Invizibilii. Medicii care au fugit din calea războiului

Irina are 52 de ani și este medic imagist. Vasyl are 54 de ani și este medic neurolog și profesor de Neurologie la Universitatea de Medicină din Odesa. Irina și Vasyl sunt doi dintre medicii ucraineni ajunși în România după ce au fugit anul trecut din calea războiului. Câți alți medici din țara vecină sunt în această situație nu știe nimeni. Cu toate că știrile de tip „România va rămâne în 10 ani fără medici de familie” ne „invadează” periodic, personalul medical din țara vecină ajuns aici peste noapte din cauza războiului este complet invizibil pentru autorități: nimeni nu s-a interesat vreodată câți sunt și ce soluții se pot găsi pentru ca ei să poată fi integrați profesional într-o țară care ar avea nevoie de ei ca de aer – fie și pentru a le acorda, pentru început, consultații celor 100.000 de refugiați ucraineni stabiliți aici.

Irina și Vasyl au avut norocul să își poată face meseria și în România, dar numai până la un punct: lucrează ca mediatori medicali – consultă refugiați din Ucraina în tandem cu un medic român – la policlinica socială din zona Sala Palatului a Fundației Inovații Sociale.

O soluție de compromis din care au de câștigat atât Irina și Vasyl – care au bucuria să poată ajuta în continuare pacienți și să se poată întreține din munca lor – cât și refugiații din Ucraina, care beneficiază de consultații gratuite. Și, mai ales, vin aici cu inima deschisă, pentru că vorbesc aceeași limbă cu cei care îi consultă.

Dr. Irina Saied și dr. Vasyl Hertsev / Foto: HotNews.ro

„Cred că este foarte important să ne străduim un pic la nivel național să creăm aceste modalități de lucru cu pacienții străini, pentru că înainte să înceapă războiul din Palestina, Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) deja prognozase că în România, până în anul 2030, vom avea minimum 600.000 de imigranți, față de 200.000, cât avem acum. Așadar, numărul lor va crește de 3 ori.

Ne plângem acum că nu putem lucra cu ucrainenii, care sunt blonzi, frumoși, curați, dar nu știu română și engleză. Dar vor veni multe alte nații, în special din lumea arabă. Din Asia nu mai zic. În acest moment avem în România 110.000 de imigranți asiatici, pe lângă cei 100.000 de ucraineni. Diferența dintre ucraineni și asiatici este că cei din urmă sunt veniți în general să muncească în România, sunt tineri, în putere, nu prea au probleme de sănătate. Din Ucraina au venit și mulți copii, multe persoane în vârstă. În general, asiaticii veniți aici sunt bărbați tineri. Dar vor dori să își aducă copiii, familiile, poate și părinții. Ce vom face cu copiii lor? Ce vom face cu școlile? Cum vor avea ei acces la servicii medicale? Suntem pregătiți pentru ei? Noi ne-am dori ca, atât cât se poate, sistemul medical să funcționeze și pentru ei.” – Cristiana Mateoiu, director executiv Fundația Inovații Sociale Regina Maria.

Dr. Irina Saied și dr. Vasyl Hertsev consultând în tandem cu un medic român / Foto: HotNews.ro

Irina a ajuns în România îmbrăcată cu un trening pe care îl spăla în fiecare seară. Așa a consultat primii pacienți

Pe Irina Saied am găsit-o într-o după-amiază de toamnă la policlinica socială din zona Sala Palatului a Fundației Inovații Sociale. În ciuda dramei trăite de ea și de familia ei în ultimul an și jumătate, Irina are mereu zâmbetul pe buze și o vorbă bună pentru ceilalți.

Irina, alături de dr. Vasyl și de medicul român alături de care consultă, oferă zilnic aici cel puțin 20 de consultații. Majoritatea celor care vin la consult sunt mame din Ucraina cu copii.

Irina a ajuns în România în primăvara anului trecut, la puțin timp după izbucnirea războiului. Are 3 copii, dintre care doar unul este cu ea în România – fiul său în vârstă de 19 ani. Fiica sa în vârstă de 19 ani – cei doi sunt frați gemeni – a ajuns cu tatăl ei în Germania, în primele zile de război, și au rămas acolo. Irina mai are o fiică mai mare, care locuiește și lucrează în Dubai.

Soțul Irinei este medic și profesor universitar. Nici el nu a reușit, până acum, să profeseze ca medic în Germania.

„Acest război a căzut ca zăpada în capul nostru. Atunci când am plecat, ne-am gândit în primul rând la copii, nu la noi”, povestește Irina.

Dr. Irina Saied / Foto: HotNews.ro

Odată ajunsă în România, Irina simțea că nu își găsește locul. Era la începutul primăverii anului trecut. Irina era cazată în Corbeanca și a ajuns la o întâlnire a voluntarilor din comunitate care se mobilizau pentru a îi sprijini pe refugiații din Ucraina, ce continuau să vină în valuri. A întâlnit-o acolo întâmplător pe Cristiana Mateoiu, directorul executiv al Fundației Inovații Sociale Regina Maria. S-a dus la Cristiana, i-a spus că este medic și că vrea să ajute. În orice formă, dar numai să ajute.

Într-o primă fază, Irina a acordat consultații, tot alături de un medic român, în centrele de refugiați și în adăposturile în care aceștia erau cazați. Inițial, Fundația Inovații Sociale a suportat aceste costuri, iar după câteva luni, abia spre începutul verii anului trecut, au început să vină finanțări – fonduri de la UNICEF și sponsorizări mai mari sau mai mici de la diverse companii.

Irina a ajuns în România îmbrăcată cu un trening. Îl spăla în fiecare seară, iar a doua zi îl purta din nou. Îmbrăcată cu acel trening a și consultat la început refugiații din centre, își amintește astăzi Cristiana.

Irina a fost impresionată de faptul că românii sunt „foarte calzi, foarte buni”: „Foarte mulți ucraineni au ajuns pentru prima dată în România, atunci când a început războiul și au fost impresionați de primirea caldă de aici. Mulți ucraineni călătoreau și înainte de război, în vacanțe sau cu afaceri, dar în România mai puțin.”

„Sunt ucraineni care inițial au ajuns în alte țări din Europa, dar au aflat că în România sunt mai bine primiți și, în cele din urmă, au venit aici”, adaugă ea.

Despre munca ei la policlinica socială, Irina spune că „pentru mine este o bucurie să fiu aici, sunt foarte pozitivă, vreau să ajut comunitatea de ucraineni din România. Nu aș fi putut să stau pur și simplu acasă. Nu este pentru mine așa ceva. Avem nevoie să rămânem puternici, drăguți, calzi”.

Dr. Irina Saied în recepția policlinicii sociale Sala Palatului / Foto: HotNews.ro

„În România există o distanță între medic și pacient. În Ucraina, medicul și pacientul sunt prieteni, au altă conexiune”

Irina spune că este recunoscătoare pentru tot ceea ce are în România: „Pentru mine este confortabil aici – este aproape de casă, pot face ceea ce îmi place, pot ajuta oameni din Ucraina. Situația mea și a familiei mele este bună, chiar dacă am fost nevoiți să fugim din calea războiului, nu am de ce să mă plâng. Îmi iubesc foarte mult meseria. Mi-am iubit-o și în Ucraina și mi-o iubesc foarte mult și în România. Este o bucurie pentru mine să pot ajuta și aici.”

În fiecare zi încearcă să învețe câte un pic și limba română: „Încerc să învăț limba română, învăț în fiecare zi câte puțin.”

Sufletul ei a rămas însă în Ucraina. Visează ca familia ei să se reunească acolo, să se întoarcă la casa ei din Odesa, care este la 100 de metri de mare, la prietenii ei, la pacienții ei.

La Odesa au rămas și părinții Irinei. Tatăl său, care are 83 de ani, a rămas acasă încă de la începutul războiului. Mama Irinei a venit inițial cu ea în România, dar s-a întors apoi în Ucraina, pentru a își îngriji soțul.

Irina vorbește mereu și cu prietenii rămași în Ucraina. Spune că, în cei 30 de ani de când este medic în Odesa, și pacienții ei i-au devenit prieteni. „La început au fost pacienți. Dar dacă pacienții tăi vin iarăși la tine – un an, doi ani, trei ani – atunci ei nu mai sunt pacienți, ei sunt prieteni.”

Dr. Irina Saied și dr. Vasyl Hertsev consultând în tandem cu un medic român / Foto: HotNews.ro

Medicii ucraineni au altă mentalitate decât medicii din România, spune Irina: „Românii sunt foarte drăguți, dar există o distanță între medic și pacient. În Ucraina nu este așa, nu există această distanță. Medicul și pacientul sunt prieteni, există o altă conexiune.”

„Dacă există o conexiune bună între medic și pacient, dacă există această legătură, pacientul va fi mai sănătos”, este convingerea Irinei.

Cea mai bună prietenă a Irinei, Svetlana, este medic stomatolog. Și ea a ajuns în România și ajută refugiații cu consultații.

Până când războiul din țara ei se va încheia, Irina speră și la o soluție „oficială” pentru medicii ucraineni ajunși în România: „Sper, mi-aș dori o soluție oficială. Am 30 de ani de experiență ca medic în Ucraina. Aveam foarte mulți pacienți și conexiuni cu numeroși medici specialiști – chirurgi, oftalmologi, ginecologi etc. Experiența mea este folositoare și aici. Dar să obțin aici documente oficiale pentru a fi medic, nu mediator medical, este într-adevăr foarte dificil. Am fost la Ministerul Sănătății, am lăsat documentele mele, dar aștept o soluție.”

Visează însă cu ochii deschiși la ziua când se va putea întoarce acasă: „Ucraina este o țară foarte puternică. Sunt sigură că războiul se va termina și ne vom putea întoarce.”

Dr. Vasyl a fugit din Odesa cu un copil cu sindrom Down și unul cu diabet, după ce a văzut bombardamentele de la fereastra apartamentului

Dr. Vasyl Hertsev a lucrat ani de zile ca medic neurolog la spitalul regional din Odesa și este profesor de Neurologie la Universitatea de Medicină din Odesa.

A ajuns în România pe 9 aprilie anul trecut, împreună cu soția și cei doi copii, după ce, timp de câteva nopți, au văzut bombardamentele de la fereastra apartamentului și se refugiau în fiecare seară pe coridorul blocului, care era considerat cel mai sigur loc.

Soția lui Vasyl a fost cea care a insistat să părăsească Ucraina, spunând că nu mai pot trăi așa.

Vasyl și soția lui au o fiică de 14 ani și un fiu în vârstă de 7 ani. Ambii copii au probleme de sănătate – fata suferă de diabet, iar băiețelul de Sindrom Down. În ultimele zile dinaintea plecării din Ucraina, fiica medicului începuse să aibă episoade în care glicemia îi creștea necontrolat, pe fond de stres. A fost unul dintre principalele motive pentru care părinții săi au decis să părăsească țara cu toții.

Într-o zi, au chemat un taxi și au plecat. Inițial, aveau de gând să meargă până în Bulgaria, dar din cauză că celor doi copii le era rău pe drum, atunci când au ajuns în România, au decis să rămână aici.

Dr. Vasyl Hertsev / Foto: HotNews.ro

Soția medicului are grad de invaliditate, acesta fiind motivul pentru care lui Vasyl i s-a permis să părăsească Ucraina, alături de familie.

Vasyl își amintește că au intrat în țară prin Moldova și au mers multe ore. Au ajuns inițial la Tulcea dar, din cauză că aveau cu ei și cele două pisici ale familiei și la centrul de refugiați de acolo nu erau primiți cu ele, au decis să plece mai departe, spre București.

Au ajuns la București, aveau cu ei foarte mulți saci cu bagaje și nu știau încotro să o ia. S-au adăpostit inițial într-o curte și rugau voluntarii care erau acolo să îi ajute să rămână undeva peste noapte, să poată dormi.

Au avut norocul să fie cazați în cele din urmă în căminul SNSPA din Băneasa. Acolo locuiesc și acum. Tot timpul au primit acolo hrană, au primit 3 mese pe zi și produse sanitare.

Băiatul lui Vasyl merge într-un centru pentru reabilitare încă din aprilie anul trecut, iar fiica medicului merge la o școală unde învață în limbile ucraineană și engleză.

Cu un zâmbet larg pe față, dr. Vasyl le arată tuturor mândru, pe telefon, fotografia fiului său în vârstă de 7 ani, Andrew – un copil frumos, cu părul blond.

Vasyl a început să lucreze la policlinica socială a Fundației Inovații Sociale în martie anul acesta, după ce a venit cu soția lui, ca pacientă, într-un centru pentru refugiați unde consultau medicii de la policlinica socială.

Soția lui Vasyl nu s-a putut angaja în România. Cu toate că și ea este medic, are grad de invaliditate, iar fiul său cu sindrom Down are nevoie de asistență permanentă: nu poate merge la o grădiniță normală, iar hrana o poate mânca doar pasată.

Dr. Vasyl consultând un copil refugiat din Ucraina alături de un medic român / Foto: HotNews.ro

Ucrainenii sunt „ca niște copii pierduți în lume, mulți nu vorbesc nicio limbă străină în afară de rusă și ucraineană”

Vasyl este fericit că lucrează și că are un loc de muncă aici, în România. Avem nevoie de o sursă de venit. Vasyl și familia lui primesc de la statul ucrainean o pensie pentru copiii lor, care au probleme de sănătate – echivalentul a aproximativ 300 de lei de persoană. Fiica sa are nevoie de o dietă specială, fiul său la fel: „Este o problemă de supraviețuire pentru mine și pentru familia mea”, explică el.

În plus, îl bucură faptul că ucrainenii au și mai mare încredere și vin cu sufletul deschis atunci când știu că la consultație participă și un medic din Ucraina.

Din păcate, lui Vasyl, limba româna i se pare foarte grea și spune că nu se vede învățând-o: „Foarte puțini ucraineni vorbesc și limba engleză”, spune medicul. „Ei sunt ca niște copii pierduți în lume, mulți nu vorbesc nicio limbă străină în afară de rusă și ucraineană.”

Vasyl are un frate cu 10 ani mai în vârstă care a rămas în Ucraina la începutul războiului pentru a avea grijă de mama lor. Mama lor a decedat între timp, iar Vasyl nu a putut ajunge la înmormântare.

Mai are o verișoară rămasă în Ucraina, dar, din păcate, acesteia i-a fost furat telefonul și nu a mai reușit să ia legătura cu ea de ceva timp. Continuă să o caute, pentru că aceasta locuiește la Bucha, iar Vasyl și-ar fi dorit ca ea să meargă să stea în apartamentul lui din Odesa, rămas acum liber. „La Bucha nu a mai rămas nimic, nu mai este nimic în orașul ăla”, spune el.

Dr. Irina, Carolina și dr. Vasyl / Foto: HotNews.ro

În Odesa, deși nu mai locuiește nimeni, dr. Vasyl plătește în continuare utilitățile pentru apartament: „Toată pensia pe care noi o primim din Ucraina pentru întreținerea copiilor se duce pe utilitățile apartamentului. Avem și o datorie mare pentru încălzire, din cauză că din România se poate face cu greu transfer bancar în Ucraina.” Se află în căutarea unei bănci care să permită acest lucru.

Din Ucraina au mai plecat și alți medici goniți de război. Vasyl cunoaște un medic ucrainean care s-a stabilit, după începerea războiului, în Portugalia. Mai are și alți colegi răspândiți prin țări din Europa. Niciunul nu a reușit să profeseze ca medic în țara de adopție.

Vasyl are acum 54 de ani și se gândește și că, dacă s-ar apuca acum să învețe limba română, „mai învăț româna un an și jumătate, apoi să mai lucrez cu un medic neurolog încă un an – doi, s-ar putea să pot să muncesc pe la 56 de ani. Este o problemă.”

Spitalul unde a lucrat Vasyl – spitalul regional din Odesa – a scăpat până acum de bombardamente, este în continuare în picioare și funcționează. Medicul speră să se poată întoarce acolo, la finalul războiului, mai ales că Vasyl era și profesor la facultate.

Soția lui s-a atașat însă de România și și-ar dori să rămână aici.

„Refugiații renunță de multe ori să mai meargă la medic, de rușine că nu se descurcă. Sistemul este greoi și pentru noi, pentru ei este un infern”

O parte dintre refugiații ucraineni care trec pragul policlinicii sociale pentru consultații sunt aduși sau direcționați aici de Carolina, născută în Republica Moldova, dar stabilită în România de 25 de ani. Carolina este româncă, dar a făcut liceul sanitar la Chișinău în limba rusă, deoarece acest liceu nu era disponibil și în limba română. Tot ea este cea care are grijă să îi ghideze și mai departe pe refugiați prin labirintul sistemului de sănătate, îi ajută să se programeze și să ajungă unde trebuie dacă au nevoie de alte consultații și analize medicale, de bilete de trimitere sau chiar de internare în spital.

Îi sună telefonul în fiecare minut și vorbește cu răbdare cu fiecare pacient în limba ucraineană, apoi preia fiecare pacient de la ușa policlinicii sociale și îi ajută să facă formalitățile la recepție, după care tot ea îi ghidează până în cabinet.

Carolina în recepția policlinicii sociale / Foto: HotNews.ro

Carolina este și cea care a înlesnit discuția dintre HotNews.ro și medicii Irina și Vasyl prin realizarea traducerii din limba ucraineană, în condițiile în care cei doi nu vorbesc limba română și doar puțin limba engleză.

Carolina a făcut liceul sanitar la Chișinău în limba rusă și, apoi, Facultatea de Medicină, tot la Chișinău, în limba română. Nu a făcut însă rezidențiatul și nu a activat în domeniu.

Acum 25 de ani, Carolina s-a mutat cu familia ei în România. Nu mai vorbise de 25 de ani limba rusă, atunci când a început războiul: „Acum nici nu le vine să creadă că trăiesc de atâția ani în România, atunci când vorbesc cu ucrainenii”, spune ea.

Carolina povestește că a fost „o răsfățată a sorții”: „Eu am stat acasă și mi-am crescut copiii. Nu mi-am imaginat însă că poate fi atât de frumos să lucrezi.”

În primele zile după izbucnirea războiului, când refugiații din Ucraina au început să vină, Carolina și-a început munca de voluntar: „Am început ca voluntar în primele zile după începutul războiului, când au început să vină refugiații. Am aflat unde s-au organizat centre pentru refugiați în sectorul 1 și m-am dus acolo, era ora 7 seara. Am ajuns la centrul de la Henri Coandă, unde era un culoar așa lung și era plin de refugiați.”

În primele 3 luni, mergea zilnic să ajute. A ajutat multe organizații care ajutau, la rândul lor, refugiați din Ucraina: „Sectorul 1 a avut 9 centre de refugiați, am ales sectorul 1 pentru că locuiesc acolo și ca să nu pierd timp pe drum. Am fost acolo de la început, am vrut să ajut și mi-a plăcut foarte mult.”

Când a ajuns la Fundația Inovații Sociale, a simțit că și-a găsit locul și a rămas – putea ajuta în probleme medicale, exact pentru ce se pregătise în școală, dar nu a apucat până acum să profeseze: „Eu practic nu am activat ca medic, nu am profesat.”

Pacienții ucraineni se simt mai în largul lor când vin și dau cu ochii de Carolina, apoi de medicii Irina si de Vasyl: „Când vin și îi văd, pacienții se deschid altfel”, spune Carolina.

Carolina la recepție / Foto: HotNews.ro

Acum, Carolina pleacă de acasă la 7:00 – 8:00 dimineața și se întoarce seara, la ora 18:00 sau chiar mai târziu: „Acum este bine, dar la început, când eram voluntar, munceam chiar mai mult. Erau și mai mulți ucraineni atunci. Eram tot timpul acolo, am avut la un moment dat grijă de 160 de ucraineni”, își amintește ea.

„Îmi place foarte mult ceea ce fac, îi ajut, îi ghidez, merg cu ei la medici. Încerc să le și urmăresc parcursul pentru că ei primesc mai multe recomandări, analize, consultații. Sistemul este foarte greu și pentru noi, să fim sinceri: cu bilete de trimitere, cu medici de familie, cu rețete etc. Iar dacă pentru noi este greu să ne descurcăm, gândiți-vă că pentru ei este un infern. Sincer. De multe ori, din cauza că nu se pot înțelege, nu pot vorbi limba, renunță să mai meargă la medic. Ei simt o rușine, cumva, că nu se descurcă, și atunci renunță. Bănuiesc că și mulți români renunță la un moment dat când se lovesc de sistem și nu se mai duc la medic. Iar refugiații ucraineni cu atât mai mult.”

Ce a spus familia ei? „Copiii mei s-au bucurat. Băiatul meu are 28 de ani, iar fiica mea are 15 ani. Soțul poate nu a fost foarte fericit, dar copiii, da.”

Pe lângă ucrainenii pe care îi întâmpină în fiecare zi cu zâmbetul pe buze la policlinica socială, Carolina are acum în grijă și un caz greu: „Am o pacientă care a ajuns la fundație după ce a fost văzută de echipa noastră de medici la un centru de refugiați. Acolo i-au recomandat un RMN. Ea neavând medic de familie, RMN-ul a fost plătit de fundație. Ea se știa neoplazică, având cancer de vreo 10 ani. În Ucraina i-a fost extirpat un plămân și i s-a spus să fie urmărită de un medic oncolog. În timpul războiului a ajuns în România și abia acum o lună sau două s-a adresat unui medic să vadă ce se întâmplă. În urma RMN-ului au fost descoperite metastaze în al doilea plămân, în ficat și în intestinul gros. Astăzi am internat-o la Spitalul de Urgență Floreasca, iar mâine urmează să îi facem biopsie, să vedem natura celulelor ca să primească tratamentul adecvat”, povestește ea, îngrijorată.

Statul român ar trebui să identifice personalul medical de orice fel venit din Ucraina – o resursă extraordinar de valoroasă – și să îi integreze ca mediatori sanitari

Unul dintre oamenii care s-au zbătut cel mai mult, după venirea refugiaților ucraineni, ca aceștia să aibă acces la servicii medicale în România este Cristiana Mateoiu, directorul executiv al Fundației Inovații Sociale.

Fundația condusă de Cristiana a început anul trecut prin a acorda consultații medicale „în teren”, în centrele unde erau găzduiți refugiați. Acum aproximativ un an au început consultațiile acordate în policlinica socială, în cabinete de diverse specialități, iar la începutul acestei toamne a apărut cabinetul dedicat 100% refugiaților ucraineni, unde consultă acum Irina și Vasyl, în tandem cu un medic român.

Peste 8.000 de servicii medicale gratuite a oferit până acum Fundația Inovații Sociale Regina Maria refugiaților din Ucraina.

„Anul trecut, în prima fază, în februarie – martie, când am început să acordăm consultații în centrele de refugiați, nu am avut bani de la nimeni. Am pus bani noi, de la fundație. Am primit primii bani abia în iunie – am primit finanțare de la UNICEF, dar și de la mai mulți sponsori privați.”

Acum, în cabinetul dedicat din policlinica socială, un medic ucrainean și un medic român, în tandem, consultă gratuit pacienți ucraineni, le fac o anamneză preliminară, „ce pot ei să rezolve, rezolvă ei în cabinet, ca un medic generalist. Ce nu pot ei să rezolve, trimitem la medici specialiști tot în clinica Sala Palatului sau din rețeaua noastră de parteneri – acei medici drăguți care au acceptat să primească și pacienți din Ucraina”, explică directorul fundației.

Cristiana Mateoiu chiar le transmite medicilor care doresc să consulte pacienți ucraineni, cu suportul Fundației Inovații Sociale, să o contacteze pe ea și pe colegii săi: „Avem nevoie de extinderea rețelei unde să putem trimite acești oameni.” (Datele de contact ale fundației sunt disponibile aici: https://fundatiainovatiisociale.ro/date-de-contact/)

„Noi urmărim practic două direcții: prima este, evident, să avem o soluție pentru acești oameni, iar cea de a doua, să îi ajutăm să se integreze și să se descurce în sistem. Pentru că e bine să îi dai omului o pâine sau un pește, dar cel mai bine este să îl înveți să pescuiască”, spune Cristiana.

Cristiana Mateoiu, directorul executiv al Fundației Inovații Sociale / Foto: HotNews.ro

Speră ca acest cabinet dedicat 100% consultațiilor pentru refugiați să devină un model pe care și alții să îl împrumute – clinici private sau de stat.

Despre șansele ca medicii ucraineni precum Irina și Vasyl să fie acreditați și să poată lucra ca medici în România, Cristiana spune că sunt infime: „De ce nu se poate? Au studiat în afara Uniunii Europene, există o legislație foarte clară în acest sens. Există, evident, și pentru ei un traseu pe care îl pot urma ca să devină medici acreditați în România, dar care este unul lung, complicat, ar dura destul de mult timp și nu ar rezolva problema actuală – sunt 100.000 de ucraineni în România care au nevoie de servicii medicale. Sigur, este un traseu pe care, dacă doresc să o pornească, acești medici sunt liberi să o facă. Pot proceda așa cum a procedat orice alt cetățean care a studiat în afara Uniunii Europene.”

Din punctul ei de vedere însă, sunt alte bătălii de dus și care ar ajuta mai mult „decât să ne tot blocăm în povestea asta”.

„Ce ar fi cu adevărat util în continuare ar fi o identificare a acestor resurse extraordinar de valoroase care sunt medicii ucrainieni refugiați în România și personal medical de orice fel ajuns aici din Ucraina – despre care nimeni nu știe exact câți sunt – și integrarea lor ca mediatori sanitari care să lucreze în tandem cu medicii români exact așa cum o facem noi în acest proiect de aproape 2 ani de zile și care funcționează. Evident, pentru pacienții ucraineni”, este de părere Cristiana.

În România sunt, în acest moment, aproximativ 100.000 de refugiați din Ucraina, dintre care aproape 30.000 sunt copii: „Au nevoie de medici de familie – marea lor majoritate nu au medic de familie – iar medicii de familie au o reținere în a primi acești copii din motiv de barieră lingvistică și, suplimentar, din motive de incertitudine privind sistemul lor de vaccinare: ce vaccinuri au făcut, ce ar trebui să facă în continuare etc. Așadar, există niște rețineri ale medicilor români față de acești pacienți în general și față de copii, care ar putea fi destul de ușor depășite dacă medicii noștri ar avea alături personal medical din Ucraina. Ideal ar fi să identificăm câți medici refugiați din Ucraina sunt în România, câte asistente etc și să vedem cum putem să îi integrăm în sistem, să lucreze ca mediatori sanitari alături de medicii români.”

Acesta este și unul dintre motivele pentru care refugiații din Ucraina au cu greu acces la medic în România, subliniază Cristiana: „După bariera lingvistică, foarte importantă, un alt motiv este acela că în continuare există foarte multă neclaritate la mulți dintre medici legat de utilizarea platformei CNAS pentru pacienții ucrainieni. Platforma special „amenajată” pentru pacienții ucraineni este în continuare foarte puțin cunoscută de o mare parte din personalul medical, de medici sau de clinici, astfel încât pacienții ucraieni nu sunt introduși corect în sistem, drept pentru care nu se primesc decontările.”

După câteva încercări entuziaste sau mai puțin entuziaste, dar nereușite, ale medicilor și clinicilor de a introduce pacienții ucraineni pe care i-au consultat în această platformă a CNAS și de a își primi banii de la stat, mulți au tăiat de pe listă orice pacient ucrainean care vrea să beneficieze de servicii medicale decontate.

Carolina și Cristiana / Foto: HotNews.ro

Pacientul din Ucraina are mari șanse să fie primit la medic în România dacă este dispus să plătească și vine și cu traducător

Concluzia amară la care a ajuns Cristiana: „Dacă este dispus să plătească și vine și cu un traducător, s-ar putea ca pacientul refugiat din Ucraina să fie primit la medic.”

Cele mai multe clinici le spun în continuare „nu”, chiar și cele care inițial au avut bunăvoință: „Noi derulăm de aproape 2 ani acest proiect și am trecut prin multe parteneriate cu medici și clinici, construite cu mult efort: „Te rog, primește-mi și mie acest pacient!” Însă multe dintre ele s-au stins rapid, principala cauză fiind că respectivii medici și respectivele clinici nu au primit de la Casa de Asigurări de Sănătate banii care ar fi trebuit să fie decontați pentru acei pacienți.”

Într-un sistem medical dificil de accesat și pentru pacienții români, pentru refugiații din Ucraina este de 10 ori mai greu, subliniază Cristiana. Ea adaugă că niște pași s-au făcut, dar nu suficienți: „S-au făcut niște pași, sunt din ce în ce mai mulți medici care acceptă și din ce în ce mai mulți șefi de clinici cu minte și cu suflet, care caută soluții și care se gândesc cumva și în perspectivă: că acești pacienți, la un moment dat, din 100.000, tot vor rămâne probabil 50.000 în România. Ei reprezintă un segment important de pacienți, iar pentru cei care lucrează acum cu ei, vor genera la un moment dat și beneficii, dar pentru asta trebuie mai întâi să construiești. Și există deja cazuri care au înțeles să construiască, dar nu suficiente pentru cât de mare este nevoia lor.”

Totuși, există în continuare medici și clinici care refuză să îi primească.

Cristiana și-ar dori ca în România să se organizeze webinarii cu medici, cu personal medical, cu oameni angajați în recepțiile clinicilor, pentru ca aceștia să înțeleagă cum să îi introducă în sistem pe pacienții ucraineni astfel încât serviciile medicale să le fie decontate: „Blocajele cele mai mari nu sunt pe specialități medicale, ci pe laborator, pe analize de sânge și imagistică – servicii care sunt, cumva, pe o altă platformă a CNAS.”

Cristiana este conștientă și de faptul că fundația nu va putea acorda consultații gratuite ucrainenilor la nesfârșit. Finanțările sunt în acest moment pe terminate. Atunci când banii se vor termina, ia în calcul o triere – cei care au venituri să plătească măcar o parte din servicii.

Carolina, Irina și Cristiana / Foto: HotNews.ro

Se bucură că medicii ucraineni pe care i-a angajat ca mediatori sanitari au fost preluați pe statul de plată de Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) și sunt în acest moment delegați în proiectul fundației.

Cristiana își dorește însă ca, dincolo de soluțiile punctuale, precum munca fundației sale, sistemul medical din România să poată funcționa cu adevărat și pentru acești oameni: „Cred că este foarte important să ne străduim un pic la nivel național să creăm aceste aceste modalități de lucru cu pacienții străini, pentru că înainte să înceapă războiul din Palestina, Organizația Internațională pentru Migrație (OIM) deja prognozase că în România, până în anul 2030, vom avea minimum 600.000 de imigranți, față de 200.000, cât avem acum. Așadar, numărul lor va crește de 3 ori. Asta doar din contextul geopolitic dinaintea războiului din Israel. Noi vom ajunge la aceste cifre foarte curând.”

Directorul Fundației Inovații Sociale subliniază că „ne plângem acum că nu putem lucra cu ucrainenii, care sunt blonzi, frumoși, curați, dar nu știu română și engleză. Dar vor veni multe alte nații, în special din lumea arabă. Din Asia nu mai zic. În acest moment avem în România 110.000 de imigranți asiatici, pe lângă cei 100.000 de ucraineni. Cum se descurcă oamenii aceștia când au nevoie să meargă la medic? Credeți că se duc la medici de familie? Vă spun eu că nu se duc. Câți medici de familie au pe listele lor pacienți asiatici? Oamenii aceștia se tratează cu ceaiuri și ce știu ei să facă din Asia, că la doctor nu ajung.”

„Diferența dintre ucraineni și asiatici este că cei din urmă sunt veniți în general să muncească în România, sunt tineri, în putere, nu prea au probleme de sănătate. Din Ucraina au venit și mulți copii, multe persoane în vârstă. În general, asiaticii veniți aici sunt bărbați tineri. Dar vor dori să își aducă copiii, familiile, poate și părinții. Unii dintre ei se vor căsători aici, vor apărea familii mixte.”

„Ce vom face cu copiii lor? Ce vom face cu școlile? Cum vor avea ei acces la servicii medicale? Suntem pregătiți pentru ei?”, sunt întrebările deocamdată fără răspuns lansate de Cristiana Mateoiu, directorul executiv al Fundației Inovații Sociale, către autorități.

Material realizat cu sprijinul unei burse din cadrul proiectului „Înțelege ca să ajuți. Perspectiva refugiaților ucraineni în media” derulat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate România și Moldova.