INTERVIU Pablo Berger, regizorul lui "Alba ca Zapada": "Filmul e ca lasagna"

Are ceva din Charlot, desi nu seamana fizic cu el. La Berlin, unde am realizat interviul inaintea ceremoniei decernarii Premiilor Academiei Europene de Film unde a fost nominalizat pentru regie, cineastul spaniol a comparat filmul cu lasagna. Pe urma am vazut ca intr-un interviu din „The Guardian” de acum cateva luni termenul de comparatie era paella. Pacat ca nu l-am intrebat despre bucatarie. Sigur gateste.

Reporter: Daca o zana v-ar spune: „Poti ramane in prezent si face orice film vrei sau te poti intoarce in anii 20 si face numai film mut si alb-negru” ce ati alege?

Pablo Berger: Imi place sa traiesc in prezent. Nu sunt un nostalgic, nu cred ca inainte era mai bine. Sigur ca filmele mute imi sunt cele mai dragi si ca reprezinta perioada mea preferata din istoria cinematografiei. Nici n-as spune ca n-o sa mai fac niciodata film mut, dar as alege cu siguranta prezentul. Se intampla atat de multe in prezent, sunt atatea povesti bune incat pot face mult mai multe filme decat doar basme. (Rade.)

Rep: V-ati definit filmul in multe feluri – experienta senzoriala, calatorie in timp, basm. Cum ati reusit sa le puneti pe la un loc?

P.B.: M-am apropiat de acest film ca si cum ar fi fost ultimul, asa ca am turnat multe obsesii in el. Imi place ideea ca filmele sunt ca o lasagna, ca trebuie sa contina multe lucruri, multe straturi pentru fiecare spectator. Insa filmele nu ies asa cum dorim, au viata lor.

Inainte de a incepe filmarile ai in cap o gramada de lucruri pe care ai vrea sa le spui, dar cand incepi turnajul totul se intampla atat de repede, cu accidente fantastice, asa ca pana la urma filmul o ia in alta directie. As spune chiar ca filmele sunt neterminate pana cand sunt vazute de spectatori. Si fiecare film e diferit. De pilda, sunt convins ca ati vazut in film lucruri pe care nimeni altcineva nu le-a vazut, iar asta face ca cinemaul sa fie atat de bogat.

Rep: E cazul maimutei care seamana cu Chewbacca din „Razboiul stelelor”?

P.B.: Nu-mi amintesc de maimuta!… Asta imi si place in cinema: fiecare vede altceva. Sunt sigur ca maimuta exista, dar nu-mi amintesc unde. As putea glumi si spune ca am introdus imagini subliminale sau ca e posibil ca monteurul sa fi introdus maimuta fara sa-mi spuna. (Rade.) Sunt fan „Razboiul stelelor” si filmul meu e plin de referinte la alte filme. Sunt inainte de toate spectator, nu cineast. Imi place mai mult sa vad filme din fotoliu decat sa ma scol la 5 dimineata si sa merg pe platou.

„Alba ca Zapada” / „Blancanieves” a fost premiat de Academia Europeana de Film pentru costume. Premiul se alatura unei lungi liste de distinctii care ar putea culmina cu o nominalizare la Oscarul pentru film strain.

Rep: Cum v-a venit ideea sa combinati „Alba ca Zapada” cu corida?

P.B: La origine s-au aflat mai multe fotografii alb-negru realizate de celebrul fotograf spaniol Cristina Garcia Rodero din volumul „Espagna culta”, publicat la inceputul anilor 90. Mi-a atras atentia in mod special o serie de fotografii cu toreadori pitici. Acest fotograf facea de regula fotografii documentare, dar de asta data i-a pus pe subiecti sa pozeze.

Era atata demnitate si atata forta in acesti mici oameni mari incat m-am trezit intrebandu-ma ce-ar fi daca as pune-o in mijlocul acestor pitici toreadori pe Alba ca Zapada imbracata in toreador? M-am simtit putin ca Roger Corman cand facea filme in anii 60-70. Aveam posterul inainte de a avea filmul!…

Rep: Cum ati gasit-o pe fetita asta formidabila?

P.B.: Am muncit ceva!.. Am dat anunturi de casting in Madrid, Barcelona si Sevilla, si in plus am folosit internetul, Facebook.ul etc. Nu mai stiu, cred ca am strans 3-4000 de fetite. Am vrut ca ele sa nu mai fi jucat niciodata. Cu trei saptamani inainte de inceperea filmarilor aveam intreaga distributie, dar nu aveam fetita, ceea ce ne ingrijora destul de mult. Si dintr-o data a aparut.

N-am avut o lista de finaliste din care sa alegem dar, cand am vazut-o, am stiut. Ochii ei, felul cum clipea, cum se misca. M-a facut sa plang de la bun inceput cand am pus-o la casting sa joace cea mai emotionala scena a filmului, intalnirea cu tatal.

Rep: Faptul ca filmul era mut a pus mai multa presiune pe ea?

P.B.: Cand lucrezi cu copii, trebuie sa iei orice presiune de pe umerii lor. Sigur ca eu si producatorul eram stresati. Intreaga productie, milioane de euro depindeau de un copil de 9 ani care nu mai jucase niciodata. Trebuia sa avem incredere si am avut.

Sofia are scene grele, cu staruri ca Angela Molina sau Maribel Verdu, dar a fost perfect echilibrata. A fost ca o perla neagra pentru noi. Tin minte ca discutam cu directorul de casting si spuneam: „Trebuie sa gasim o a doua Ana Torrent, o fetita care sa vorbeasca cu ochii”.

Rep: Uneori copiii nu realizeaza presiunea din jurul lor, de aceea se poarta normal. Poate ca Sofia Oria nu era constienta ca ducea milioane de euro in spate.

P.B: Filmarile au avut loc vara, deci pentru ea a fost un fel de tabara, iar responsabilitatea mea si a echipei a fost sa-i dam senzatia ca ne distram cu totii, ca ne jucam. Cum directorul meu de imagine are si el copii, am putut mai usor sa ii cream acest mediu jucaus. Si actorii ne-au ajutat mult. De fapt, copiii nu joaca, ei sunt, pur si simplu.

Rep: Aveti un nou proiect?

P.B.: Anul acesta e fost o nebunie. Gala EFA e cireasa de pe tort. Totul a inceput la Toronto in 2012, a continuat cu San Sebastian, Premiile Goya, cursa pentru nominalizarea la Oscar samd. De-abia in 2014 o sa decid ce proiect voi face. Am scenarii, pentru ca intre „Torremolinos 73” si „Alba ca Zapada” am apucat sa scriu cateva.

Noi, regizorii, vorbim foarte mult despre filmele noastre, de fapt, atunci ne si gandim la ele, iar eu, tot vorbind, mi-am dat seama ca scurtmetrajele si filmele mele au ceva in comun: exista un mare strat emotional (care pe mine ma intereseaza cel mai mult), sub care vine elementul surpriza (nimeni sa nu stie ce se poate intampla in secventa urmatoare) si, in fine, umorul. As vrea ca urmmatorul meu film sa aiba aceste trei elemente.

Rep: Cum e sa fii nominalizat alaturi de mari rgizori?

P.B.: E o mare onoare si o mare surpriza. Pentru mine un premiu inseamna promovare pentru ca vreau ca si mai multa lume sa vada filmul. As mai vrea sa imi fie de-acum inainte mai usor sa finantez urmatoarele filme. Mi-a luat opt ani sa fac „Alba ca Zapada”. Am facut doar doua filme pana acum, dar amandoua au fost coproductii.

„Torremolinos 73” a fost coproductie cu Danemarca, iar „Alba ca Zapada” cu Franta si Belgia, si fara sprijinul unei institutii ca Eurimages n-as fi facut niciun film pana acum. Sunt foarte convins ca si al treilea va fi o coproductie internationala. Sigur ca raman cu radacinile in cinematograful spaniol si continui sa cred ca sunt tone de talent in Spania, de la actori la tehnicieni si regizori.

Rep: Vreti sa transmiteti ceva publicului din Romania unde filmul ruleaza in aceste zile?

P.B.: Am fost la TIFF si am avut o supriza foarte placuta. Am intalnit un public educat si un festival cu multi cineasti valorosi invitati, asa ca impresia mea despre Romania a fost extrem de buna. As vrea ca spectatorii sa se lase in voia filmului. Sa nu gandeasca, doar sa simta si sa viseze timp de 105 de minute.

Trailer: