INTERVIU. Silent Strike și Makunouchi Bento- un album de muzică ambientală folclorică, plin cu sunete din Banat înregistrate în urmă cu 100 de ani

Producătorul de muzică electronică Silent Strike a lansat recent, împreună cu trupa timișoreană Makunouchi Bento, un album inspirat din muzica ambientală folclorică din Banat, înregistrată în urmă cu o sută de ani de compozitorul Bela Bartok. Albumul se numește „Ghostophonia”.

La fel ca majoritatea producătorilor de muzică electronică, Silent Strike colaborează cu foarte mulți artiști. A lucrat cu Ada Milea, Kazi Ploae, Muse Quartet, Norzeatic, Alexandrina sau EM44. Are și o relație specială cu Deliric, de peste 15 ani. Din relația aia au ieșit și două dintre cele mai faine albume de rap experimental lansate până acum pe piața din România, pe lângă multe alte piese excelente.

Cea mai nouă colaborare semnată de Silent Strike e împreună cu Makunouchi Bento, o trupă timișoreană care face niște muzică experimentală excelentă, dar prea puțin cunoscută publicului larg din România. Nu e prima oară când lucrează împreună. Au o istorie lungă în spate, dar acum s-au decis să facă un album cap-coadă. Se numește „Ghostophonia” și e un material inspirat de înregistrările făcute de compozitorul Bela Bartok acum o sută de ani în Banat.

„Ghostophonia” sună ca o combinație de muzică ambientală cu elemente folclorice. Cu greu o să găsești ceva asemănător în muzica românească. Faptul că sample-urile de pe album sunt din trecutul îndepărtat îți dă și filme „creepy” în timp ce-l asculți.

Albumul a ieșit la casa de discuri „Cinemaude”, un label fondat de Silent Strike, unde va scoate exclusiv muzică cinematică și ambientală. Cu ocazia acestei duble lansări, album și label, am stat de vorbă cu Silent Strike despre colaborarea cu Makunouchi Bento, înregistrările lui Bela Bartok și de ce și-a lansat o casă de discuri specializată pe muzică cinematică:

Cum ai ajuns să colaborezi cu timișorenii de la Makunouchi Bento? Ce te-a atras la muzica lor?

Comunic cu ei de aproape zece ani iar cu Valentin (Toma Carnagiu) vorbesc aproape zilnic. M-au atras tocmai părțile cinematice și acustice din muzica lor. Nu avem gusturi foarte diferite și putem schimba lejer păreri, idei, nu numai din domeniul muzicii.

Ei au venit cu ideea să faceți un proiect inspirat din sunetele folclorice ale Banatului sau de unde a pornit totul?

Ideea a venit de la Lucian Ban. „Retracing Bartók” a fost conceput ca un proiect multidisciplinar de arheologie culturală dezvoltat de-a lungul mai multor ani începând cu 2018 și face parte din programul „Timișoara 2021 Capitala Europeană a Culturii”.

Proiectul este co-produs de Jazz Updates și TM2021 și este curatoriat de pianistul newyorkez de origine română Lucian Ban împreună cu Jazz Updates. Când mi-a explicat Lucian pe scurt despre ce e vorba, m-am gândit din prima că aici aș putea găsi punctul comun pentru un album cu Makunouchi Bento.

Ei sunt mai apropiați din toate punctele de vedere de zona din care sunt culese cântecele.

Sunetele din Banat au fost înregistrate de Bela Bartok, acum mai bine de un secol. Unde le-ați găsit?

Nu sunt doar niște sunete simple culese din Banat. Aceasta colecție, din care noi am folosit doar o mică parte pentru Ghostophonia, conține în jur de 3500 de cântece instrumentale și vocale. Putem spune că ne-am ajutat de cea mai mare și importantă colecție de cântece de folclor din Transilvania, transcrisă pe partitură și înregistrată cu ajutorul fonografului pe cilindri de ceară, după o metodă proprie lui Bartok.

Jazz Updates împreună cu Lucian Ban au colaborat cu Németh István Csaba, cercetător la Institutul de Muzicologie al Academiei Științifice Maghiare și profesor la Universitatea de Muzică Franz Liszt – Departamentul pentru Muzică Populară. Înregistrările sunt de la Muzeul de Etnografie din Budapesta/Academia din Budapesta și Academia de Muzică. A fost o muncă de cercetare și selecție a materialului, cântecele au fost restaurate digital.

Ce ne poți spune despre influența compozitorului asupra materialului „Ghostophonia”?

Nu există o legătură între compozițiile lui Bartok și acest material. Nu am vrut să ne lăsăm influențați de compozițiile sale, am încercat să ne inspiram doar din folclorul cules și să folosim metodele noastre de manipulare de sunet, sinteza, compoziție etc. Apoi trebuia să ne încadrăm și în conceptul propus de noi pentru acest LP, adică cel de muzică cinematică, „ghostly”, ambient.

Ai mai lucrat cu astfel de sample-uri?

Nu lucrez cu samples în general, dar e binevenită o provocare nouă.

De ce ați ales acest titlu și ce reprezintă? Dar coperta?

Ghostophonia = simfonia vijelioasă a fantomelor, pe scurt. Coperta, realizată de Sorina Vazelina, e un fel de zeitate păgână dintr-o cultură paralelă care combină simbolistică și mister din foarte multe culturi reale dar și imaginare.

Până și titlurile pieselor evocă viața sătenilor de acum un secol.

Felix de la Makunouchi Bento a venit cu titlurile.

El și-a imaginat un tablou uriaș într-un muzeu în care greu distingi personajele sau lucrurile concrete de zgomot, pentru ca înregistările au păstrat mai mult zgomot și haos decât un semnal bine definit. Titlurile sunt fraze care pot forma o poveste cu totul, dar am ales pentru platformele online să folosim variante scurte.

EM44, o artistă cu care ai colaborat foarte mult în trecut, e tot din Banat. Se pare că ai o atracție puternică pentru zona aia a României.

Acum mi-am dat seama. O fi o atracție subconștientă pentru vest.

Ce ai descoperit despre folclorul din Banat după acest proiect?

Am descoperit, spre surprinderea noastră, că majoritatea folclorului păstrat pare o muzică generică sau cel puțin așa l-am perceput noi. De asta ne-am și dorit să-l reimaginăm într-un fel mai picant, mai „dark”, să încercăm să-l arătăm, fără aroganță, și din alt unghi.

Vor urma și alte materiale semnate de tine și Makunouchi Bento?

Cu siguranță vor urma. Am colaborat și în trecut pe două piese Silent Strike și pe o piesă de o ora din proiectul Ewan Hofmann.

„Ghostophonia” s-a auzit deja live la Colegiul Național de Artă din Timișoara. Asta a fost prin vara lui 2019. Vor mai fi concerte Makunouchi Bento și Silent Strike în 2020?

Asta ne și dorim. Performance-ul poate ieși mai interesant decât albumul și cumva diferit de fiecare dată. Colaborăm cu Dan Basu pe vizual și cu siguranță o să avem și apariții live în viitorul apropiat.

Albumul marchează și lansarea propriului tău label, Cinemaude. De ce te-ai decis să lansezi o casă de discuri?

Sunt din ce în ce mai implicat în zona de muzică de film și m-am gândit că în România nu există o identitate clară în acest domeniu. Am zis că lipsește o comunitate formată din artiști care creează muzică cinematică, indiferent că scriu pentru film, teatru, proiecte audio-video sau doar compun albume pentru filme imaginare.

E mai mult o platformă decât o casă de discuri. De aici pot răsări colaborări interesante. Poate va fi și inspirație pentru muzicieni care nu ar aborda genul ăsta sau un loc bun de lansare sau promovare pentru compozitori sau instrumentiști tineri. Rămâne de văzut cum și dacă o să funcționeze totul așa cum mi-am propus.

Ce înseamnă „muzică cinematică”?

Ce înțeleg eu prin muzica cinematică e de fapt o muzică, de cele mai multe ori instrumentală, complexă, ce naște în ascultător un scenarist, iar acesta își poate crea propriile filme sau să-și dezvolte în cap diferite povești interesante pe parcursul audiției.

Ce urmează să apară la Cinemaude?

Următorul album va apărea în martie și este semnat de IIVII II IIVII II, un alias al lui Selfmademusic, din Arad. Sunt în discuții cu mai mulți artiști romani. Am început să primesc și demo-uri încă din prima zi a lansării. Mi-a scris și o formație din Germania că ar fi interesați, dar până acum Cinemaude înseamnă Silent Strike, Makunouchi Bento, Micleusanu M., Selfmademusic și Ewan Hofmann.