Sari direct la conținut

Indemnizatia de crestere a copilului. Cazuri concrete si mod de calcul

HotNews.ro
Cristian Rapcencu, Foto: Hotnews
Cristian Rapcencu, Foto: Hotnews

In urma cu doua zile a fost publicata Legea 66/2016 pentru modificarea si completarea Ordonantei de Urgenta privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor. Sa luam cazul unei doamne, careia ii spunem Roxana, si sa calculam indemnizatia pe care o poate obtine.

Exemplu:

Sa presupunem ca Roxana intra in concediu pentru creşterea copilului incepand cu 1 august 2016. Aceasta obtine urmatoarele venituri (pentru simplificare am ales luni intregi):

– in perioada martie 2010 – 31 octombrie 2015, venit net lunar din salarii in suma de 4.000 lei;

– in perioada 1 noiembrie 2015 – 31 ianuarie 2016, aceasta nu a obtinut venituri, deoarece si-a dat demisia de la angajatorul respectiv;

– incepand cu 1 februarie 2016, un venit net lunar din salarii in suma de 3.000 de lei;

– in luna mai 2016, a obtinut un venit net din drepturi de autor in suma de 6.000 lei.

Care va fi nivelul indemnizatiei lunare cuvenite?

Chiar daca nu are continuitate in ceea ce priveste obtinerea de venituri in ultimele 12 luni, Roxana a obtinut in ultimii 2 ani venituri pe o perioada de cel putin 12 luni.

Venit net 2015 (august – octombrie) = 4.000 lei x 3 luni = 12.000 lei

Venit net 2016 (februarie – iulie) = 3.000 lei x 6 luni + 6.000 lei = 24.000 lei

Venit net in ultimele 12 luni = 12.000 lei + 24.000 lei = 36.000 lei

Media venitului net = 36.000 lei / 12 luni = 3.000 lei

Indemnizatie crestere copil lunara = 3.000 lei x 85% = 2.550 lei

Chiar daca alege sa ramana in concediu crestere copil o perioada de 2 ani, Roxana va primi o indemnizatie lunara de 2.550 lei, aceasta nemaifiind plafonata la 1.200 lei/luna, asa cum prevede legea pana la 1 iulie 2016.

De exemplu, daca s-ar intoarce la serviciu dupa un an si sapte luni, Roxana va primi lunar pana la implinirea de catre copil a varstei de 3 anio indemnizatie de insertie de 531 lei (50% x 85% x 1.250 lei).

Daca ar fi nascut gemeni, Roxana ar fi primit lunar suma de 3.612 lei (2.550 lei + 1.062 lei), indemnizatia cuvenita fiind majorata cu 85% din salariul minim brut pe tara pentru al doilea copil

PANA LA 1 IULIE 2016

Pana la 1 iulie 2016, persoanele care, în ultimul an anterior datei naşterii copilului,au realizat timp de 12 luni venituri din salarii, venituri din activităţi independente, venituri din activităţiagricole tin cont de urmatoarele plafoane:

  • in cazul concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la un an, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, au dreptul la o indemnizatie în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni şi nu poate fi mai mică de 600 lei (1,2 ISR) şi nici mai mare de 3.400 lei (6,8 ISR) (tinand cont ca Indicatorul Social de Referinta este si in anul 2016 tot de 500 lei);
  • in cazul concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, au dreptul la o indemnizatie în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 lunişi nu poate fi mai mică de 600 lei (1,2 ISR) şi nici mai mare de 1.200 lei (2,4ISR).

Nivelul indemnizaţiei lunare se majorează cu 600 lei (1,2 ISR) pentru fiecarecopil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-oastfel de naştere.

Persoanele care în perioada în care sunt îndreptăţite să beneficieze de concediul pentru creştereacopiluluiobţin venituri supuse impozitului au dreptul la unstimulent de inserţie în cuantum lunar de 500 lei (1 ISR).

DUPA 1 IULIE 2016

  • Atentie!Incepand cu 1 iulie 2016, persoanele care, in ultimii 2 ani anteriori datei nasterii copilului, au realizat timp de cel putin 12 luni venituri din salarii si asimilate salariilor, venituri din activitati independente (PFA, II, profesii liberale, drepturi de autor), venituri din activitati agricole, silvicultura si piscicultura beneficiaza de concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani (3 ani, in cazul copilului cu handicap), precum si de o indemnizatie lunarain cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate in ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei nasterii copilului, si nu poate fi mai mica de 85% din cuantumul salariului minim brut pe tara.
  • Nivelul indemnizatiei lunare se majoreaza cu 85% din cuantumul salariului minim brut pe tara pentru fiecare copil nascut dintr-o sarcina gemelara, de tripleti sau multipleti, incepand cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de nastere. Incepand cu 1 mai 2016, salariul minim brut va fi de 1.250 lei, astfel incat o mama care naste gemeni va primi lunar pe langa indemnizatia cuvenita inca 1.062 lei (1.250 lei x 85%).

Persoanele care, in perioada in care sunt indreptatite sa beneficieze de concediul pentru cresterea copilului obtin venituri supuse impozitului au dreptul la un stimulent de insertie in cuantum lunar de 50% din cuantumul minim al indemnizatiei, adica 50% din 85% din salariul minim brut pe tara.

Pentru persoanele care obtin venituri supuse impozitului cu cel putin 60 de zile inainte de implinirea de catre copil a varstei de 2 ani (3 ani, in cazul copilului cu handicap), acordarea stimulentului de insertie se prelungeste astfel:

a) pana la implinirea de catre copil a varstei de 3 ani;

b) pana la implinirea de catre copil a varstei de 4 ani, in cazul copilului cu handicap.

IMPORTANT! Pentru persoanele care,la 1iulie 2016, se afla in concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani, modificarea cuantumului indemnizatiei lunare se realizeaza din oficiu, pe baza documentelor care au stat la baza acordarii dreptului.

Pentru persoanele care, la data de 1 iulie 2016, beneficiaza de concediul si indemnizatia pentru cresterea copilului, de concediul fara plata sau de stimulentul de insertie, modificarile aduse prin Legea 66/2016 se aplica astfel:

a) pentru persoanele care se afla in concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la un an sau in plata stimulentului de insertie, precum si pentru cele aflate in concediu fara plata pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani, modificarea optiunii se realizeaza pe baza de cerere si acte doveditoare privind suspendarea realizarii de venituri supuse impozitului, pentru perioada ramasa pana la implinirea de catre copil a varstei de 2 ani (3 ani, in cazul copilului cu handicap);

b) pentru persoanele aflate in plata stimulentului de insertie, indiferent de optiunea de concediu exprimata initial, si care nu se afla in situatia prevazuta la lit. a), prelungirea perioadei de acordare a stimulentului pana la implinirea de catre copil a varstei de 3 ani (4 ani, in cazul copilului cu handicap), se face din oficiu.

N.red: Cristian Rapcencu este lector universitar la Departamentul de Contabilitate si Audit din cadrul ASE Bucuresti. De asemenea, este expert contabil autorizat CECCAR si expert contabil judiciar. De asemenea, este consultant fiscal activ, membru CCF. Cristi are titlul de doctor, absolvind Scoala Doctorala, specializarea Contabilitate. El a publicat o serie semnificativa de studii, proiecte si articole si a participat la numeroase sesiuni de comunicari stiintifice nationale si internationale axate pe domeniul Contabilitate.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro