Sari direct la conținut

Inflație puternică în Germania, cum nu a fost de decenii

HotNews.ro
Intr-o uzina Volkswagen, Foto: Volkswagen
Intr-o uzina Volkswagen, Foto: Volkswagen

Creșterea prețurilor în Germania se accelerează. Prețurile de vânzare cu ridicata din Germania au crescut mai puternic în luna septembrie 2021, decât în ultimii 47 de ani, fiind cu 13,2 % mai mari decât în 2020, potrivit Oficiului Federal de Statistică. Ultima dată când a existat o creștere mai mare a fost în iunie 1974, când prețurile au crescut cu 13,3 %, în urma primei crize a petrolului.

Deoarece comerțul cu ridicata este pârghia dintre producători și clienții finali, el este un indicator al tendințelor viitoare de inflație, În august, rata inflației comerțului cu ridicata a fost de 12,3 %, iar în iulie, de 11,3 %. Deja în aceste luni s-a remarcat un nivel neobișnuit de înalt.

Comerțul cu ridicata

„Creșterea accelerată a prețurilor cu ridicata, comparativ cu septembrie 2020, se datorează, pe de o parte, creșterii puternice actuale a prețurilor pentru multe materii prime și produse intermediare”, au scris statisticienii. „Pe de altă parte, există un efect fundamental, datorat nivelului foarte scăzut al prețurilor din lunile precedente, în legătură cu criza coronavirusului.”

Potrivit informațiilor destatis.de, un factor puternic în creșterea prețurilor a fost legat de evoluția celor la minereuri, metale și produse intermediare din metal: acestea au crescut cu 62,8 %. Iar produsele petroliere costă cu 42,3 % mai mult decât acum un an.

Au existat, de asemenea, creșteri deosebit de mari în comerțul cu ridicata al deșeurilor și materialelor reziduale (+84,6 %), precum și al lemnului brut și tăiat (+54,6 %). Cerealele, tutunul brut, semințele și hrana animalelor au devenit, de asemenea, considerabil mai scumpe (+23,9 %).

Reverberații asupra prețului de consum

Comerțul cu ridicata este unul dintre cele câteva niveluri economice din Germania, pe care se formează nivelul general al prețurilor. La acesta se adaugă prețurile pentru mărfurile importate în Germania și prețurile pe care producătorii le primesc pentru produsele lor, adică prețurile de producție.

Toate au un impact asupra prețurilor de consum, pe care Banca Centrală Europeană le folosește pentru a-și baza politica monetară.

În Germania, prețurile de consum au crescut recent cu 4,1 %, procent neatins de la sfârșitul anului 1993. Potrivit experților, acestea ar putea urca înspre 5 %, până la sfârșitul anului.

În vederea redresării rapide a economiei globale din recesiunea Corona, prețurile multor produse cresc rapid, în prezent. Cele mai mari economii din lume, SUA și China în special, sunt prognozate să înregistreze o creștere puternică în acest an, mai ales că în aceste țări au fost lansate importante programe conjuncturale de stimulare economică.

Prețuri de producție mai mari

Și companiile resimt efectele inflației: lipsa materialelor și creșterea prețurilor materiilor prime alimentează creșterea prețurilor de producție.

Aceste prețuri arată cât de greu se luptă producătorii de bunuri: ele au crescut cu 13,4 % în august, față de aceeași lună a anului trecut, potrivit biroului de statistici, Eurostat. Aceasta este cea mai mare rată de creștere, de la începutul uniunii monetare, în 1999. În iulie, rata a fost de 12,4 %.

Prețul energiei a crescut în mod deosebit și a fost cu aproape o treime mai mare decât în 2020. În cursul redresării economice după criza Corona, cererea de țiței a crescut semnificativ, ceea ce determină creșterea prețurilor.

În plus, în Germania, din luna ianuarie se percep 25 de euro pe tona de dioxid de carbon (CO₂) care se produce atunci când se ard motorină, benzină, combustibil de încălzire sau gaz natural. Ambii factori determină creșterea prețurilor la energie.

Prețurile bunurilor intermediare au crescut semnificativ și pentru companii, cu 14,2 %. Aici contribuie și problemele cu lanțurile internaționale de aprovizionare.

Prețurile de producție măsoară presiunea prețurilor la nivelul producătorului, reflectand prețurile de vânzare ale companiilor. Evoluția acestora se transmite parțial în prețurile de consum, pe care Banca Centrală Europeană (BCE) își bazează politica monetară.

O creștere temporară

În Germania, rata inflației a fost de 4% în septembrie, experții considerând că este posibilă o creștere la 5%, până la sfârșitul anului. Cu toate acestea, economiștii consideră creșterea inflației ca un fenomen temporar. În prezent, aceștia nu văd un risc crescut al unei spirale de preț, pe lungă durată sau ieșit de sub control.

În opinia unor specialiști, este probabil ca inflația să scadă din nou. „Atâta timp cât acordurile salariale rămân moderate, nu există prea multe lucruri care să sugereze că vom avea o inflație permanentă”, a spus recent Veronika Grimm, profesoară de economie la Universitatea Friedrich-Alexander Erlangen-Nürnberg.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro