​INTERVIU Miron Ghiu, autorul unei carti despre Ozzy Osbourne: Ozzy e perfect asa cum este! Dement, extravagant, controversat

„Ozzy ar trebui sa apara in dictionar ca ilustrare a expresiei „rocker prajit”, cu mentiunea ca si asta e o meserie”, crede scriitorul Miron Ghiu, romanul care a scris in 2003 o carte despre cel supranumit „The Prince of Motherfuckin’ Darkness”.

„Cum ar putea cineva sa uite episodul in care a tras furnici pe nas, cel in care si-a impuscat toate cele 17 pisici sau concertele in care kilograme de ficat de vaca erau prezente pe scena ca elemente decorative?”, continua, intr-un interviu acordatiei publicatiei HotNews.ro, cel care a scris si volume despre Iris, John Lennon si Marilyn Manson.

De ce o carte despre Ozzy?

Ozzy m-a fascinat inca de cand am ascultat, pe la 6 ani, primele discuri Black Sabbath. „Paranoid” a fost probabil prima piesa heavy-metal pe care am dat din cap. Si astazi, cu atatia rockeri care ii calca pe urme (Manson fiind unul dintre ei) Ozzy ramane inimitabil, chiar daca pentru multi, astazi, poate parea doar un bunic usor senil si complet prajit.

Ce inseamna Ozzy pentru scriitorul si jurnalistul Miron Ghiu?

Ozzy e un simbol contemporan important, muzician care si-a asumat de la inceput stilul anarhic de a fi, toate intamplandu-se cu mult inainte de a se putea vorbi de un „star system”.

Din toata cariera lui n-as pastra, insa, decat discurile din prima perioada alaturi de Black Sabbath si as compila un „Best-of” din zecile de albume solo, inegale ca valoare dar fascinante ca auto-asumare a unui rocker care se poarta in viata de zi cu zi ca pe scena, fiind un reprezentant perfect al ideologiei: „sex, drugs & rock’n’roll”. Astazi nu mai ascult atatea „metale” ca pe vremuri, dar primele discuri Black Sabbath ma emotioneaza la fel de mult ca la inceput.

Care consideri ca ar fi cel mai delicat aspect pe care l-ai tratat in „povestea lui Ozzy”?

Evident, partea cea mai delicata a povestii lui Ozzy a fost consumul exagerat de droguri, alcool si simboluri dark. Conotat ca pericol public de-a lungul anilor 80, cand ziarele anuntandu-i concertele sau ispravile nu ratau sa le aminteasca parintilor sa-si tina adolescentii in casa, departe de influenta negativa a „The Prince of Motherfuckin’ Darkness”, Ozzy s-a bucurat de multa reclama tocmai din partea celor care il considerau satanist.

N-am exagerat cu simbolistica din aceasta zona si am incercat sa spun povestea cat mai aproape de adevar, fara sa ratez celebrul episod cu capul de porumbel (care a devenit la fel de iconic ca mitul conform caruia Manson si-a scos o coasta ca sa se poata auto-fela..) si tonele de alcool si droguri.

Ce te impresioneaza cel mai mult la omul / starul rock Ozzy?

Ma impresioneaza rezistenta sa in acelasi registru liric si simbolic, nelipsita insa de umor. Ozzy a devenit un cliseu fara sa vrea, prin simplul fapt ca nu si-a cenzurat niciodata ideile si actiunile si a ramas fidel principiilor pe care le-a schitat in tinerete, oricare ar fi ele.

Ce subiect regreti ca n-ai atins in cartea ta?

Singurul regret pe care il am e ca nu m-am concentrat destul pe reality-show-ul „The Osbournes”. Ar fi fost interesant sa-l descriu pe Ozzy si la domiciliu, enervandu-se ca haita de caini pitici pe care o are prin casa isi face nevoile in mod constant pe mobila familiei sau certandu-si copiii ca fumeaza prea multa iarba si baga pastile. Un aspect demn de atentie e si impresionanta colectie de kitsch-uri care variaza de la un turn Eiffel instalat in bucatarie la portrete amatoricesti.

Ce impact crezi ca a avut show-ul The Osbournes asupra imaginii lui Ozzy?

Chiar daca Ozzy nu mai e atat de incantat acum ca a acceptat propunerea MTV, showul a avut un impact mare printre tineri, ajutand la demitizarea multor aberatii sustinute de presa.

Sa nu uitam, insa, ca inca de la inceputul relatiei sale cu Sharon Osbourne aspectul Ozzy = Business a fost unul foarte important, nevasta-manager avand grija atat sa-l supra-expuna de-a lungul anilor 80 (cu multe albume dubioase chiar si pentru fani) cat si sa-l relanseze in anii 90 si sa-l transforme intr-o industrie. Sa nu uitam ca Sharon e a 25-a cea mai bogata femeie din Marea Britanie, printre afacerile familiei numarandu-se nu doar figurine cu Ozzy imbracat in negru ci si un festival: Ozzfest.

Intr-un star system coerent si matur nu exista publicitate negativa, mai ales cand e vorba de rockeri. In Romania, daca vorbesti despre ficatul lui Cristi Minculescu toata lumea se gandeste la alcoolism, nu la un stil de viata care include, in mod traditional, de la Jerry Lee Lewis incoace, abuzuri de tot felul.

Care crezi ca este „adevaratul” Ozzy? Ozzy solist la Black Sabbath sau Ozzy artist solo?

Nu cred ca se poate vorbi despre un „adevarat Ozzy” atata vreme cat Mr. Osbourne a scris istorie si cu Black Sabbath dar si singur. Muzical vorbind multi se vor arunca sa-l considere important doar alaturi de Black Sabbath, desi influenta sa a contat la fel de mult si pentru generatiile de muzicieni care au crescut cu Ozzy solo. Relevanta este, evident, intreaga sa cariera de print al intunericului… cu smiley-uri tatuate pe genunchi.

Ce „actiuni” i-ai „imputa” lui Ozzy? Ce fapte crezi ca ar fi fost mai bine sa lipseasca din biografia lui?

Ozzy e perfect asa cum este! Dement, extravagant, controversat. Cum ar putea cineva sa uite episodul in care a tras furnici pe nas, cel in care si-a impuscat toate cele 17 pisici sau concertele in care kilograme de ficat de vaca erau prezente pe scena ca elemente decorative? Ozzy ar trebuie sa apara in dictionar ca ilustrare a expresiei „rocker prajit”, cu mentiunea ca si asta e o meserie.

In ce „cheie” trebuie „interpretat” Ozzy? Trebuie vazut ca Prince of Darkness, ca un genial om de marketing; ca un batranel, familist convins, candva un rock’n’roll rebell?

Ozzy reuseste sa fie atat un genial om de marketing, un familist convins dar si un „rocker rebel” si cred ca toate aceste fatete ale sale contribuie la succesul pe care il are. Daca n-ar fi atat de prajit si s-ar lua in serios in fiecare moment n-ar mai fi atat de interesant si simpatic.