Iohannis, între deschiderea anului universitar la Babeș-Bolyai și reuniunea PNL din Cluj-Napoca
PNL organizează, luni la Cluj-Napoca, Adunarea Regională a organizațiilor PNL Nord-Vest, președintele Klaus Iohannis urmând să participe la eveniment.
Reuniunea se va desfășura, începând cu ora 17.00, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj, iar printre cei care vor lua cuvântul se numără președintele Klaus Iohannis, liderul PNL Ludovic Orban, prim-vicepreședinții PNL Raluca Turcan și Rareș Bogdan, secretarul general al PNL Robert Sighiartău, dar și primarul municipiului Cluj-Napoca Emil Boc.
Înaintea participării la reuniunea PNL, Iohannis va fi prezent la ceremonia de deschidere a anului universitar 2019-2020, la Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca.
Potrivit agendei publicate de Administrația Prezidențială, șeful statului va face apoi o vizită la Centrul de Cercetări pentru Medicină Avansată MedFuture și, începând cu ora 14.00, va participa la ceremonia de decorare a universităților de stat din Cluj-Napoca.