din biblioteca unei abatii. Nici o soapta, nici un raset nu coboara din varful de munte al inteleptilor, inspre valea celor prosti. Caci stiinta si rasul doboara frica, iar fara frica puterea paleste si nu pot fi stapaniti cei multi. Un calugar franciscan vine de hac secretelor si crimelor de la manastire. Dupa 700 de ani, istoria se repeta, printr-un australian numit Assange si site-ul lui de dezvaluiri, numit WikiLeaks.

Nu doar unii politicieni, diplomati, militari sau angajati ai serviciilor secrete il considera iresponsabil pe Julian Assange. Intre vajnicii opozanti ai „revolutiei informationale” declansate de site-ul de dezvaluiri WikiLeaks se afla chiar si jurnalisti, care considera ca o bomba de presa trebuie sacrificata „pentru ratiuni ce depasesc criteriul audientei”. Personal, nu cred ca mobilul echipei WikiLeaks – publicarea depeselor de razboi din Irak si Afghanistan, dar si pe cele ale diplomatiei SUA – a fost rating-ul site-ului. „Curajul e molipsitor”, scria zilele trecute in subsolul acestuia, ca un fel de motto.

O intreaga serie de comentatori considera ca aceste dezvaluiri sunt ca datul in vileag al unei intimitati. In armata, politica si diplomatie secretele ar fi necesare si sunt acceptate, la nivelul unei largi perceptii publice. Ma intreb ce vrea sa insemne asta? Dormi linistit, Statul, America si Dumnezeu lucreaza pentru tine? Doar ultima instanta e demna de crezare. Restul, s-a dovedit, lucreaza indeobste pentru propriile interese si banii unei clici. Poporul e bun la plata oalelor sparte, la alegeri si la consum.

Manning dupa gratii, Assange ‘wanted’

Documentele publicate de Wikileaks au fost trimise anterior publicarii, de fiecare data, unor prestigioase publicatii de presa. Acestea le-au analizat din punct de vedere al autenticitatii si „periculozitatii”, timp de luni de zile. Cinci luni a avut Der Spiegel, la dispozitie, depesele diplomatice de pe CD-ul cu datele compromitatoare pentru diplomatia americana. Documentele au mai fost trimise de WikiLeaks si la New York Times (SUA), The Guardian (UK), Le Monde (Franta) si El Pais (Spania).

Din depese au fost „periate” numele informatorilor, asupra unor diverse informatii din documente s-a cerut luare de pozitie din partea institutiilor vizate. „Ca si la restul dezvaluirilor, Der Spiegel a evaluat si analizat independent documentele, facand tot posibilul sa-i apere pe acei informatori care si-ar risca viata sau libertatea”, se spune in sumarul de pe prima pagina, al probabil celui mai vandut exemplar tiparit din istoria recenta a revistei.

Redactia Spiegel – ca si alte medii de presa implicate – a dat posibilitatea luarii de pozitie din partea Casei Albe, a Departamentului de Stat, a ambasadelor americane. „Unele obiectii ale acestor institutii americane au fost luate in seama, altele nu. S-a pus in balanta in aceste cazuri interesul de informare a opiniei publice, contra intereselor de secretizare justificate, ale Statului”, precizeaza Der Spiegel.

Aceasta precizare este necesara, in contextul in care democratia si libertatea mult proferate de SUA si alte tari democratice impun respectarea propriilor valori. Care a fost urmarea? Bradley Manning a fost arestat si sta de luni bune, in arest cu izolare, la inchisoarea din Quantico, statul US Virginia.

Este vorba de un tanar soldat american, stationat in Irak, care vreme de opt luni de zile s-a ocupat cu copierea acestor documente, de plictiseala si pentru ca „oamenii sa afle adevarul”. Despre activitatea sa, Bradley Manning s-a tradat in cateva mailuri pe care le-ar fi trimis unui ex-hacker pe care l-a cunoscut online. Adrian Lamo ar fi informat FBI-ul, iar Manning a fost arestat.

Si pe urma lui Julian Assange e o intreaga armata, 150 de vigilenti ar proveni doar de la „serviciile” americane. Procuratura suedeza l-a dat zilele trecute in urmarire prin Interpol, fara sa fie emis mandat de arestare asupra lui. Teoretic, Assange e cautat „ca martor”, in doua cazuri de viol. In aceste incriminari din luna august, era vorba de viol intr-un sens foarte ciudat. Cele doua femei cu care, la interval de cateva zile, Assange ar fi avut relatii intime, ar sustine ca au fost ultragiate fizic prin nefolosire de prezervativ, respectiv folosirea unuia spart.

Assange a intrat in atentia procuraturii suedeze la scurt timp dupa ce a cerut drept de sedere si munca in Suedia, care i-a fost refuzat. Anterior, el publicase deja doua serii de dezvaluiri, de razboi. Acum, Assange s-ar afla ascuns pe langa Londra, cu o gasca de hacker-isti si fani WikiLeaks. Cel putin asa se spune. Se mai spune si ca, peste ocean, el ar fi intrat la „Wanted”, viu sau mort. Iar site-ul sau initial a fost blocat de provider, sub bombardamentul la care a fost supus. Acum, Wikileaks dezvaluie pe alt domeniu din internet decat cel initial.

Vocatia de turnator

Oare de ce exercitiul de transparenta al WikiLeaks, subintitulat „keep governments open” provoaca atata furie si spirit revansard? Sunt depesele de razboi si diplomatice ale SUA simple bombe de presa, sau adevaruri din culisele militare si politice, menite sa scuture poleiala de pe anumite persoane si anumite actiuni? In jungla informationala in care ne aflam, mai ales de cand cu Internetul, ne e greu sa mai distingem intre adevaruri, manipulari, intoxicari si soparle?

Atata vreme cat institutiile americane vizate de dezvaluiri n-au dat dezmintirea autenticitatii documentelor, acestea reprezinta, pentru orice jurnalist, sursa primara si credibila de informare. De la ambasadorul SUA la Berlin, Philip Murphy, nu s-a auzit, de exemplu, decat: „Oamenii mei n-au facut nimic gresit si nu ma voi scuza pentru nimic din ceea ce au facut ei” (Spiegel 48/29.11.10). Nici macar pentru „absorbtia” unei enorme cantitati de informatii de la diverse surse, chiar si politicieni, care apar acum in postura de cartite si tradatori ai propriului partid si stat.

Seful de cabinet al ministrului de externe al Germaniei, liberalul Helmut Metzner, a demisionat, in urma depistarii lui ca sursa a unor detaliate informatii date americanilor despre negocierile confidentiale de formare a noului cabinet al Angelei Merkel, din toamna anului trecut. Tanarul si ambitiosul politician a notat tot, a adunat un maldar de hartii de uz intern, liste de participanti, planificari si agende de lucru, chiar si notite de mana.

Cu prada in geanta, el s-a repezit la americani. La Ambasada americana, in 7 octombrie 2009. Murphy face apoi un raport detaliat si confidential la Washington, pe baza informatiilor primite de la „sursa bine plasata din FDP”. Cam care ar fi calificativul pentru o astfel de persoana ca Metzner? Spion, turnator, tradator de partid si tara? Aiurea, astea erau valabile doar la comunisti…

Cu fior si mainile in stomac

Intre telegramele pe care le-am citit pe site sunt si adevarate creatii literare, scrise „cu fior” de diplomati, chiar daca nu aceasta este prima calitate care li se cere. Una dintre ele este „Nunta din Caucaz”, transmisa confidential de la ambasada din Moscova, in 31 august 2006. Pe angajatul misiunii diplomatice americane il surprinde opulenta acestor nunti, cu caviar si mii de sticle de vodka aduse din Urali, in ciuda crizei de pe piata. Pe Burns il/o mai socheza faptul ca aceasta se intampla la o nunta musulmana, de ceceni. Cat de „personala poate fi politica in Caucaz”, remarca expeditorul, referindu-se la cumetriile politice ale zonei.

Cum vreau SUA sa-si plaseze detinutii de la Guantanamo printr-o campanie internationala condusa de fostul detinut Moazzam Begg, aflam dintr-o telegrama confidentiala trimisa de la Ambasada SUA din Luxemburg, la 15 ianuarie 2010. Insa cea mai „tare” depesa din cele publicate pana acum este directiva de la State Department al SUA transmisa la 30 de misiuni diplomatice americane, CIA, DIA Washington DC si Consiliul Colectiv de securitate al ONU.

Instructiunile secretarului de stat Hillary Clinton trimise „secret” si „noforn” -adica nu pentru ochii strainilor – sunt detaliate pe 24 de pagini si se identifica, pe alocuri, cu adevarate misiuni de spionaj. Noua National HUMINT Collection Directive (directiva nationala de colectare cu folosire de surse umane) este transmisa de la Washington DC in 31.07.2009 si o inlocuieste pe cea din 2004. Destinatarilor li se indica explicit si detaliat ce sa afle. Printre altele, date strict personale si confidentiale ale celor vizati. Intre acestia, sunt si inalti oficiali ai Organizatiei Natiunilor Unite.

Pe Clinton si departamentul de stat american pe care il conduce ii intereseaza nu doar toate numerele de telefon, mobil, fax, pager, adrese e-mail, ci si date strict personale ale unor persoane: datele biometrice, parole pentru accesul la PC si in internet, cartile de credit si numerele acestora, planurile deplasarilor si cine se inscrie la categoria clienti frecventi ai companiilor de zbor. Pentru toata lumea „normala”, aceste date sunt personale si confidentiale intra in sfera vietii private. Pentru Hillary Clinton, se pare ca nu.

Cat e permis unui ministru si unui departament de stat, fie el si american, sa-si „bage mainile in stomacul” altor oameni ? Ne intrebam, si cred ca intrebarea e legitima.

De dragul transparentei activitatii guvernelor si a informarii publice despre culisele unor razboaie cu pierderi civile imense, WikiLeaks si seful ei Assange se autoproiecteaza pe esafod. Tot asa a patit si fratele Guglielmo din Bascavilla, calugarul franciscan pornit sa dezvaluie crimele si secretele de la abatia din varf de munte. Insa Guglielmo, desi urmarit de Inchizitie, pana la urma scapa cu bine.

\