Irina Rimes și impactul pieselor sale: „Mi s-a întâmplat să vină femei la mine și să-mi spună că piesa „Nu știi tu să fii bărbat” le-a deschis ochii și au divorțat de soții lor.”

Într-un interviu pentru HotNews.ro, Irina Rimes vorbește despre viața ei de artist în România, de la sensibilitatea aferentă, la compromisuri, relația cu banii și valorile pe care ține să și le păstreze în industria de showbiz.

Irina Rimes este protagonista unei serii documentare de pe HBO Max, o producție originală în colaborare cu Global Records. „Pe drumul meu/On my Way with Irina Rimes” conține șapte episoade în care putem să o urmărim pe artistă într-o aventură pe drumurile țării, cu scopul de a-şi finaliza albumul „Acasă.”

Călătoria este inițiatică și îți oferă oportunitatea de a o observa pe cântăreață în toate momentele ei, de la cele de creație și până la cele de frustrare, tristețe sau bucurie. Cercul se închide în Republica Moldova, la Chişinău şi Izvoare, de unde provine Irina.

Scopul documentarului (lansat pe 3 iunie) a fost unul personal, acela de a se regăsi ca artistă, după doi ani de activitate haotică, dar și acela de a prezenta familiei, prietenilor, publicului, ce înseamnă viața unui artist, cu bune și cu rele.

Am stat de vorbă cu Irina despre parcursul ei în muzică, impactul melodiilor sale asupra oamenilor, dar și despre compromisurile făcute, dorințele ei, cât și abilitatea de a sta ancorată în realitate, în raport cu succesul pe care-l are.

Odată cu seria „On My Way”, cântăreața alege să se expună public, deși, în intimitate, departe de camere și ochii publicului, Irina se consideră „ca orice alt om.”

„Îmi place să stau degeaba atunci când am timp, îmi place să mă joc cu nepoțica mea Anastasia, îmi place să stau cu prietenii la povești, să citesc cărți fantastice sau să învăț istorie, fizică și astronomie.” La finalul călătoriei prin țară, Rimes recunoaște că simte o eliberare pentru că a lansat albumul, iar documentarul îmbracă frumos materialul muzical la care a muncit mult și pe care l-a așteptat doi ani.

„S-a încheiat un capitol din viața mea. Sunt gata, după o mică pauză, să încep altul”, adaugă ea.

„Ce trăiesc eu nu este străin celorlalți artiști”

Irina, povestește-mi când ai gândit ideea acestui documentar, când ai început să lucrezi la el și când a fost finalizat.

Irina Rimes: Am început filmările la finalul verii trecute și a fost terminat cu câteva săptămâni înainte de lansare. Ideea a venit din dorința de a arată oamenilor ce se întâmpla în spatele scenei, în spatele camerelor de filmat, dintr-o simplă frustrare cauzată de tot felul de comentarii: „Dar de ce se plânge?!”, „Artiștii fac o grămadă de bani!”, „De ce așa mulți bani pentru 45 de minute de cântare?”.

În primul rând, cred că uneori trebuie să le explicăm oamenilor de ce. Apoi, pentru cei care vor să înceapă o carieră în muzică, să știe la ce să se aștepte. Nu în ultimul rând, „presiunea hitului”, noul stres din zilele noastre, când muzica se consumă foarte repede și trebuie să faci hitul sau riști să devii irelevant.

Este, de fapt, povestea unui artist care vrea să se instaleze și a ajuns în momentul în care totul clocotește cel mai tare. Este despre contracte, label, industrie, artă, sacrificiu, motivație și, la final, regăsire. Coloana sonoră a acestui film – albumul „Acasă” – a devenit inspirația principală pentru scenariu și desfășurarea lucrurilor.

Vulnerabilitatea face parte din ființa ta, atât la nivelul pieselor, cât și în modul în care ai ales să te dezvălui fanilor, în seria lansată. Ce-ți dorești, de fapt, ca oamenii să înțeleagă despre tine, și cum te ajută odată ce fac asta?

Nu vreau să înțeleagă oamenii ceva despre mine, nu ăsta a fost scopul. Ba chiar m-ar deranja să devin punctul principal de interes, altfel decât prin prisma artistului care se prezintă în documentar. În locul meu putea fi și altcineva, povestea ar fi fost un pic diferită, ce-i drept, dar foarte multe puncte comune ar fi rămas. Ce trăiesc eu nu este străin celorlalți artiști, într-o măsură mai mare sau mai mică.

„Am acceptat durerea cu brațele deschise”

Imagini din documentarul „Pe drumul meu”. FOTO: Arhiva personală Irina Rimes

Într-unul dintre episoade spui că ai trecut printr-o depresie urâtă după o relație. Consideri că este și rolul unui artist de a vorbi fanilor și despre astfel de realități din viața lui?

Nu este, dar nu prea aveam despre ce altceva să vorbesc (glumesc). Cred că e prima oară și singurul loc din documentar când am vorbit despre depresie pentru că, efectiv, nu puteam să ocolesc subiectul. Face parte din arta muzicii mele și am scris prea mult despre asta ca să mai fie vreo noutate.

Cum ai descrie perioada de depresie prin care ai trecut și care a fost momentul în care ai ieșit din ea?

Nu știu să explic și nu m-aș arunca să povestesc prea multe, întrucât la mine nu a fost o depresie diagnosticată clinic. Doar pentru a răspunde la întrebare, am trecut de perioadele dificile pentru că iubirea pentru viață și pentru muzică au fost mai mari decât dorința de a suferi. La un moment dat, sufeream dintr-o obișnuință, acceptasem că poate ar trebui să facă parte din procesul creativ, dar am acceptat și durerea cu brațele deschise. Atunci a început să doară din ce în ce mai puțin.

„Am ajuns unde mi-am dorit și vreau mai mult”

Ai succes, hit-uri și fani care te iubesc. Cum te vezi pe tine ca artist, ai ajuns unde ți-ai dorit sau vrei mai mult?

Am ajuns unde mi-am dorit și vreau mai mult. Vreau succes pentru proiect, pentru că doar așa îmi voi permite să investesc în planurile mele. Vreau echipa mulțumită, vreau oamenii din jurul meu fericiți și vreau să am posibilitatea să realizez orice idee nebună care îmi vine sau ne vine în cap.

Pe de altă parte, vreau să contribui ca cetățean și ca pământean în societatea și planeta pe care trăiesc. Vreau să dezvolt proiecte, iar pentru asta avem nevoie de bugete.

Te consideri o artistă privilegiată? Se lucrează ușor cu tine?

Nu și da. E ușor să lucrezi cu mine, dar nu simt că am avut o cale mai ușoară decât ar fi trebuit să am, sau dacă e să ne raportăm la alții. Cred că fiecare a primit fix cât poate sa ducă, așa că nu pot să cuantific norocul pe care l-am avut în viață. Este un privilegiu să fii artist, asta da! Ai șansa să trăiești lucruri incredibile, dar nu simt că aș fi privilegiată printre artiști. Fiecare are drumul său, care este diferit de cel al colegilor săi.

„În general, versurile pornesc dintr-o stare”

Irina Rimes, David Goldcher, Alex Ifimov. FOTO: Arhiva personală Irina Rimes

Sinceritatea din versuri i-a făcut pe mulți să te urmărească și chiar să te privească ca pe un exemplu, asta dacă nu vorbim și despre cei care susțin că le-ai schimbat viața. Te gândești vreodată real la lucrurile astea, cum se transpun ele în sufletul tău?

Da și nu, este prea mult pentru mine – responsabilitatea pentru vindecarea sau schimbarea vieților unor oameni. Mi s-a întâmplat să vină femei la mine și să-mi spună că piesa „Nu știi tu să fii bărbat” le-a deschis ochii și au divorțat de soții lor. Povara acestor povești este prea mare pentru mine. Încerc să mă întorc la viața mea, la durerile și fericirea mea, propriile incertitudini, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Apropo de asta, cum scrii versurile?

În general, versurile pornesc dintr-o stare. Dacă nu am starea, încerc să intru în ea, amintindu-mi cum mă simțeam atunci când toate erau aranjate altfel în viața mea. Uneori încerc să-mi imaginez cum m-as simți dacă…Sau pur și simplu mă inspir de la natură. Uneori nu simt nimic și scriu despre asta, cum am făcut în piesa „S-a dus”, de pe albumul „Acasă.”

„Când cobori de pe scenă ai aceleași probleme ca orice om de pe planetă”

Odată ajunsă în mainstream, pare că presiunea de a crea și de a scoate piese bune este constantă. Ai simțit vreodată că faci compromisuri de dragul succesului?

Am simțit. Am făcut o singură dată, când am lansat piesa „Beau.” Știam că va face cifre și a făcut, dar nu eram eu confortabilă cu ea. În rest, n-am făcut compromisuri și nici rabat de la calitate.

Ce protejezi cel mai mult la valorile tale?

Adevărul – contează cel mai mult atunci când ești în ceață. Nu cred într-un adevăr alb sau negru, dar te poți apropia de această valoare, atunci când analizezi toate pozițiile și accepți și alte adevăruri în viața ta, fără să fii obtuz sau orgolios. Și adevărul este că fiecare vine la pachet cu adevărul lui, și dacă intră în sistemul tău de valori, acolo se naște iubirea și respectul.

Care este ancora ta în showbiz, ce te ține cu picioarele pe pământ?

Acest adevăr despre care vorbesc mai sus și gândul că noi rămânem aceiași în orice context, oricâtă faimă și succes am avea. Când cobori de pe scenă ai aceleași probleme ca orice om de pe planetă. În documentar glumești și spui „sunt artist și nu am dreptul la opinie.”

Te cenzurezi în legătură cu subiecte importante din societatea noastră, cum ar fi educația sexuală în școli, misoginismul, violența asupra femeilor? De ce nu ești mai vocală pe subiecte de genul ăsta?

Din același motiv pentru care cred că adevărul este gri, uneori gri închis; sau deschis. Fiecare cu adevărul lui și eu respect atâta timp cât nu dăunează altcuiva sau nu lezează anumite drepturi. Și, oricum, îmi place să-mi păstrez opiniile acasă. Nu vreau să impun adevărul meu nimănui, dacă cuiva îi este interesant, mă va întreba și eu voi răspunde.

„Pentru un vis atât de mare trebuie să sacrifici ceva”

Irina Rimes, Radu Taca, Andrei Comaroni, Cristo Comaroni, Tudor Amarandei. FOTO: Arhiva personală Irina Rimes

Te-ai gândit vreodată și la o perioadă în care stagnezi și nu produci bani din arta ta – cum te vezi într-o astfel de situație?

Am fost acolo și nu m-am pierdut cu firea. Undeva am auzit că banii puțini se fac greu, banii mulți se fac ușor. Mi-a luat ceva timp să înțeleg la ce se referă această frază și după aceea nu s-a mai pus problema. Cred că pentru un vis atât de mare trebuie să sacrifici ceva, de foarte multe ori, acel ceva poate fi stabilitatea financiară.

Cum vezi banii în raport cu arta?

Din păcate, nu te descurci fără bani atunci când trebuie să menții o imagine construită deja, dar este foarte posibil să începi fără ei. Cine se plânge că nu poate face o carieră în muzică pentru că nu are bani, înseamnă că nu e destul de motivat sau nu e talentat.

„E greu să-ți construiești identitatea”

Nu ți-a fost ușor la început de drum în industrie – ce crezi că a contat să ajungi unde ai ajuns?

Oamenii pe care i-am întâlnit pe drum și dragostea față de muzica pe care o fac. Piesele mele sunt copiii mei, voi încerca să le îmbrac cât mai frumos și să le dau toate șansele posibile să ajungă cât mai departe în lume.

Ai încercat multe genuri muzicale și ești cameleonică în piese. Care este stilul care ți se potrivește mănușă?

Cred că rock și electro-folcloric. De exemplu, melodia „Ielele”, pe care am făcut-o la Soundclash cu David Ciente, Damian Drăghici și Surorile Osoianu.

E important să ai o atitudine bună și maleabilă pentru ca label-urile să te placă?

Nu. E important să fii flexibil și corect cu schimbările care vin în viața ta. Nu trebuie să fii maleabil cu label-ul ca să te placă și să vrea să investească în tine. Trebuie să fii vertical și să știi ce vrei în relație cu label-ul, dar bun trebuie să fii cu toată lumea, nu doar cu label-ul.

Un artist talentat, la început de drum, extrem de talentat – ce crezi că are nevoie pentru a atrage atenția publicului?

Identitate. E greu să-ți construiești identitatea. Uneori te naști cu ea, alteori trebuie să dai câteva fail-uri ca să ți-o găsești, cum a fost cazul meu