Iohannis participă luni la ședința Parlamentului consacrată Revoluției și la evenimentele de la Timișoara
Președintele Klaus Iohannis va participa, luni, la ședința solemnă a Parlamentului consacrată aniversării a 30 de ani de la Revoluție, precum și la o serie de evenimente organizate în aceeași zi la Timișoara, informează Administrația Prezidențială, citată de Mediafax.
Prin urmare, luni de la ora 12.00, șeful statului va fi prezent la ședința solemnă a Camerei Deputaților și Senatului cu prilejul aniversării a 30 de ani de la Revoluția Română din decembrie 1989.
Potrivit agendei oficiale, președintele Iohanis va participa apoi, de la ora 17.10, la ceremonia depunerii unei coroane de flori la Monumentul Eroilor de la Timișoara.
De asemenea, șeful statului va participa, de la ora 18.00, la Slujba de pomenire a martirilor Revoluției din Decembrie 1989, la Catedrala Ortodoxă Metropolitană din Timișoara.
De la 18.35 președintele României va fi prezent la momentul de reculegere și aprinderea „Candelelor Nemuririi”, care va avea loc la Timișoara, la Opera Națională Română.
Șeful statului va ține o alocuțiune, de la 19.10, cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la Revoluție, tot la Opera Națională Română din Timișoara.
Nu în ultimul rând, de la ora 19.30, președintele Klaus Iohannis va participa la spectacolul – Regal de Balet intitulat „Revolta”, care se va desfășura în același loc.