INTERVIU Luminita Gheorghiu, actrita principala din filmul Pozitia Copilului: Nu vreau sa mor pana nu voi ajunge o mare actrita. Unul din regizorii noului val a spus ca sunt "printesa noului val"… A vorbit serios si mi-a placut pentru ca "doamna" suna in varsta

Dupa succesul filmului „Pozitia copilului” (regia Calin Netzer) care a cistigat Ursul de Aur la Berlin, Luminita Gheorghiu a povestit pentru HotNews.ro despre fericirea de a uita de tocurile inalte pe covorul rosu, despre intrebarile legate de comunism puse de jurnalistii straini, dar si despre cat de mult si-ar dori sa joace intr-o comedie. In aceasta primavara va avea premiera un alt film unde are rol principal, „Sunt o baba comunista”, de Stere Gulea. Insa pana atunci, doamnelor si domnilor, „la meravigliosa” Luminita Gheorghiu!

Rep: Care a fost cel mai placut moment pe care l-ati trait la Berlin?

Luminita Gheorghiu: Imi aduc foarte bine aminte starea de relaxare pe care am simtit-o pe covorul rosu. Nu ma asteptam sa fiu atat de relaxata in ciuda unor pantofiori cu un toc mai inalt pentru forma fizica in care ma aflam atunci. Faptul ca am putut sa „survolez” momentul si sa inving inaltimea tocurilor mi-a dat o stare de mare bucurie.

In „Pozitia copilului”, Luminita Gheorghiu este Cornelia, o femeie de conditie buna in stare sa traga toate sforile pentru a-si salva de la inchisoare baiatul, Barbu (Bogdan Dumitrache) care a ucis din imprudenta un copil cu masina. Scenariul lui Razvan Radulescu si Calin Peter Netzer sugereaza ca, odinioara, relatia mama-fiu a fost buna si ca acum poate ca nu e iremediabil compromisa. Cornelia e in stare de orice pentru a-si recupera fiul- de la a manipula politistii pana la a o sabota pe Carmen (Ilinca Goia), iubita fiului cu un copil din alta relatie.

Rolul jucat de Luminita Gheorghiu

Daca cineva se uita la imaginile de pe covorul rosu, va vedea cu ochiul liber ca am avut o stare de relaxare adevarata, si nu un zambet de actor care se afla acolo doar ca sa fie politicos si binedispus. Eu, care de regula sunt obsedata de frig, nu am simtit nici frigul – atat eram de fericita. E mare lucru in viata sa invingi niste pantofi cu toc!.. Satisfactii nebanuite poti avea de la lucruri aparent simple.

Rep: V-au oprit multi jurnalisti TV in timp ce parcurgeati spatiul de la limuzina la Berlinale Palast?

Luminita Gheorghiu: Au fost niste interviuri, dar nu foarte multe, nu ca in zilele de dinainte sau de dupa premiera, cand am dat foarte multe interviuri. Dar trebuie sa fii prompt, inteligent, simpatic daca se poate si sa nu spui decat ce doresti tu sa se afle.

De fapt si interviurile, si conferintele de presa, dupa parerea mea, sunt niste lucruri formale pentru ca nu ai dorinta sa spui bucataria adevarata, chiar daca ceilalti vor sa o afle. Nu e delicat nici pentru ei, nici pentru munca ta de echipa pentru ca rufele se spala in familie. Poti explica pana la ultimul amanunt procesul realizarii unui act artistic? Nu. Atunci spui cate ceva, nu spui tot, si te porti asa cum te porti cu niste musafiri politicosi. Actorii americani spun mult prea putin decat noi, romanii, care inca dam mai mult din casa.

Rep: Cornelia crede ca rufele se spala in familie?

Luminita Gheorghiu: In familie le spala. O ia pe Carmen (n.red. prietena lui Barbu) partenera doar in ultima secventa cand ii si spune: „Hai cu mine, Carmen, tu oricum esti din afara”.

„Mi-a fost mila de Cornelia de la prima lectura”

Rep: Actorii trebuie sa isi iubeasca intotdeauna personajul?

Luminita Gheorghiu: Altfel ar fi ca si cum ai face sarmale si le-ai arunca la gunoi. Daca faci un personaj, te apleci asupra lui chiar si cu un sentiment de ura. Un sentiment tot ai. Mie mi-a fost mila de Cornelia de la prima lectura. Este o victima a ei insasi. Daca te lasi folosit in viata, tu esti vinovat – si nu e lucru mai dureros decat sa te lasi folosit. Iubirea nu justifica acest defect care la un moment dat iti distruge viata. Nu spun ca trebuie sa iubesti asteptand vreo recompensa, dar in niciun caz pumni in cap.

Cornelia are ce merita: e parasita de cel pe care il iubeste si pentru care sacrifica tot. Spun cei care au vazut filmul ca ea controleaza? Pai de ce controleaza? Pentru ca are pe cine controla, pentru ca Barbu paraseste corabia doar cand viata lui e aranjata. Toata lumea se foloseste de Cornelia – ea se foloseste de politisti, dar nu asta e manipularea-, insa pe ea nu o iubesc nici sotul, nici fiul.

Hai sa fim seriosi: Cornelia e singura victima vinovata pentru ca se lasa folosita. Cineva a spus ca l-a cocolosit prea mult pe Barbu si ca de aia a crescut asa. A avut pe cine. Daca ai forta si vrei sa bizui pe tine, spui: „Mama, sunt mare. Imi iau servici si ma descurc”. La cat e de desteapta si de fortoasa, la cata replica are, putea sa-i spuna: „Baiete, daca nu te-am corectat eu, ia fa tu putina puscarie!”

VIDEO Trailerul filmului Pozitia Copilului

„Relele Romaniei nu le-a inventat Romania”

Rep: Vorbiti despre Cornelia ca si cum ar fi o persoană reala.

Luminita Gheorghiu: Doamne, sunt situatii mai rele in viata! Am spus clar in conferinta de presa de la Berlin; cunosc o pensionara foarte bolnava care abia se ajunge cu banii de medicamente si care are un derbedeu de baiat care si-a vandut apartamentul si sta pe pensia pe care ea ar trebui sa o dea pe citostatice.

Daca ma mai intreaba una despre comunismul din Romania care ne-a facut sa fim asa….- cu lacrimi am ras la Berlin, dar o sa caut in cartea de istorie ca sa le dau data si ora cand trei grei ai lumii ne-au dat pe mana comunistilor. Dar ce sa fac daca romanii nu sunt ca ungurii, cu cutitul in mana?

Ce sa le fac romanilor daca nu se stiu apara singuri? Eu am trait in comunism, dar am trait ca in capitalism: am iubit munca si valoarea, nu a trebuit sa ma mai educe nimeni. La Berlin tot o tineau cu nomenclatura, cu comunismul care a lasat urme adanci. Le-am spus: „Nu trebuie sa va dau nume de actori americani ai caror copii sunt in puscarie pentru trafic de droguri”. Relele Romaniei nu le-a inventat Romania.

Dar hai sa spun si despre Carmen, desi stiu ca o sa ma injure toata lumea: Cornelia nu e rea in relatia cu Carmen. Luminita Gheorghiu spune asa: O casnicie durabila e greu de tinut si sunt rare casniciile durabile, inimaginabil de putine. Daca intr-o casnicie el sau ea apare cu un copil, lucrurile se complica si mai tare.

Rep: Cum v-a explicat Calin Peter Netzer rolul acestei femei a carei iubire materna se intoarce impotriva ei?

Luminita Gheorghiu: Mi-a dat scenariul. Era atat de limpede totul si felul meu de a judeca viata e intr-un anumit fel incat nu stiu ce trebuia sa imi explice. Mi-a spus niste pareri ale lui despre anumite secvente si ne-am pus pana la urma de acord. Dar apropo de scena de la final, cand Cornelia se duce sa ceara salvarea copilului ei in fata celei care maine isi ingroapa copilul – e cumplit. Asta n-are nimeni cum sa iti explice.

Sa vorbesti despre copilul tau in fata unei mame care isi ingroapa copilul actoriceste e foarte greu de jucat, pentru ca situatia pare incredibila. Si apropo de lacrimile care trebuie sa fie in suflet, eventual si pe fata, cand ai secvente de genul asta si regizorul nu te poate ajuta, trebuie sa ai resursele in tine. Tine de disponibilitatea ta, de concentrarea ta.

Eu m-am bazat pe ce a spus textul care incepea cu: „Iertaţi-l, e minunat, a invatat poezii si in engleza, si in franceza…” – era de o cruzime…, dar pentru un actor e moarte curata daca nu reuseste. M-am gandit tot timpul: daca imi ajuta Dumnezeu sa duc la capat rolul si nu fac finalul cum trebuie, am jucat degeaba. Pentru ca aceasta era cea mai crunta marturisire a unui personaj despre el insusi.

Rep: Si scena cand Barbu ii spune : „Pe altii de varsta ta ii vad pe la piramide” e foarte dura.

Luminita Gheorghiu: Acela e un sfat foarte bun. Ar fi trebuit sa faca asa, dar Cornelia s-a nascut victima. Pentru ea a contat mai mult copilul decat propria ei viata.

Rep: Nu asa ar trebui sa fie o mama?

Luminita Gheorghiu: Nu, nu astepti nici macar un multumesc, nu neaparat un pumn in plex.

Rep: Cum puteti juca cu atata masura scene atat de dificile?

Luminita Gheorghiu: In ciuda faptului ca sunt o persoana destul de tumultuoasa, cand am un text in fata – pe scena sau in film, nu am in minte decat adevarul lucrurilor care se spun cu glas mai tare sau mai incet. Daca nu te bazezi pe adevar, nu poti rezolva nimic. Adevarul cred ca e cel care iti da masura. Iar aceste lucruri trebuie sa fie in interiorul creierului, ele iti dicteaza masura.

Rep: Cum percepeti Ursul de Aur? Simtiti ca va apartine si dvstra?

Luminita Gheorghiu: E o recunoastere a reusitei acestui film si, daca eu sunt doua ore pe ecran, reusita lui mi se datoreaza si mie. Filmul se sprijina pe Cornelia si, daca se sprijina pe ea, se sprijina si pe echipa si pe toata lumea care a lucrat la el. Asta e o profesie pe care o faci in colectiv. Partenerii conteaza enorm, altfel joci singur. A fost un lucru dificil si am fost cu totii in aceeaşi barca si, daca exista un singur premiu maxim, asta este. Eu nu m-am gandit la nici un premiu, ma gandeam doar ca ar fi bine sa luam ceva.

„Sa vorbesc cu Judi Dench, poate vrea sa imparta un rol cu mine”

Rep: Ce se va schimba acum in viata dvstra?

Luminita Gheorghiu: Daca era sa se schimbe, trebuia sa se schimbe de la „Morometii”, dar pentru asta trebuia sa fi trait in America. Acolo, daca ai un succes, trag toti de tine. Tot ce s-a intamplat dupa „Morometii” a fost o intamplare. Participarea mea la filmul romanesc a fost o intamplare, eu nu m-am gandit niciodata ca voi face cinema.

Rep: Exista vreun cineast strain cu care v-ar placea sa lucrati, in afara de Michael Haneke cu care deja ati colaborat?

Luminita Gheorghiu: Nu m-am gandit. Mi-ar placea sa lucrez cu cineva, roman sau strain, care sa ma faca sa gresesc cat mai putin. Asta inseamna sa vreau sa ma uit la mine si sa nu ma gandesc daca aici n-ar fi trebuit sa fac putin altfel si asa mai departe. Fac asta des, ma macin mult, dar cred ca sunt multi actori care nu se accepta de la prima vizionare.

Mai e si timingul pe care il folosesti la filmare si care e taiat de foarfeca regizorului. Nu ai cum controla. In Romania se fac putine filme si pentru femei de o anumita varsta si mai putine. Judi Dench joaca de sparge, parca are 20 de ani. Deci ce sa schimbe Ursul in biata mea cariera? Ma bucur o perioada dupa care … Sa vorbesc cu Judi Dench, poate vrea sa imparta un rol cu mine.

Rep: Ce actrite tinere de la noi va plac?

Luminita Gheorghiu: Nu le stiu pe toate, sunt actrite bune. Mi-a placut Andreea Bosneag din „Cea mai fericita fata din lume”. Foarte bine joaca si Ada Condeescu, Ana Ularu sau Laura Vasiliu – care a avut un rol foarte greu in „4 luni, 3 saptamani si 2 zile”.

Rep: V-a placut personajul pe care il faceti in „Sunt o baba comunista”?

Luminita Gheorghiu: Personajul nu poate sa existe daca nu imi place, altfel nu il fac. Nu mi s-a parut usor pentru ca sunt replici cu dus-intors care pot fi judecate foarte aspru de public . E o intamplare buna de la Dumnzeu sa am intr-un an doua roluri principale. E un noroc.

„Nu vreau sa mor pana nu voi ajunge o mare actrita”

Rep: De ce ati spus la Berlin ca va e tot mai greu de la un rol la altul?

Luminita Gheorghiu: Pentru ca am o raspundere din ce in ce mai mare fata de mine si fata de partea de public care ma apreciaza. Dar, in primul rand, nu vreau sa ma dezamagesc pe mine. Acesta e cel mai greu lucru: vreau sa fiu impacata cu mine. Dar, cum nu fac profesia asta in sufragerie cu prietenii, ci in fata oamenilor, nu vreau ca ei sa regrete ca au venit in sala de teatru ori de cinema ca sa ma vada.

Rep: Cat de dura sunteti cu dvstra pe o scala de la 1 la 10?

Luminita Gheorghiu: La un 12. E un defect din nascare. Am fost pana la 50 de ani mai relaxata, dar pe urma mi s-a facut frica pentru ca doream sa fiu talentata, sa fiu o mare actrita. Nu vreau sa mor pana nu voi ajunge o mare actrita. Oricum in Romania „doamna teatrului romanesc”, „domnişoara teatrului romanesc”, „doamne de poveste” toate suntem. Nu stiu care dintre regizorii noului val a spus ca sunt „printesa noului val”. A vorbit serios si mi-a placut pentru ca doamna suna in varsta. „Printesa” s-a pliat pe sufletul meu tanar. E un nou val serios pentru ca mi-a adresat acest epitet care ma multumeste.

Rep: Sunteti pretentioasa cu dvstra doar in ce priveste profesia?

Luminita Gheorghiu: Cu tot, e o zodie pacatoasa cea in care m-am nascut. As prefera sa am vointa sa lupt impotriva acestor lucruri..

Rep: Ce defecte credeti ca aveti?

Luminita Gheorghiu: Multe, in primul rand sunt mereu suparata pe mine. Mereu mi se pare ca ceva nu fac bine.

Rep: Dar va iubiti, nu?

Luminita Gheorghiu: Foarte putin. Dar am o calitate: rad mult, la fel de mult cat si plang. De multe ori trec de la ras la plans pentru ca sunt simpatica, dar daca de plans pot plange singura, de ras nu rad singura pentru ca atunci cand mi se da replica la mana, nu o ratez niciodata.

Rep: Cu ce regizori v-ati distrat pe platou?

Luminita Gheorghiu: Mama, ce am mai ras cu Haneke!… Regizorii romani sunt atat de incorsetati ca nu au bani si ca, in consecinta, nu au pelicula incat devin foarte stresati. Lucreaza in conditii foarte foarte grele. Nici nu stiu cum scot filme care iau premii. Ce sa mai razi cand stai cu mana intinsa…

Haneke radea insa la glumele mele. Stii ce m-a intrebat cand ne-am cunoscut – din pacate pentru mine, nu stiam de existenta lui: „Nu stii filmele mele?” Nu, dar nici tu pe ale”. Eu sunt un om care fac oamenii sa rada. Din pacate am facut comedie doar in teatru, dar nici acolo cat as fi vrut.

Enorm mi-ar placea sa fac comedie. Gelu Colceag a spus: „Luminita, in ciuda figurii tale mai aspre (pe care o am de la Dumnezeu, pentru ca parintii mei erau foarte frumosi), tu ai foarte multa caldura.” Am ajuns pana la varsta asta traind o drama continua si regizorilor de film li s-a parut ca joc mai bine roluri serioase. Desi in scurtmetrajul „Fata galbena care rade” era lucruri destul de haioase.

Rep: Dar intr-o comedie romantica v-ar placea sa jucati?

Luminita Gheorghiu: Sigur ca da, am jucat o comedie trista romantica la Nottara, impreuna cu Emil Hossu – „In Piata Vladimir”. Dar crezi ca se fac in Romania comedii romantice pentru actori de varsta mea? Ma indoiesc.

In Romania oamenii uita ca toata lumea are nevoie de iubire pana cand inchide ochii. In Romania oamenii iubesc animalele si sunt foarte multi cei care isi mangaie catelul sau pisica, dar uita ca omul are nevoie de dragoste. Si ala care traieste in padure vorbeste cu pasarile sau cu Dumnezeu. Omul nu traieste singur. Iar eu nu am nevoie decat de dragoste.

Rep: Si o aveti?

Luminita Gheorghiu: Nu raspund la provocari.