Insuportabila disciplina de partid a Monicai Macovei

Vă amintiți povestea aceea despre Monica Macovei, promovată de patroni de presă securiști? Despre ”dezvăluirea” că, pe vremea când era procuror, a bătut îngrozitor, ba chiar l-a călcat un picioare pe un șef de sală aflat sub anchetă? Ei bine, mutatis-mutandis, povestea s-a repetat săptămânile trecute, cu comisia căreia i-a împrumutat numele. Povestea actuală sună cam așa:

…Într-o bună dimineață Monica Macovei a spart ușa sălii în care patru blajini șefi de alianță de dreapta discutau strategii electorale. Profitând de surpriză, la călcat în picioare pe superbul organizator Blaga, în același timp l-a proiectat pe MRU, cu un upercut, de partea cealaltă a mesei. Neamțu a rămas mut, Pavelescu leșinase deja. În final au acceptat, tumefiați și pieriți de frică, ultimatumul: să-i cedeze total controlul asupra candidaturilor pentru parlament.

Exagerez? În formă, poate. În fond, însă, cam așa a fost privită comisia respectivă, după modul în care e privită dna Macovei însăși: e un fel de țăcănită, ”a loose cannon”, o obsedată de chestia asta cu integritatea. E o persoană nerezonabilă, cu care nu te poți înțelege. Și care nu înțelege cum funcționează un partid, nu înțelege ce înseamnă disciplina de partid – exemplu e chiar comisia respectivă. Trebuie să fi forțat cumva conducerea ARD să o accepte, iar apoi și-a urmat orbește obsesia până când, in extremis, a fost oprită.

Acum, să ne înțelegem: fără îndoială că dna Macovei a insistat permanent și categoric pe această temă a aplicărilor criteriilor de integritate, opinia ei în această privință nu e un secret. La fel, fără îndoială că aceeași idee a fost privită cu ostilitate în rândul conducerii acestor partide, stă dovadă faptul că dl Blaga a pus pe liste două treimi din cei scoși de acolo de comisie. Dar …asta să însemne oare disciplina de partid? Să nu ai opinii care riscă să nu placă șefilor? Să nu ai inițiative care ar putea să-i jeneze?

Cum se definește disciplina de partid?

Mă tem că, până una alta în sistemul nostru politic original, chiar așa și este definită – iar optica asta stupidă și perversă din interiorul partidelor contaminează apoi instituțiile publice:

Disciplina de partid ar trebui să fie respectarea regulilor interne și deciziilor partidului. În loc de asta, la noi termenul se referă la servilismul activ sau tacit față de conducerea de la un moment dat a acestuia. Disciplina de partid ar trebui să fie o conduită care să promoveze interesul organizației. În loc de asta, ”disciplinatul” de partid de la noi promovează interesul șefului său, mai ales dacă se întâmplă să fie și al lui personal, și indiferent cât de rău afectează interesul partidului în sine.

Or, dacă lăsăm definiția ”originală” la o parte, nimic din comportamentul Monicăi Macovei episodul acesta cu comisia de etică – sau din alte episoade, că veni vorba – nu arată vreo indisciplină de partid, din contră. Nu, dincolo de antipatia liderilor de partid, europarlamentarul PDL nu a făcut comisia asta cu forța. A fost o decizie a partidelor alianței. ”Comisia Macovei” n-a fost formată din și nici măcar *de* dna Macovei, au fost încă patru reprezentanți aleși de conducerile partidelor, și s-a votat după regula majorității, dna Macovei neavând drept de veto. În fine, comisia ar fi trebuit doar să aplice 12 criterii de integritate care, din nou, făceau și fac parte din statutele partidelor alianței. La fiecare pas, de partea dnei Macovei găsim statutul și deciziile partidelor. Dl Blaga e cel care are probleme la capitolul ăsta – fără îndoială că decizia finală privind candidaturile aparține conducerii partidelor, dar, din nou, comisia respinsese după criterii incluse în statut, dl Blaga ar fi fost dator măcar cu explicații punctuale în cazul fiecăruia din cei repuși pe liste prin decizia sa. Sigur, sigur, dacă revenim la definiția originală a disciplinei, atunci nu e discuție: rex non potest peccare, șeful de partid nu poate greși, cine nu e de acord cu el, e vinovat de indisciplină.

Cine servește interesul partidului? Și cine nu?

Și nu e vorba doar statutul și deciziile partidului. Cazul interesului organizației este mult mai clar, mult mai categoric – imediat ce lași la o parte aceeași idee absolutistă că un partid este egal cu conducerea lui. Haide să considerăm că ”partidul”, în ce privește interesului său, este reprezentat de mulțimea candidaților la alegerile parlamentare. Or, chiar și dacă luăm pe cei respinși de dna Macovei și acceptați la vot de Comisie, raportul între grupul lor și cei care au trecut criteriile de integritate este categoric pentru aceștia din urmă. Filtrul dnei Macovei, al ”obsedatei de integritate” Macovei, ar fi fost un atu extraordinar pentru sute de candidați care l-au trecut. Sute! A fost pierdut însă de dragul a câtorva duzini, salvați fie de votul din comisie, fie apoi de pixul dlui Blaga. Și atunci cine a acționat pentru, și cine împotriva interesului partidului?

Nu încape îndoială nici care ar fi fost interesul partidului dacă luăm în calcul opinia publică, membri, simpatizanții de rând și eventualii săi votanți. Ideea asta că populația e peste poate de plictisită de subiectul ăsta, ca nu e interesată de anticorupție este o fantezie pură. Subiectul îi ”plictisește” doar pe politicienii care au o problemă din acest punct de vedere (de fapt, îi înfurie și îi sperie). În rândul opiniei publice însă, el e la fel de sensibil ca întotdeauna. Populația nu e plictisită ci exasperată de situație. Întrebați oameni de pe stradă apropo de politicieni, să vedeți câte răspunsuri vor conține variații pe tema ”hoți”, ”furt”; atât de lipsit de interes și plicticos e subiectul pentru oameni.

În fine, există un ultim motiv pentru care aplicarea strictă a criteriilor de integritate ar fi fost în interesul PDL și al partidului alianței: Frunzăverde, Plăcintă, Banias, Iacob-Ridzi, Boldea ș.a. Demnitari care au părăsit partidul, ducându-se cu tot cu post la alt partid (iar, în cazul dlui Boldea, și în arest preventiv, dar asta e altceva). Să lăsăm la o parte paguba de imagine și voturi pe care o aduce susținerea unui candidat cu probleme la capitolul integritate. Haide să presupunem că ar fi chiar popular, la nivel național. Chiar și așa, pe termen lung el oricum este o primejdie pentru un partid, pentru că poate oricând să-l părăsească urmându-și interesul propriu, același interes care i-a creat inițial problema de integritate. Vorbim aici de inabilitatea partidului sub conducerea dlui Blaga de a învăța din propriile greșeli, după cum puteți vedea mai sus, unele cât se poate de proaspete și de elocvente.

Pe scurt, Monica Macovei este insuportabilă nu pentru că încalcă regulile sau refuză să promoveze interesul PDL și al alianței din care face parte. Din contră, e antipatică (și) în interiorul acestor partide tocmai pentru că insistă să facă asta chiar și împotriva conducerii lor.

Citete tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro