Intre amnezie si asumare: Avatarele decomunizarii in Romania

Asumarea trecutului traumatic ramane una din sarcinile inca neindeplinite, ori doar partial indeplinite, ale tranzitiilor democratice din lumea post-comunista. Evident, unele state au avansat mai mult decat altele pe aceasta cale. Una dintre principalele trăsături ale regimurilor totalitare este mnemofobia: atacul continuu asupra memoriei și încurajarea amneziei sponsorizate de stat. Adversare ale statului de drept, ele disprețuiesc și elimină memoria (individuală și colectivă). În mod similar, ele încearcă să controleze istoriografia pentru a cultiva mituri oficiale și pretenții ideologice auto-legitimatoare. Recuperarea și salvarea memoriei este așadar premisa esențială pentru o ruptură reală cu trecutul dictatorial, așa cum demonstrează, de exemplu, cartea lui David Satter, “It Was a Long Time Ago, and It Never Happened Anyway: Russia and the Communist Past”. Am scris eu insumi, pe larg si adeseori, despre experienta Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturii comuniste din Romania pe care am condus-o in 2006. Lucrez acum la o carte pentru Cambridge University Press exact pe acest subiect: cum se constituie o asemenea comisie (in unele state, de pilda in Africa de Sud, i s-a spus Comisie pentru Adevar si Reconciliere, “Truth and Reconciliatin Commission), cum se selecteaza membrii, care este importanta mandatului, cum reactioneaza fortele politice si opinia publica la o asemenea tema.

Profesoara de stiinte politice la Universtitatea St Xavier din Canada si distins politolog, Lavinia Stan a scris pe larg despre dilemele decomunizării și despre justiția de tranziție. De această dată, într-un volum de mare importanță publicat la Cambridge University Press, ea examinează în detaliu principalele momente și metode în procesul de asumare ale trecuturilor dictatoriale în România. Folosesc pluralul pentru că această provocare presupune nu numai asumarea perioadei comuniste, ci și a Holocaustului în România – responsabilitatea statului român pentru deportarea și exterminarea evreilor si a populatiei Rroma în teritoriile controlate de România în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Așa cum accentuează Lavinia Stan, există și o a treia provocare: confruntarea situației complexe și dificile din timpul revoluției române, singura care a fost violentă în 1989, provocând peste o mie de victime.

Volumul analizează comprehensiv și admirabil de riguros subiecte precum: relația dintre memorie, democrație și justiție în societățile post-comuniste; rolul proceselor, inclusiv procesul extrem de problematic al lui Nicolae si al Elenei Ceaușescu care a urmat imediat după înlăturarea lor de la putere și care a avut ca finalitate execuția cuplului în ziua de Crăciun a anului 1989; încercările eșuate de a iniția legi ale lustrației (din perioada administrației declarat anti-comuniste a președintelui Emil Constantinescu, la sfârșitul anilor nouăzeci, la cele ale actualului președinte, Traian Băsescu, al cărui mandat se va încheia în decembrie 2014); restituția proprietății; rescrierea manualelor de istorie; proiectele neoficiale, inclusiv multe dintre inițiativele societății civile care au avut ca scop recuperarea memoriei represiunii; dezbaterile privind momentele și periodizarea acestei confruntări cu experiența dictatorială din trecut; rolul Institututului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER); și Comisia Prezidentiala pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (înființată în martie 2006 și responsabilă pentru redactarea „Raportului Final” în baza căruia președintele Băsescu a condamnat dictatura comunistă drept ilegitimă și criminală în decembrie 2006).

Unul dintre principalele rezultate ale unei astfel de comisii este desecretizarea, deci transparentizarea si democratizarea celor mai importante surse arhivistice. Se vorbeste adeseori despre revolutia arhivelor. În cazul României, Arhivele Naționale au devenit din ce în ce mai democratice și vechile obstacole și tabuuri în calea accesului la informație au fost înlăturate. Mai mult decât atât, un număr imens de dosare ale Securității au fost declasificate și trimise către Consiliul Național de Studiu al Arhivelor Securității (CNSAS).

Astfel de precizări nu înseamnă că decomunizarea este legată doar de accesul public la arhive si de temele care tin de pedagogia memoriei. Mult mai multe chestiuni sunt presupuse de un asemenea proces, iar Lavinia Stan analizează minuțios necesitatea de a depăși limitările partizane în efortul de a combina perspectiva morală și cea epistemică într-o strategie convingătoare pentru a construi o comunitate a memoriei democratice. Împărtășesc cu autoarea convingerea că în absența unei astfel de strategii, democrația română (și în general orice democrație, cum se vede in cazuri pecum Ucraina si Moldova, de Rusia nu mai vorbesc), rămâne vulnerabilă la ofensiva noilor și vechilor forme de anti-liberalism populist. În ansamblu, cartea Laviniei Stan este un tur de forta care documentează și evaluează cu pasiune si rigoare atât realizările cât și decalajele, chiar eșecurile, eforturilor României de a rectifica greșelile trecutului.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro