INTERVIU. Noul album Byron și povestea unei fotografii pe care să n-o uiți când mergi la vot

​Noul material discografic de la Byron a ieșit în cea mai potrivită perioadă posibilă. „Nouă” e un album concept despre România, poporul român și toate problemele din societatea noastră. L-au lansat în cadrul unui concert sold-out la Arenele Romane. Evenimentul a avut loc pe 9 noiembrie, evident. Deci fix înainte de alegerile prezidențiale și ziua națională a României. E cadoul perfect pentru fiecare român care spune că-și iubește țara.

Asta nu înseamnă că băieții cântă despre cât de norocoși suntem că ne-am născut în România. Nu o să găsești multă mândrie națională pe „Nouă”. E o privire critică asupra rahatului în care trăim dar și un prilej de autoevaluare. Noi suntem de vină pentru situația asta. Și ai nevoie de un astfel de material care să te facă să-ți dai seama că nu rezolvi nimic dacă dai vina pe altcineva. Mai ales pe concepte de genul „statul” sau „sistemul”.

Chestii care nu înseamnă nimic concret, sunt doar niște idei abstracte. Căutăm țapul ispășitor, ne facem că plouă, râdem când ar trebui să plângem și astea sunt doar câteva dintre problemele noastre, ale tuturor. Pe restul o să le găsești tot pe „Nouă”. Le cântă Dan Byron în metafore mai mult sau mai puțin evidente.

E clar că omul e preocupat de români și România, așa că l-am sunat să vorbim despre rădăcinile problemelor noastre, clasa politică, identitate națională și ce le urează românilor de 1 decembrie:

Ce te atrage la poporul român atât de mult încât să faci un album concept despre el?

Nu e vorba că mă atrage, e vorba că fac parte din el. Eu vorbesc despre mine, nu neapărat despre poporul român. E o chestie asumată. Nu scriu despre altcineva. Tot ce scriu e un filtru al unor realități. Iar filtrul ăla sunt eu.

Te regăsești în acțiunile compatrioților?

Nu neapărat că mă regăsesc. Le știu foarte bine. Nu mă surprinde nimic, știu cum e poporul român. M-am referit la mine dar nu e un album autobiografic. România e trecută prin filtrul meu. Sunt un observator. Mă și regăsesc dar sunt și separat de societate.

Ai ales o copertă interesantă pentru a prezenta muzica de pe material. De ce se potrivește și care-i povestea ei?

Fotografia e făcută de Cristian Șuțu, un prieten bun de-al meu, în timpul unui turneu prin țară. A fotografia tot felul de oameni în cadrul campaniei „Portret de român”. La un moment dat a ajuns în Humulești, de unde mi-a trimis câteva poze. M-a întrebat ce părere am despre ele. Când am văzut fotografia aia am rămas șocat. Mi-a transmis multe stări din prima. A fost ca un pumn în stomac.

În perioada când căutam poze pentru copertă mi-a revenit imaginea asta în cap și mi-am dat seama că s-ar potrivi. Respectiva doamnă își aranja basmaua în poză. Nu plângea sau ceva de genul. Pur și simplu se aranja. Sunt poze cu ea în care stă normal în fața camerei, dar sunt mai banale, nu-ți transmit nimic.

Asta cu mâinile pe față a fost o greșeală, de fapt. Cristi lucra la setările aparatului de fotografiat când a făcut-o. În spatele mâinilor există o expresie. Poate să fie de dezamăgire, tristețe, poate fi interpretată în mai multe feluri.

Te-ai gândit să mergi s-o găsești și să-i dai albumul?

M-am gândit să fac chestia asta dar a făcut-o deja o prietenă bună care locuiește acolo. Nu am apucat s-o întreb ce reacție a avut dar o să fac asta în curând. Nu știu cât de mult își dă seama dânsa ce înseamnă un album sau că e pe copertă. Practic nu prea face parte din cultura ei.

Mi-ai spus că imaginea ți-a stârnit o reacție viscerală. Asta crezi că o să se întâmple și cu ascultătorii albumului?

Nu pot decât să sper. Vrea ca albumul ăsta să nu lase pe nimeni indiferent. De altfel asta face și fotografia. Ea transmite o emoție, oricare ar fi ea. Albumul e plin de metafore. Dar și dacă iei toate cuvintele ad litteram se potrivesc pentru a descrie societatea din România. Există o doză bună de suprarealism la noi.

Ești de acord cu asta? Crezi că trăim vremuri suprarealiste?

Nu știu dacă suprarealism e cuvântul potrivit, dar da, trăim vremuri bizare. Asta și pentru că societatea românească încearcă să sară peste niște etape în evoluția ei. Ne confruntăm cu tot felul de angoase provocate de neînțelegere. Nu înțelegem ce ni se întâmplă. Cred că luăm multe lucruri ca făcând parte din ordinea lucrurilor. Nu ne închipuim că și noi facem parte din ele. Cum ar fi de exemplu ideea de stat, Guvern, președinte sau Parlament.

Românii au impresia că statul e altcineva, o instituție care produce bani și care dă poporului atâția bani cât consideră că merită. Din cauza acestei idei greșite se întâmplă multe aiureli. Ies oameni la pensie și după o viață de muncă votează pe cine le mărește pensia. Dar nu înțeleg de unde vin banii ăia. O tratează ca fiind o chestie externă.

De-a lungul istoriei genului rock, majoritatea artiștilor s-au implicat în treburi civice într-un fel sau altul. Crezi că ai o obligație să vorbești despre problemele societății în care trăiești?

Nu cred că e o obligație. Și nu se limitează doar la muzica rock. Dacă ne uităm în istorie o să vedem foarte mulți artiști din foarte multe domenii care s-a implicat civic. Sau care au vorbit despre perioada lor. Asta trebuie să facă un artist. Să vorbească despre ce i se întâmplă lui. Avem manuale de istorie, Wikipedia, cărți, putem citi despre o perioada istorică. Dar un artist poate să-ți povestească punctul lui de vedere despre ce a trăit în perioada și în locul ăla. Asta face opera lui de artă și mai valoroasă.

E destul să vorbești despre asta? Crezi că ascultătorii vor deveni cetățeni mai buni după audiție?

Dacă albumul ar avea un scop de genul ăsta, înseamnă că noi ne asumăm un fel de formă de educație alternativă. Ceea ce nu cred că e cazul. Arta trebuie să descrie și să atragă atenția. Nu poate să schimbe ceva concret.

Dar are o influență.

Bineînțeles că are o influență. Dar cred că mai mult contează ce spune artistul decât ce cântă. Spre exemplu, dacă vorbesc despre o persoană înainte să cânt o piesă despre individul respectiv, cred că ar avea un impact mult mai puternic.

Cuvântul vorbit e mult mai important. Așa e, am făcut o grămadă de metafore pe album, asta înseamnă că ce auzi poate fi interpretat în mai multe feluri de către ascultători. Nu v-am spus părerile mele subiective și de zi cu zi. Am descris ce se întâmplă în jurul nostru.

Hai să vorbim despre piesa „Șobolani și ciocoi”, care-i despre clasa politică. Ce părere ai despre ce se întâmplă zilele astea în România?

Nu știu cât de importantă e părerea mea. Eu văd lucrurile din punctul de vedere al unui om normal. Sunt artist și am făcut un album despre România dar asta nu înseamnă că știu eu mai bine. Dar am observat că unele județe cu un procentaj mic de oameni angajați votează într-o anumită direcție. PSD-ul a ieșit în opt județe pe primul loc. Acolo unde forța de muncă este sub 20%. Oameni care sunt asistați sociali și nu înțeleg cum funcționează nimic.

Ei cred că dacă va ieși PSD-ul vor putea să nu facă nimic în continuare.

Cine crezi că va ieși președinte și vei fi mulțumit de rezultat?

Bănuiesc că Iohannis o să iasă. Nu știu dacă sunt chiar mulțumit. Aș fi vrut poate să schimbăm foaia cu totul. Dar în momentul de față trebuie să iasă el că pe partea cealaltă e nasol.

După „Șobolani și ciocoi” urmează piesa „Râzi”, unde vorbești despre ignoranța oamenilor. Crezi că asta stă la baza tuturor relelor de la noi?

Nu e neapărat despre ignoranță. E mai mult despre faptul că facem haz de necaz chiar dacă știm cum stă situația. Deci nu ignorăm nimic. Observăm că e nasol. Ignoranța din piesă e exprimată în versurile despre copilărie. Ce bine era când nu știam, când credeam că e ca-n povești și nu înțelegeam diferențele dintre personajele din societate. Actorul și politicianul, polițistul și milițianul și tot așa.

Atunci de unde crezi că pleacă tot răul?

Cred că de la noi înșine. Majoritatea ne uităm în sus și spunem că politica ne strică. Nu, așa suntem noi ca oameni. Am ieșit din Evul Mediu și ne-am trezit în capitalism. Nu avem cum să avem o gândire liberă. Mai ales că mulți dintre noi nu înțeleg cum funcționează sistemul.

Ai spune că poporul român e autodistructiv?

Este, sigur, dintotdeauna. Dacă faci doar haz de necaz și nu faci nimic altceva, atunci e grav. Deși câteodată facem haz de necaz ca să avem și un pic de optimism.

Apropo de optimism, „Cântec de leagăn”, piesa care încheie albumul, e ca un anti-imn, opusul la „Deșteaptă-te, române”. Pentru că ai plasat-o la finalul materialului, nu lași loc de optimism. Chiar atât de gravă e situația?

Este un anti-imn și pe tot parcursul materialului sunt aluzii la „Deșteaptă-te, române”. Se vorbește mult despre vise, somn, tot timpul în altă formă. În cursul vieții mele nu cred că România va fi altfel decât e deja. Dacă anti-imnul ăsta va fi doar o chestie de care ne vom aminti la un moment dat, eu o să fiu cel mai fericit om de pe planetă. Dar eu nu cred că lucrurile se vor schimba. Noi așa suntem. Noi ar trebui să evoluăm în primul rând în gândire. Știi ce facem în momentul ăsta? Importăm gândire. De la americani, germani, cine vrei tu. Impresia mea despre români e că nu avem aproape nimic original. Și tot ce luăm parcă-i făcut în China. Toate chestiile pe care le luăm sunt pe jumătate. Îmi pare rău că nu spun nimic pozitiv dar așa văd lucrurile.

Nu avem identitate națională?

Nu, îmi pare rău s-o spun. Dar nici nu știu cum am putea să o dobândim. Habar nu am nici dacă se va întâmpla asta vreodată. În timpul vieții mele sigur nu. Eu fac parte dintr-o bulă. Tu la fel. Probabil că bulele noastre sunt asemănătoare. Dar dacă mergi prin România și te plimbi prin locuri mai puțin umblate de tine, o să vezi România aia de care ai fugit, pe care nu o vrei. O să observi cum pe marginile drumurilor sunt aruncate milioane de gunoaie. Nu pentru că ar fi o groapă de gunoi, ci pentru că nimănui nu-i pasă.

Toată lumea parcă-i în trecere în țara asta. Peste tot e plin de gunoi în țara asta. Ne reprezintă.

Mulți români au găsit o soluție la problemele din societatea noastră: au plecat în străinătate. Tu te-ai gândit vreodată să pleci din țară? Ce te-a oprit?

Pentru mine emigrația e o chestie cât se poate de naturală. E o decizie luată de niște oameni care nu s-au săturat de politică. S-au săturat de poporul român. Ei fug de felul nostru de a fi. Nu cred că e nimeni atât de sfânt încât să nu se fi gândit măcar o dată la asta. Toți ne-am gândit sau ne gândim în continuare să plecăm. Cum ar fi dacă ar ieși Dăncilă președinte? Te-ai gândi la emigrare? Exact despre asta vorbim. Știm că lucrurile sunt sub control și presupunem că nu se va întâmpla asta. Dar dacă se întâmplă? Mulți se vor gândi din nou la plecare.

M-am gândit și eu la un moment dat, prin 2013, ceva de genul ăsta. Am cochetat cu ideea jumătate de an. Nu am plecat pentru că am avut motive foarte egoiste. Așa cum e țara asta, eu ca artist pot să mă exprim, pot să fac niște albume, să vorbesc inclusiv despre România și pot să am succes ca să trăiesc din asta.

Dacă plec într-o țară străină, una în care cunosc limba, și eu știu doar pe cea engleză, acolo m-aș lovi de alte probleme. Joburile pentru noi, cei care emigrăm, sunt alea de jos. Suntem niște outsideri. Eu nu am lucrat într-un sistem de la 19 ani. Ar fi ciudat să mă apuc la 41 de ani. Aș încerca să cânt, dar ei îi au deja pe ai lor. Eu vin să-i învăț pe ei să cânte? Ce facem noi aici cu cântatul tot de la ei vine. E imitația culturii occidentale, americane, englezești, etc. Cultură de peste 50 de ani. Nu cred că aș putea să trăiesc din asta în străinătate.

Urmează să sărbătorim ziua națională. Ce le urezi românilor de 1 decembrie?

Să-și deschidă mințile. Cred că urarea asta ar putea să aibă un sens.