INTERVIU Nicu Popescu, analist la Institutul UE pentru Studii de Securitate: Cum profita Rusia de pe urma coruptiei generalizate din Ucraina si Moldova si ce efecte are in Vest discursul antiimigratie si antigay al Moscovei

​Rusia utilizeaza portitele de oportunitate care i se deschid in tari cu un nivel ridicat de coruptie, mai ales in state precum Ucraina sau Republica Moldova, unde coruptia este mult mai mare decat in Romania si e alimentata de toata clasa politica – inclusiv fortele proeuropene, spune Nicu Popescu, analist senior la Institutul UE pentru Studii de Securitate (EUISS), intr-un interviu HotNews.ro. In astfel de tari, unde eurosceptismul este intarit de neincrederea oamenilor in proprii lideri, Rusia isi completeaza ofensiva informationala cu discursul antiamerican, antiimigratie si antihomosexuali, eficient chiar si in randul unor categorii de public din Europa democratica, afirma Popescu.

• Nicu Popescu este specialist in relatiile UE-Rusia, problemele Europei de Est si Caucazului de Sud si in management de criza. Lucreaza pentru EUISS din iulie 2013. Inainte a lucrat ca European Council on Foreign Relations (2007-2009, 2011-2012), a fost cercetator la Centre for European Policy Studies (2005-2007) si consilier pe teme de politica externa si afaceri europene pentru prim-ministrul Republicii Moldova (2010, 2012-2013). Are un doctorat in relatii internationale.

Rep.: Autoritati, media, institutii internationale vorbesc de multa vreme, deja, despre un razboi informational declansat de Rusia in contextul conflictului din Ucraina si al tensiunilor cu Vestul. Se poate vorbi despre un astfel de razboi in Europa Centrala si de Est?

Nicu Popescu: Avand in vedere acutizarea situatiei de securitate din Ucraina, razboiul de facto dintre Rusia si Ucraina, intr-adevar exista si un aspect informational in acest conflict, in aceasta implozie a intregului sistem de securitate est-european. Si chiar daca se vorbeste deja, de vreo zece ani cel putin, despre un efort sustinut din partea Rusiei de a influenta opinia publica, de a investi in propria imagine, prin companii de lobby, prin posturi de televiziune, prin parteneriate cu anumite surse media sau partide politice din UE, aceste eforturi s-au intensificat drastic in ultimul an. Probabil ca da, ne aflam intr-o situatie de razboi informational.

Dar aici este important sa constientizam ca si Rusia este ferm convinsa, la randul ei, ca ea se confrunta cu o ofensiva informationala declansata de catre Occident. Deci, in acest sens, fiecare parte din conflictul creat in jurul Ucrainei se vad ca fiind atacate informational de catre cealalta parte. Un exemplu recent este scandalul de coruptie de la FIFA, interpretat de Rusia ca un atac indirect asupra sa.

Rep.: Zilele trecute, un raport al Comitetului Economic si Social European tragea un semnal de alarma privind propaganda rusa, care nu ar fi, spune raportul, suficient de luata in serios de catre forurile si statele democratice. Cat de mare, pana la urma, e pericolul produs de aceasta ofensiva propagandistica?

N.P.: Exista mai multe sondaje de opinie din statele UE care arata ca, pana la urma, punctul de vedere al Rusiei fata de anexarea ilegala a Crimeei si fata de razboiul din Ucraina de Est nu a convins majoritatea cetatenilor europeni. Conform acestor sondaje, inclusiv o serie de sondaje regulate publicate de German Marshall Fund, arata ca o majoritate ferma in state ca Franta, Germania, sa nu mai spun de Europa Centrala si de Est atribuie vina pentru conflictul din Ucraina in primul rand Rusiei si deciziilor personale ale presedintelui Vladimir Putin. Deci nu trebuie sa exageram eficienta acestei propagande, ea nu convinge si nu a convins majoritatea europenilor.

Insa ea e suficient de convingatoare pentru un 15-20-25% din opinia publica din unele state, pentru mai multe partide politice importante din UE, iar in acest sens propaganda rusa, chiar daca nu castiga, e un fenomen inclusiv sociologic, mediatic si politic suficient de important ca sa fie luat in consideratie.

Un al doilea aspect important tine de modul cum a fost anexata Crimeea, prin trimiterea fortelor armate rusesti, in conditiile unei acoperiri mediatice in care Rusia – si prin canalele diplomatice, si prin canale mediatice – spunea ca acesti militari sunt activisti locali, nu armata rusa. Totul a dus la o situatie in care statele membre UE, timp de multe saptamani, in loc sa se concentreze pe posibilitatea unor actiuni comune, de fapt discutau daca acesti soldati sunt rusi sau nu.

Acest tip de denaturare a adevarului creeaza probleme de raspuns diplomatic pentru Uniunea Europeana. Si cred ca in acest sens anume propaganda rusa a fost eficienta, pentru ca a deturnat atentia statelor europene de la discutii privind posibilele reactii comune la anexarea Crimeei la niste discutii orientate intr-o directie care in acel moment i-a convenit Rusiei.

Rep.: Dar, la nivelul tarilor din Europa Centrala si de Est, inclusiv Romania sau Republica Moldova, credeti ca se pune problema unui risc real de schimbare, prin astfel de mijloace informationale, a politicilor publice, sociale, economice? Daca ne gandim la cele 15-20% din populatie la care va refereati…

N.P.: Eficienta propagandei rusesti si gradul de expunere sunt foarte diferite de la o tara la alta. Pentru majoritatea statelor membre UE, dar si pentru Georgia, unde presa rusa nu are acces direct, vorbim mai degraba de faptul ca Rusia incearca mai degraba sa influenteze dezbaterile prin metode indirecte. Or, intr-o buna parte a Europei, mesajul diplomatic rus actual se suprapune pe mai multe „clustere”, preferinte social-politice mai vechi.

De exemplu, Rusia mizeaza foarte mult pe antiamericanismul destul de raspandit in anumite segmente de opinie publica europeana. Se mizeaza pe sentimentele antiimigratie din UE si, printr-un mesaj de antiimigratie, uneori antimusulman Rusia iarasi incearca sa extinda gradul de receptivitate a anumitor audiente europene.

Deci modul in care Rusia incearca sa-si vanda propria versiune a evenimentelor este deseori impachetat de o maniera care face apel la antiamericanism, la sentimente antimusulmane, sentimente antihomosexuale – si acestea raspandite, chiar daca nu dominante, si in UE. Si, oferind propria propaganda la pachet cu astfel de sentimente mai ancorate in preocuparile politice din unele state europene, Rusia reuseste sa devina cat de cat convingatoare pentru noi grupuri tinta atat in randul publicului, cat si al elitelor politice care, deseori, nu sunt foarte interesate de Rusia sau Ucraina per se. Asta, daca doriti, este situatia din statele unde nu exista comunitati de vorbitori de limba rusa sau nu se afla in apropierea imediata a Rusiei.

Situatia e mult mai diferita in tari precum cele baltice, in special Letonia si Estonia, care au comunitati foarte mari de vorbitori de limba rusa, care consuma foarte mult presa rusa in original. Situatia e foarte similara si in Republica Moldova – o buna parte din vorbitorii de romana din Republica Moldova se uita,de fapt, mai mult la posturi de televiziune rusesti. Or, aici metodele de influenta mediatica ruseasca sunt mult mai directe.

Rep.: Se poate repeta discursul propagandistic folosit in cazul Ucrainei – referirile nationaliste, unitatea crestina, acuzatiile de neonazism – si in alte zone de potential conflict, in Republica Moldova de exemplu?

N.P.: Acest lucru se face deja. Se mizeaza mai ales pe un parteneriat mai mult sau mai putin explicit cu Biserica atat din Ucraina, cat si din Moldova si Georgia.

Rep.: Cat de eficient e acest demers?

N.P.: Este relativ eficient. Si cel putin Rusiei i-a reusit in mare parte asocierea UE cu anumite practici, inclusiv politicile de antidiscriminare. A reusit sa-si faca din o buna parte din bisericile locale un aliat ideologic si a reusit sa reprezinte UE ca fiind excesiv de preocupata de drepturile homosexualilor. Acest mic subiect, de exemplu, a fost folosit deschis pentru a denigra si pentru a prezenta UE ca fiind o forta decadenta care erodeaza valorile „traditionale”.

Rep.: Si, in acest moment, cat de receptiv la un asemenea discurs este publicul din Republica Moldova, de exemplu?

N.P.: Pana la urma cred ca acest tip de discurs afecteaza anumite segmente din populatie, probabil a permis o oarecare mobilizare a unor grupuri relativ mici ultrareligioase.

Dar, pana la urma, nu cred ca aceasta e cea mai mare problema a imaginii Europei in cazul unei tari ca Moldova sau Ucraina. Chiar si in Ucraina, in pofida faptului ca e de fapt mult mai expusa mediului informational rusesc, pana la urma am vazut ca Rusia nu a reusit sa-si atinga obiectivele prin metode nemilitare, si nici sa extinda conflictul militar pe o jumatate intreaga a Ucrainei, cum se spera initia.

Desigur faptul ca Rusia a utilizat deschis forta militara e impresionant, dar aceasta interventie vine sa mascheze si faptul ca pana la urma instrumentele politice, economice, diplomatice, propagandistice, si ‘bastonul’ si ‘morcovul’ – toate luate impreuna nu au fost suficiente ca Rusia sa-si atinga obiectivele sale in intreaga Ucraina. Deci chiar in Ucraina majoritatea vorbitorilor de limba rusa au ramas fideli autoritatilor de la Kiev.

Da, aceasta propaganda e eficienta, dar nu schimba fundamental directia acestor tari, ca Ucraina sau Republica Moldova, cu o identitate contestata, slaba, cu stat disfunctional. In Moldova se observa o crestere drastica a sentimentelor eurosceptice, o scadere drastica a sprijinului pentru integrare europeana…

Rep.: Ati spus, la conferinta Eurosfat desfasurata vineri la Bucuresti, ca un motiv este esecul luptei anticoruptie…

N.P.: Exact. Dar as crede ca cea mai mare parte a explicatiei pentru euroscepticismul crescand din Moldova nu tine atat de mesajul conservator si formal religios care vine din Rusia, ci in primul rand din cauza anumitor esecuri ale guvernarii de la Chisinau.

Rep.: O intrebare de la un cititor HotNews.ro, care afirma ca un element al „soft power”-ului rusesc ar fi exportul de coruptie, inclusiv catre Romania. Citez: „La noi o parte majoritara a politicienilor gusta cu apetenta din acest fruct. Considerati acest comportament al elitelor politice o vulnerabilitatea a Romaniei?”

N.P.: Eu cred ca in Romania, chiar si in cei mai dificili ani, gradul de coruptie a fost intotdeauna mult mai mic decat intr-un stat ca Ucraina sau Republica Moldova. Si aici ma refer atat la coruptia la varf, cat si la coruptia de la interfata dintre stat si cetatean, ca e vorba de politia rutiera, inspectoratul fiscal, serviciul de eliberare a pasapoartelor sau medici etc.. In sensul acesta, gradul de coruptie dintr-un stat ca Ucraina sau Moldova a fost mult mai mare decat in tari ca Romania sau Bulgaria. Si, evident, cu progresele pe care le inregistreaza Romania in continuare, acest decalaj s-a marit si mai mult.

Rusia utilizeaza constient portitele de oportunitate care i se deschid pentru a influenta state vecine prin metode de corupere a clasei politice. Dar adevarul e ca, pana la urma, esecul si lipsa de capacitate de a rezista acestor tentatii tine in primul si in primul rand de clasa politica de la Chisinau sau Kiev. In Ucraina, un canal important de corupere a clasei politice a fost sistemul energetic, dar, iarasi, clasa politica ucraineana s-a implicat activ in acest joc, inclusiv fortele formal proeuropene.

Si la Chisinau avem o situatie in care de sase ani tara e guvernata de forte pro-europene care au avut foarte multe realizari in relatia cu UE – si acordul de asociere, si zona de liber schimb si liberalizarea transportului aerian si liberalizarea vizelor si zeci de alte realizari in relatia cu Uniunea Europeana.

Dar cand vine vorba de privatizari, doua mari si importante obiective pentru economia din Republica Moldova – aeroportul din Chisinau si cea mai mare banca de stat pe atunci, Banca de Economii – au fost oferite prin metode netransparente, fara licitatii deschise, unor grupuri obscure oarecum conectate la Rusia. Fapt care a decredibilizat guvernarea de la Chisinau atat in UE, cat mai ales in fata propriilor alegatori. Deci aceste practici nu foarte europene pe segmentul privatizarilor si al licitatiilor publice poarta o responsabilitate care in primul si primul rand revine Chisinaului.

Rep.: In cadrul UE si NATO se tot discuta ce trebuie sa faca tarile din Europa si organizatiile vestice pentru a face fata ofensivei informationale, propagandei rusesti. Exista teorii ca o actiune de contrapropaganda ar fi la fel de nociva… Cum vedeti lucrurile in privinta reactiei de care are nevoie Vestul?

N.P.: Problema UE este ca nu poate functiona ca Rusia in acest conflict informational, pentru ca o buna parte din mesajele Rusiei sunt impachetate in minciuni, exagerari, reportaje false. Or, ne dam bine seama ca in conditiile unei prese libere, unei societati democratice, unei finantari media transparente acest lucru nu e posibil.

Rep.: In Romania, de exemplu, e o problema cu finantarea media. Si exista probleme similare si in alte tari din regiune…

N.P.: Da, dar o buna parte din aceste probleme sunt probleme interne ale statelor europene respective.

Problema e greutatea de a contracara ceea ce spune Rusia. Putem face o comparatie: Rusia se plaseaza, ca nivel de limbaj in propaganda sa, undeva la nivelul presei de bulevard, care provoaca scandal inclusiv prin minciuni, dar ajunge la un numar mai mare de cititori, in contul acestei metode deseori iresponsabile si mincinoase de a impacheta informatia. Rusia face acest lucru prin politica sa mediatica. Orice strategie de a reactiona la aceste eforturi va fi mai degraba comparabila cu presa de calitate, care este mai putin citita in orice situatie. Deci exista anumite limite in capacitatea statelor europene de a raspunde in aceste ostilitati informationale.

Pe de alta parte, e foarte important sa se investeasca in explicarea politicilor europene. De exemplu, in state ca Ucraina, Georgia sau Moldova au circulat foarte multe mituri si minciuni fata de efectele acordului de asociere in aceste tari. Din nou, UE poate investi – si a si investit – in explicarea beneficiilor acordului de asociere.

Fostul premier al Ucrainei in epoca Ianukovici, Azarov, la un anumit moment spusese ca acordul de asocere ar impune Ucrainei sa legalizeze casatoriile homosexuale. Or, acest lucru era o minciuna. Dar pana si prim-ministrul Ucrainei, care urma sa semneze acest acord, a folosit o minciuna existenta in acel moment in propaganda antioccidentala. Pe asemenea tip de minciuni se pot face corectari ale modului cum actiunile europene sunt percepute in anumite tari.