Interviu Le Point: "După Brexit, cele două Irlande se vor reuni"

De-a lungul drumului care traversează pajişti şi munţi din Irlanda de Nord, se află panouri pe care se face apel la reunificarea Insulei Smarald. O dorinţă pioasă care i-a animat mult timp pe luptătorii IRA în timpul conflictului care a distrus Ulster de la sfârşitul anilor ’60 până la sfârşitul anilor ’90. Laurence McKeown a fost unul dintre ei.

Angajat în grupul paramilitar de la vârsta de 17 ani, el a fost arestat când tocmai sufla în cele douăzeci de lumânări ale tortului aniversar. Încarcerat pe viaţă în închisoarea Long Kesh (numită şi „Maze”), a participat la celebra grevă a foamei de la începutul anilor ’80 pentru a determina guvernul britanic al d-nei Margaret Thatcher să-i restabilească statutul de deţinut politic. Bobby Sands şi alţi zece prizonieri au murit fără ca „Doamna de Fier” să cedeze. Laurence McKeown a supravieţuit 70 de zile în această grevă. Treizeci şi nouă de ani mai târziu, a încrucişat armele IRA prin intermediul stiloului. Dramaturg irlandez respectat, el a primit vizita jurnaliştilor de la „Le Point” în casa sa irlandeză pentru a discuta despre Brexit şi consecinţele sale pentru Belfast şi Dublin.

*

Reporter: Brexitul este o bună oportunitate pentru Irlanda?

Laurence McKeown: Este. Practic, nimeni nu voia Brexitul. Nici la Belfast, nici la Dublin. Dar s-a întâmplat … Este o oportunitate pentru Nord şi Sud, deoarece o întrebare foarte simplă, care a fost uitată de mult timp, a fost pusă pe masă: „De ce Irlanda este împărţită?” Votul din 2016 poate fi rezumat după cum urmează: majoritatea cetăţenilor de pe insula Irlandei doresc să rămână membri ai Uniunii Europene. În nord, cei care au fost divizaţi mult timp – unionişti şi republicani, protestanţi şi catolici – au ajuns pentru prima dată la un acord politic. O vreme, Partidul Unionist Democrat (DUP) şi-a dorit acest Brexit, pretinzând a fi mai englez decât este, înainte de a-şi da seama că electoratul său este mult mai ataşat de Bruxelles decât de Londra. Începând cu agricultorii, care, în mod tradiţional, votează pentru unionişti şi care s-au opus cu înverşunare Brexitului, deoarece sunt foarte ataşaţi de politica agricolă comună (PAC). Şi apoi electoratul unionist s-a dovedit a fi în cele din urmă foarte pragmatic de-a lungul anilor. Ei nu mai urăsc Dublinul, au afaceri acolo, trec această frontieră mult mai des decât merg în Anglia şi unii chiar s-au grăbit să obţină un paşaport irlandez pentru a continua să călătorească liber în Europa. Acum câţiva ani, era de neconceput ca un unionist protestant să-şi schimbe paşaportul britanic cu unul irlandez!

Reporter: Finalmente, Brexitul ar fi ceva bun, împăcându-i pe unionişti şi republicani care sunt în război de ani de zile?

Laurence McKeown: Brexitul a fost gestionat la Londra de cei pe care i-aş numi trivial „naţionalişti englezi”, care au ochii doar pentru Anglia şi Coroană şi acordă puţină atenţie celorlalţi membri ai Regatului Unit, precum Irlanda de Nord, Scoţia sau Ţara Galilor. Şi dacă implementarea Brexitului a durat atât de mult este în parte din cauza blocajelor deputaţilor unionişti din Irlanda de Nord, care se află la Westminster, dar care s-au simţit repede abandonaţi de Boris Johnson şi partenerii săi conservatori care doreau să avanseze rapid şi fără ei spre Brexit. Cât de ironic când te gândeşti că Margaret Thatcher, o figură a conservatorilor britanici, a refuzat întotdeauna să renunţe la ceva în Irlanda de Nord. Prin urmare, toate acestea au întărit un sentiment „irlandez” în nord ca şi în sud, inclusiv în rândul unioniştilor care văd acum că Boris Johnson nu mai are nevoie de ei.

Reporter: În Scoţia, Brexitul ar putea pune din nou pe masă dezbaterea despre independenţă. În Irlanda, cea a reunificării este de actualitate?

Laurence McKeown: Cred că după Brexit cele două Irlande se vor reuni. Irlanda de Nord este într-un moment de cotitură. Viitorul său va fi scris mai degrabă cu Dublinul şi Europa decât cu Londra, dar fantomele trecutului vor mai pluti deasupra capului nostru mult timp … Taoiseach (şeful guvernului din Dublin) s-a exprimat în favoarea unei reunificări. Peter Robinson, care a fost imaginea Partidului Unionist ani de zile, a declarat recent că va accepta rezultatul unui referendum privind reunificarea Irlandei de Nord şi a Republicii. Este un pas mare.

Reporter: Vorbiţi despre „fantome ale trecutului”. Cine sunt acestea?

Laurence McKeown: Mă gândesc în special la grupurile republicane disidente ale IRA (Noul IRA, responsabil în special pentru moartea unui jurnalist în 2019 şi un atac cu bombă) care încă refuză să accepte procesul de pace. Nu mai au niciun motiv să existe. De asemenea, Brexitul i-a trezit pe aceşti oameni când a fost vorba de restabilirea unei frontiere comerciale între Nord şi Sud. Făcând acest lucru, sunt puse la îndoială acordurile de pace din Vinerea Mare din 1998, care au pus capăt celor treizeci de ani de război şi violenţe. Nu mai este de actualitate, dar orice exprimare simbolică din partea unei comunităţi sau a celeilalte împinge aceste persoane să reacţioneze şi să revendice spiritul romantic al luptătorilor irlandezi, care nu mai este relevant. Astăzi, unii unionişti sunt ispitiţi de acest tip de acţiune violentă din cauza viitoarei frontiere comerciale din Marea Irlandei, care îi desparte mai mult sau mai puţin de Londra. Nu mai are sens … Ei sunt foarte departe de a fi majoritar susţinuţi.

Reporter: Dar oare tinerii de astăzi, care nu au trăit războiul civil, sunt ataşaţi de acest romantism?

Laurence McKeown: Nu, şi ei privesc spre Dublin şi Bruxelles. Cele două fiice ale mele, în vârstă de 21 şi, respectiv, 23 de ani, sunt mai preocupate de studiile lor decât de conflictul din Irlanda de Nord. Mai mult, când au existat dezbateri pe tema căsătoriei homosexuale şi a drepturilor LGBT şi au vorbit unii dintre Sinn Fein sau din partidul unionist, tinerii i-au privit ca şi cum ar fi venit direct din timpurile preistorice. Aceasta înseamnă că politica din Irlanda de Nord nu se rezumă doar la două partide, unul republican catolic şi celălalt protestant unionist. La alegerile din decembrie pentru Westminster, tinerii au votat în mare parte pentru alte partide – Partidul Alianţă în special, foarte pro-european – care, ele însele, nu revendică moştenirea tulburărilor din Irlanda de Nord.

Reporter: Dvs. înşivă aţi fost membru al IRA. Regretaţi acest lucru?

Laurence McKeown: Era o epocă diferită. Era un război, acum nu mai este cazul. Nu mai există graniţe, pacea a câştigat. Ceea ce motivează aceste grupări disidente sunt doar temeri iraţionale.

Reporter: Ca fost membru al IRA, nu găsiţi o satisfacţie când vedeţi că Anglia se confruntă cu atâtea dificultăţi?

Laurence McKeown: Când Margaret Thatcher a murit, mulţi jurnalişti m-au sunat pentru o reacţie. Mă aşteptam să mă bucur de moartea femeii care era responsabilă pentru dispariţia greviştilor foamei din Long Kesh. Am răspuns pur şi simplu că părinţii mei m-au învăţat să nu calomniez morţii. Noi, irlandezii, am crezut întotdeauna că englezii sunt aroganţi şi detestabili pentru ceea ce ne-au făcut atâţia ani. Nu ne putem bucura de Brexit. Priviţi numărul băncilor de alimente din Anglia, uitaţi-vă la rata sărăciei etc. Politicienii care au motivat Brexitul nu vor suferi niciodată, dar cei care i-au crezut, da. Eu nu doresc să-mi iau revanşa…

Le Point (traducere Rador)