​​INTERVIU Tatiana Niculescu Bran, autoarea cartii "Spovedanie la Tanacu", despre filmul lui Cristian Mungiu: "Merita un public inteligent, dispus sa lase deoparte prejudecatile"

Andrei Serban, Lucian Pintilie, Radu Gabrea, Corneliu Porumboiu, Cristi Puiu si Cristian Mungiu au flirtat pe rand cu ideea unui film inspirat din romanul non fiction „Spovedanie la Tanacu”, dar numai Cristian Mungiu a dus ideea pana la capat. Chiar daca filmul „Dupa dealuri” va fi luat probabil la Cannes (selectia se anunta in 19 aprilie), Tatiana Niculescu Bran se indoieste ca el va redeschide in Romania discutia despre Cazul Tanacu, la cativa ani dupa ecoul distorsionat pe care acesta l-a avut in presa. Autoarea reface pentru HotNews.ro povestea filmului.

Iulia Blaga: Ideea unui film dupa cazul Tanacu i-a suras initial scriitorului Pascal Bruckner.

Tatiana Niculescu Bran: Bruckner a venit in Romania pe la sfarsitul lui 2005, fiindca voia sa scrie un articol despre caz in „Le Monde”. Ne-am intalnit si am vorbit despre ce si cat se stia atunci. Inainte de a incerca sa ia contact cu cei implicati în cazul respectiv, i-am dat cronologia faptelor pe care o facusem pentru BBC World Service si care era o premiera.

Cronologia i-a folosit mult pentru ca din peregrinarile lui prin Moldova nu s-a ales cu mai nimic, nimeni nu voia sa vorbeasca si, pana la urma, articolul lui s-a bazat pe intuitia si pe flerul lui foarte bune, ca si pe cronologie. Pascal Bruckner a venit atunci si cu gandul documentarii discrete pentru un film care l-ar fi interesat pe Roman Polanski, dar nu s-a mai intamplat nimic in acest sens.

– „Cazul Tanacu”, asa cum a fost numit in presa vremii, e legat de moartea unei tinere de 23 de ani, Irina Cornici, in 15 iunie 2005.

– Acuzati de lipsire de libertate urmata de moartea victimei, patru calugarite si un preot au fost judecati si condamnati. Dupa o criza violenta si o internare in spital, considerand ca Irina era posedata, acestia au imobilizat-o, citindu-i timp de doua zile Moliftele Sf. Vasile.

– Cartea „Spovedanie la Tanacu” demonstreaza ca moartea tinerei a fost un accident cauzat de „neglijenta si nepriceperea medicilor pe de o parte, si lipsa de experienta psihologica si spirituala a personalului manastirii, pe de alta parte”.

Cazul Tanacu

In 2006, cand a aparut „Spovedanie la Tanacu” si incepuse procesul, m-a sunat Lucian Pintilie. Am avut mai multe discutii despre carte, dar am refuzat pana la urma sa-i cedez drepturile de autor pentru ca nu mi se permitea nicio parere asupra scenariului. De fapt, ma temeam de maniera lui de a privi universul religios. Ma temeam ca persoanele reale si personajele din carte vor deveni niste simboluri pentru ilustrarea unei viziuni artistice si atat.

Pe urma, cartea l-a interesat pe Radu Gabrea care se gandea fie la un documentar, fie la un film artistic. Am amanat o eventuala colaborare. Corneliu Porumboiu se gandise si el la un moment dat sa faca un film dupa carte, dar nu numai proximitatea geografica l-a impiedicat (el fiind vasluian), ci si faptul ca fusese coleg de scoala cu preotul de la Tanacu si il cunostea bine.

Si Cristi Puiu s-a gandit la un posibil film. Am avut o singura discutie pe tema asta, iar el era deja presat de proiectul „Aurora” pentru care luase deja bani de la CNC. Apoi a aparut Andrei Serban.

Iulia Blaga: Motivele pentru care ei doreau sa faca film erau similare?

Tatiana Niculescu Bran: Nu. De pilda, lui Andrei Serban i se parea ca e o carte cehoviana si o poveste cehoviana, de aceea a vrut sa faca primul lui film ca regizor pornind de la textul meu. Dar pana ne-am cunoscut la Bucuresti (initial mi-a scris un mail de la New York) isi schimbase gandul pentru ca un film i se parea prea costisitor, asa ca am inceput mai modest, lucrand „Spovedanie la Tanacu” in cadrul Academiei Itinerante „Andrei Serban”, unde el facea ateliere cu actori tineri.

Imagine din film

Foto: www.wildbunch.biz

Cand Corina Suteu, directoarea ICR New York si initiatoarea Academiei Itinerante „Andrei Serban”, a vazut rezultatul atelierului nostru, a spus ca acesta trebuie sa devina un spectacol, asa ca am dramatizat textul si in toamna lui 2007 am mers cu totii la New York. A fost prima trupa de actori romani care a urcat pe scena celebrului teatru La MaMa.

Iulia Blaga: Pana la urma de ce n-a mai vrut Andrei Serban sa faca si filmul?

Tatiana Niculescu Bran: Nu stiu, poate fiindca pusese deja in scena piesa de teatru. E interesant ca in 2007 s-a nimerit si Cristian Mungiu la New York. Tocmai lansa în Statele Unite „4 luni, 3 saptamani si 2 zile”. A venit la una dintre repetitiile de final dupa care, seara, am iesit cu totii la o terasa unde el si Andrei Serban au vorbit mult despre cum s-ar putea face un film dupa cartea mea.

N-am mai vorbit cu Cristian Mungiu pana in primavara-vara lui 2011, cand ne-am intalnit intamplator la MTR. Atunci nu mi-a spus ca scrie, ci ca ar vrea sa colaboram cumva, iar spre toamna mi-a adus scenariul pe care se pregatea sa-l depuna la concursul CNC. L-am citit cu inima cat un purice, dar ma temusem degeaba.

Era foarte bine scris si respecta desfasurarea evenimentelor din carte (desi avea si cateva scene noi). Pe Cristian Mungiu pare sa-l fi preocupat un suflet colectiv. Mie asta mi-a placut cand am vazut filmul in varianta lui de prim montaj : nu e un film cu un personaj principal, ci are mai multe centre de atentie si un suflet colectiv care iti transmite sentimentul de neasezare, de dezorientare, de resemnare fizica si metafizica al personajelor.

Iulia Blaga: Ce credeti ca i-a atras pe acesti regizori la asa-zisul Caz Tanacu?

Tatiana Niculescu Bran: Ceea ce Andrei Serban numea „Tanacu din noi”. Povestea aceasta nu e strict romaneasca, desi are toate datele romanesti si moldovenesti – adica o anume perceptie asupra vietii si lumii, marcata de un fel de resemnare, de acceptare fara lupta si de un fatalism pe care le regasim subtil si in filmul lui Mungiu.

– Tatiana Niculescu Bran a fost intre 1995 si 2004 redactor la Radio BBC World Service, sectia romana de la Londra, iar intre 2004 si 2008 a condus biroul BBC World Service de la Bucuresti.

– In 2010, Liternet i-a publicat piesa de teatru „Brancusi contra SUA”, o abordare inedita a procesului intentat de Brancusi statului american in 1926.

– „Spovedanie la Tanacu” a fost publicata in 2006 la Editura Humanitas, urmata in 2008 de „Cartea judecatorilor”.

– Tatiana Niculescu Bran a mai publicat romanul „Noptile patriarhului” (Polirom, 2011), Editura Polirom reeditand recent „Spovedanie la Tanacu” in editie electronica, odata cu publicarea unui nou roman, „In tara lui Dumnezeu”.

Carte de vizita

Dincolo de asta, e o poveste profunda in care se poate regasi oricine – acest lucru l-am vazut in America unde publicul nici nu stia unde e Romania pe harta. Emotia exista si oamenii traiau foarte puternic situatiile legate de viata, moarte, singuratate, neputinta, abuz, chin, Dumnezeu, raporturile cu celalalt pe care suntem dispusi sa-l intelegem sau nu.

Iulia Blaga: Care credeti ca poate fi impactul unui asemenea film in Occident?

Tatiana Niculescu Bran: Sunt foarte curioasa, pentru ca, in ultimii ani, multe filme premiate la festivalurile internationale mie imi produc o mare dezamagire. Ca simplu spectator, am bagat de seama ca exista o pasiune pentru filme care nu spun mai nimic, care sunt sofisticat filmate, eventual, si atat, dar care sunt goale de sens.

Iulia Blaga: Deci filmul lui Mungiu nu e sofisticat?

Tatiana Niculescu Bran: Dimpotriva, are multe subtilitati. Parca ar fi facut din tablouri flamande, din subtilitati de simtire si de imagine care mie imi plac foarte mult. Actorii sunt foarte buni si ai foarte putin senzatia ca joaca. Zici ca sunt luati de pe strada, dintr-un orasel de provincie.

Dar, asa cum cartile mele au nemultumit pe multi pentru ca nu stabilesc vinovatii indubitabile si nu indica solutii, asa o sa nemultumeasca si filmul lui Mungiu, pentru ca nu transeaza nimic.

Iulia Blaga: Ati fost pe platou cand s-a filmat?

Tatiana Niculescu Bran: Nu. S-a turnat intr-un timp record. O sa vedem daca a fost sansa sau nesansa ca pe timpul filmarilor (noiembrie 2011-februrie 2012) a venit potopul de zapada, in vreme ce actiunea se presupune ca avea loc in Postul Pastelui.

Iulia Blaga: Cunoscandu-i pe toti cei implicati, cum credeti ca vor reactiona persoanele reale vazand filmul?

Tatiana Niculescu Bran: Cred ca se vor regasi in multe situatii. Ii va durea pentru ca vor retrai probabil tot ce s-a intamplat, dar nimic din film nu jigneste si nu caricaturizeaza pe nimeni.

„Irina era un caz de boala psihica”

Coperta cartii „Spovedanie la Tanacu”

Foto: Polirom

Iulia Blaga: Am aflat din cartea dumneavoastra de similitudinile dintre sfarsitul Irinei Cornici si cel al Anneliesei Michel despre care s-au facut doua filme in Occident, „Exorcismul lui Emily Rose” si „Requiem”.

Tatiana Niculescu Bran: Eu cred ca Irina era un caz de boala psihica, iar Emily Rose/ Anneliese Michel, unul de posedare. In cazul Anneliese Michel, preotul (catolic) a fost asistat de un psihiatru, iar sedintele de exorcizare au fost inregistrate si au devenit proba in process – ceea ce la noi nu se face pentru ca nu exista un regulament clar despre aceste proceduri.

Aici contextul a fost de asa natura incat nici medicii nu s-au priceput sa faca mai mult. Irina Cornici a fost tratata cu doze mari de Haloperidol pentru ca era in stare de agitatie crancena. In povestea reala de la noi, nestiinta, spaima, confuzia, diletantismul au parazitat cazul atat la vremea respectiva, cat si mai tarziu.

Iulia Blaga: Difera in Occident perceptia asupra exorcismului fata de cum e perceput el in Romania?

Tatiana Niculescu Bran: Nu, doar ca Biserica Catolica, de pilda, reglementeaza lucrurile, asa incat se stie clar cine, in ce situatie si cu ce aprobari poate sa faca un exorcism, la cererea familiei, in anumite contexte, si e lucru stiut ca situatiile autentice de posedare sunt rare.

Iulia Blaga: Pentru ca intervine si un psihiatru care sa puna un diagnostic?

Tatiana Niculescu Bran: Numai dupa ce psihiatrul se declara depasit de caz, in anumite conditii si cu aprobari ierarhice, un preot poate sa recurga la rugaciunile de exorcizare. Trebuie mai intai sa constate ca persoana respectiva e extrem de agitata si de violenta, ca are o forta fizica anormala, ca vorbeste in limbi pe care nu le-a invatat niciodata, ca are o aversiune clara si repetata fata de orice obiecte de uz liturgic, ca are abilitati telepatice, ca prevede situatii care apar ulterior, etc.

Daca cineva are in mod repetat asemenea manifestari, se pune un semn de intrebare daca nu cumva e un caz de posedare, dar numai dupa ce s-au parcurs toate investigatiile si diagnosticarile de natura psihiatrica.

Iulia Blaga: Filmul lui Hans-Christian Schmid, „Requeim” (premiat la Berlin in 2006), pune accentul pe familie si pe faptul ca tot contextul in care Anneliese a crescut a imbolnavit-o.

Tatiana Niculescu Bran: In cazul Irinei Cornici e cu atat mai limpede.

Iulia Blaga: Cartile dumneavoastra au miscat ceva in societatea romaneasca?

Tatiana Niculescu Bran: Nu stiu. Cazul in sine si, in consecinta, romanele mele, „Spovedanie la Tanacu” si „Cartea judecatorilor”, sunt incomode pentru multa lume. Inclusiv pentru Biserica. BOR a transat rapid problema, fara sa cerceteze nimic, chiar tradandu-si propria traditie legata de Moliftele Sfantului Vasile, adica intr-o dezorientare completa si cu o spaima enorma de scandal.

Orice dezbatere pe aceasta tema ramane neplacuta pentru oameni si institutii. Poate ca, de voie sau de nevoie, diferitele institutii, de la Politie pana la justitie si sistemul sanitar, au invatat ceva din aceasta poveste.

Iulia Blaga: Apare un caz de acest gen care pune lumina pe mai multe zone ce mergeau din inertie inainte, fara sa mearga de fapt bine.

Tatiana Niculescu Bran: E ca un ghem din care desfaci un fir si se mai desface unul, si inca unul, si fiecare fir te duce in alta poveste, in alt destin al unei institutii sau persoane – si pana la urma toate se leaga ducand fie la o drama, fie la o tragedie, fara o cauzalitate unica. In schimb, ne simtim bine cand am stabilit clar cine e vinovatul, oricum nu noi…, caci noi suntem, nu-i asa, cei buni…

Iulia Blaga: Prin urmare, credeti ca filmul lui Cristian Mungiu va redeschide discutia despre Cazul Tanacu?

Tatiana Niculescu Bran: Nu. E un film de fictiune inspirat din doua romane non-fictionale pe care eu le-am scris pentru ca s-a vorbit putin despre ce s-a intamplat in realitate. S-a fantasmat mult pe tema cazului respectiv dintr-un impuls anticlerical foarte pronuntat, dar care nu avea neaparat legatura cu faptele.

Exista inca o jena generala legata de Cazul Tanacu si de cuvantul Tanacu. Cand lumea aude de Tanacu, ori se inspaimanta, ori e convinsa ca stie atat de bine ce orori s-au petrecut acolo incat mai bine sa nu mai afle nimic. Filmul lui Mungiu merita un public inteligent, dispus sa-si lase deoparte prejudecatile.