INTERVIU VIDEO Adriean Videanu despre masurile de austeritate: Sumele castigate in Consiliile de Administratie si AGA ar putea fi donate. Dupa o perioada de pana la un an, salariile si pensiile vor reveni la nivelul actual
Guvernul nu va renunta, in principiu, la deciziile pe care le-a luat in legatura cu reducerea cheltuielilor publice, a declarat ministrul Adriean Videanu, intr-un interviu acordat HotNews.ro. Potrivit acestuia, sunt masuri temporare. Dupa o perioada care ar putea fi cuprinsa intre 6 luni si un an, se va reveni la o situatie de „normalitate” in ceea ce priveste plata salariilor si pensiilor, sustine Videanu. Acesta a mai spus ca in privinta angajatilor de la ministere care sunt si in Consiliile de Administratie si AGA de la societatile unde statul este actionar minoritar, sunt in analiza doua variante: donarea intr-un fond de solidaritate a sumelor castigate sau impozitarea cu 90% a castigurilor. Guvernul ar putea lua o decizie in acest sens la urmatoarea sedinta de Guvern.
Ministrul Economiei considera ca trebuie amanate sau chiar anulate licitatiile inoportune, precum dotarile de echipamente care nu sunt absolut necesare in aceasta perioada. In cazul in care nu vor fi adoptate masurile de austeritate, Guvernul ar putea ajunge in situatia in care la nivelului anului 2012 sa nu mai poata plati pensiile, a afirmat Videanu. Acesta a precizat ca masuri care vizeaza marirea fiscalitatii ar determina amanarea relansarii economice in Romania. Ministrul a mai spus ca in trimestrul doi exista posibilitatea reluarii cresterii economice la nivel national.
Principalele declaratii ale ministrului economiei, Adriean Videanu, despre masurile pe care vrea sa le adopte Guvernul:
Salariile si pensiile vor reveni la nivelul actual
- In cursul anului 2009, Guvernul a incercat sa optimizeze toate aceste cheltuieli care la un moment dat pareau inutile. Am vazut aprecieri publice ale unor lideri, ale unor politicieni care, jignitor, nu sunt deloc fundamentate. Au sarit in sus si au spus: Domnule, cheltuielile publice trebuiesc reduse la jumatate, nestiind ca mai mult de jumatate sunt cheltuieli cu spitalele si cheltuieli cu medicamentele. Ce facem? Lasam populatia fara asistenta sociala de sanatate si fara medicamente? Categoric sunt atitudini populiste ale unora care nici nu au curiozitatea sa se informeze. Nu emit pretentia sa si cunoasca. De exemplu, un sef de partid nu intotdeauna stie anumite detalii, dar poate sa intrebe specialistii din partid legat de implicatiile unei propuneri sau alta.
- Revenind la discutiile din Consiliul Economic si Social, Guvernul, in principiu, nu va renunta la decizia pe care a luat-o si anume aceea de a reduce cheltuielile publice in ideea de a nu fi necesara marirea fiscalitatii. In aceasta zona, totusi, in reducerea cheltuielilor publice avem disponibilitatea de a gasi solutii, dar noi credem ca nu exista alta solutie decat reducerea cheltuielilor cu salariile bugetare si gasirea unei solutii optime de reducere, inclusiv, a cheltuielilor cu pensiile. Adevarata problema a economiei romanesti, „buba” economiei romanesti o reprezinta cheltuielile publice.
- De ce sa vin eu in momentul de fata sa iau o masura in marirea fiscalitatii in ideea de a amana relansarea economica a Romaniei. Vedeti, reducerea cheltuielilor publice, temporar, pentru ca aceasta va fi o masura temporara- nu stiu, sase luni, opt luni, un an de zile- astfel incat sa cream premisele relansarii economice care este singura sansa sustenabila de revenire, inclusiv, la ceea ce inseamna drepturile salariale ale bugetarilor de revenire la drepturile firesti ale pensionarilor. Dar cu totii va trebui sa intelegem ca este o perioada foarte delicata determinata de o brambureala in cheltuirea banului public in anii 2007-2008, perioada in care s-au majorat atat salariile in sectorul public, cat si pensiile, dincolo de orice norma de crestere a productivitatii la nivelul economiei nationale. Si suntem in situatia in care Guvernul trebuie sa ia anumite decizii pentru ca altfel la orizontul anului 2012 nu mai putem plati pensiile.
- Si atunci ce preferam? Sa luam o masura conjuncturala de reducere a cheltuielilor publice si de sustinere a investitiilor si a mediului privat, de a relua cresterea economica in Romania care reprezinta singura sansa sustenabila si aici, sigur, Guvernul este preocupat in gasirea unor solutii, astfel incat dupa o perioada dura, grea, de 6 luni, de 8 luni, de 10 luni, sa revenim la un sistem de normalitate in ceea ce inseamna plata salariilor si a pensiilor.
- Sub aspectul pensiilor categoric se va reveni la nivelul actual. In ceea ce priveste cheltuiala cu salariile bugetarilor este evident ca avem nevoie de o restructurare a sectorului public. Imi aduc aminte ca in 2003-2004 aveam noua sute si ceva de mii de oameni in sectorul public, acum avem un milion patru sute de mii fara sa creasca sub nicio forma calitatea serviciilor publice pe care institutiile statului le ofera cetatenilor. De aceea, o restructurare fundamentala a institutiilor statului astfel incat sa avem si o restructurare a cheltuielilor publice in functie de posibilitatea statului roman.
- As vrea sa ne iasa din cap ideea care ne-a fost inoculata de mici si anume ca Romania este o tara bogata. Nu, Romania este o tara saraca si trebuie sa se comporte ca atare in gestionarea tuturor resurselor publice pe care le are.
- As putea spune, subiectiv fiind, energia, gazul si productia industriala sunt cele trei elemente importante care in cursul anului 2009, practic au contribuit la stoparea caderii economice a Romaniei. Mai mult decat atat, in primele luni ale acestui an, in continuare energia, gazul si productia industriala reprezeinta cele trei domenii importante care participa la reluarea cresterii economice. Eu cred ca in trimestrul doi vom avea posibilitatea reluarii cresterii economice la nivel national.
Licitatiile inoportune, anulate sau amanate
- Ar putea fi sistate licitatiile care sunt inoportune: dotari independente, dotari de echipamente care nu sunt absolut necesare. Va pot da un exemplu: inclusiv la nivelul Ministerului Economiei, aveam in program achizitia a 50 de calculatoare pentru realizarea sistemului informatic care ar aduce beneficii. Am spus ca amanam orice dotare si functionam cu dotarea pe care o avem in momentul de fata, astfel incat sa incercam cu totii sa depasim acest moment greu.
- Deci, toate aceste achizitii care sunt inoportune in momentul de fata, categoric vor fi amanate sau unele dintre ele chiar anulate, multe dintre ele nefiind utile pentru desfasurarea activitatii la nivelul anumitor entitati.
Sumele castigate in CA si AGA din societatile unde statul este actionar minoritar: ori donate, ori impozitate cu 90%
- Avem doua variante: aceea de impozitare a veniturilor care sunt din zona societatilor cu capital minoritar. Vreau sa va spun ca toate societatile care au capital majoritar de stat, membrii consiliilor de administratie si in AGA nu primesc decat 1% din salariul unui secretar de stat. Practic 48 de lei pe luna, ceea ce nu le acopera nici cheltuielile.
- Aici este vorba de sumele pe care le iau reprezentanti ai statului ca reprezentanti ai actionarului minoritar. Aici vorbim de E.ON, de Gaz de Frace, de Petrom. Aici avem doua variante pe care le-am discutat cu ministrul Finantelor: Ori din proprie initiativa reprezentantii nostri sa doneze intr-un fond de solidaritate aceste sume, ori, daca nu, sa impoziteze undeva la 90% toate aceste sume. Banuiesc ca Guvernul va avea o atitudine coerenta in prima lui sedinta legat de masura care este cea mai fezabila in a fi aplicata.