Inamicii Parlamentului (de Miron Damian)

Parlamentul nostru este, se pare, in primejdie. Dl Basescu intentioneaza sa ceara acceptul populatiei ca sa-l lase fara una dintre cele doua Camere. Accept pe care, conform sondajelor, il are in mod categoric.

Mai mult, diversi analisti trag un semnal de alarma, remarcind just ca, daca presedintele ar face pasul urmator cerind populatiei si desfiintarea celeilalte Camere, probabil ca si acest raspuns ar fi afirmativ.

Totusi, ei se arata ingrijorati mai degraba de motivele pentru care presedintele ar putea sa puna o asemenea intrebare, si mai putin de motivele pentru care publicul i-ar da un atare raspuns.

Timp de luni de zile, s-a auzit un alt semnal de alarma in ce-l priveste pe dl Basescu. Aceiasi vigilenti analisti constatasera ca, „luind pozitii partizane”, presedintele incalca Legea fundamentala a tarii. Aceasta i-ar cere, zice-se, sa fie, cumva, deasupra politicii, sa vorbeasca doar in numele natiei, sa fie reprezentant al intregului popor.

Intr-o formulare sau alta, prostia aceasta a fost repetata atit de des si cu atita emfaza, incit a ajuns un fel de axioma. In realitate, dl Basescu nu trebuie sa reprezinte intregul popor, si asta pentru simplul motiv ca nu poate. Nici el si nici altcineva.

Douazeci si doua de milioane de oameni liberi, caci democratia exclude „unitatile de monolit”, nu pot fi reprezentati de un singur om, oricine ar fi acesta. Acest rol fundamental il poate indeplini un for pluralist, in care opiniile se exprima liber, iar deciziile se iau printr-un consens care duce la formarea unei majoritati.

Am numit Parlamentul, singura institutie care, conform normelor democratice, poate si trebuie sa reprezinte intregul popor. (De altfel, vigilentii nostri ar putea afla acelasi lucru din propria noastra Constitutie, daca, intr-unul dintre momentele in care nu se bat cu pumnii in piept ca o apara, si-ar gasi timp s-o si citeasca.)

Nota bene! Nu spun ca Parlamentul nostru isi indeplineste, la ora actuala, acest rol. Spun doar ca e singura institutie care ar fi capabila sa o faca. Or, criticindu-l pe dl Basescu ca „nu reprezinta tot poporul”, analistii nostri au vaduvit implicit Parlamentul, in ochii publicului, de rolul sau fundamental.

Sigur, se poate spune ca scopul scuza mijloacele si ca taxarea stricta a exceselor prezidentiale scuza unele… scapari in argumentatie. In realitate, sintem in fata unor mijloace care ajung sa compromita scopul.

Daca ar dori, intr-adevar, sa desfiinteze Parlamentul, presedintele ar avea, asa cum i s-a cerut, sprijinul exceptional al unei vaste majoritati a poporului, impotriva unei institutii care, asa cum au explicat aceiasi jurnalisti, este, oarecum, inutila. E glorios semnalul lor de alarma impotriva unei astfel de perspective, dar este si incoerent.

Incoerenta care e chiar comica uneori. Simbata trecuta „Ziua” a publicat, in pagina a doua, cu titlu triumfator, „Documentul care l-a indoit pe Basescu”, in timp ce prima pagina era ocupata de un articol care le indoia documentul. Dupa ce ai citit un articol in care Senatul e facut albie de porci, este destul de greu sa mai citesti argumentele liberale pentru pastrarea lui.

Si e chiar imposibil sa iei in serios contrapropunerea PNL vizind cresterea rolului Parlamentului, dupa ce ziarul care o publica a descris, cu tuse groase, institutia ca pe o gluma.

Motivul? Senatorii dezbatusera o lege privind caii, tocmai cind tara era afectata de inundatii; lucru care ar ilustra clar zicala „tara arde si baba se piaptana”; morala implicata fiind ca incendiile trebuie combatute dotind babele cu tulumbe si scari si transformind pompierii in coafeze.

Da, institutiile si populatia au continuat, pe cit posibil, sa-si faca treaba si in timpul inundatiilor, si nu vad nici un motiv sa reprosez Senatului ca a facut la fel, de vreme ce treaba lui e sa dezbata legi, nu sa faca diguri.

Parlamentul este amenintat, in primul rind, de nivelul catastrofal de incredere pe care il are in rindul electoratului. E adevarat ca, in buna parte, chiar institutia, prin organizarea si membrii ei, este vinovata de asta. Dar e la fel de adevarat ca ea a fost si este tinta predilecta a presei, victima a unor campanii mediatice mult mai populiste decit propunerile dlui Basescu.

Asta face ca nou-descoperitul parlamentarism din paginile acestor ziare sa nu mai convinga aproape pe nimeni. Din pacate.